duminică, 16 iulie 2017

"Față în față(Predestinare genetică #3)" de Ciprian Mitoceanu

Nu m-am așteptat deloc la ceea ce s-a întâmplat în cartea asta, iar acum că am terminat seria, ei bine, tot am senzația că ar mai trebui să urmeze ceva. Nu cred că povestea s-a terminat, sau cel puțin așa sper, ceea ce sună ciudat având în vedere subiectul.
În volumul ăsta, cei doi protagoniști ai seriei, Robert Piest și Leonard Goldman ajung în sfârșit față în față, iar asta duce la lucruri complet neașteptate, dar care cel puțin pe mine m-au ținut cu sufletul la gură. Fiecare dintre ei vrea să își salveze pielea și ajung într-un joc de-a șoarecele și pisica, fiecare dintre ei încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt.
Asta e o serie pe care eu una aș recomanda-o cred că tuturor. Nu numai că are un subiect despre care eu nu am mai citit, dar cei doi protagoniști sunt de-a dreptul fascinanți, iar pe parcurs ajungem să aflăm mult mai multe despre ei. Asta a însemnat și că la final nu am reușit să fiu de partea niciunuia dintre ei, dar pe de altă parte înțeleg într-un fel de ce fiecare a făcut ce a făcut, chiar dacă uneori s-a mers prea departe.
Ideea de la care pornește seria asta e destul de creepy în sine, în sensul că e genul ăla de poveste în care deși cineva, în cazul de față congresmanul Dawson, pornește de la ideea de a eradica crima, totul tinde spre dictatură și distopie. Iar ceea ce se vrea a fi un bine pentru omenire ajunge să fie ceva ce nu și-ar dori nimeni, Amendamentul fiind folosit de altfel și pentru a se scăpa de personaje nedorite în scenă, dar nu neapărat pentru că ar fi făcut ceva rău.
Cred că s-ar putea începe o întreagă discuție de la subiectul cărții, adică dacă crima e ceva ce se află în sângele oamenilor și dacă ea poate fi eradicată sau nu, dar eu nu voi intra în discuția asta. Oricum, în care apar și câteva puncte de vedere cu privire la asta, din partea anumitor personaje.
Cum cartea este în mare despre Robert și Leonard, voi vorbi mai departe despre ei. Pentru mine, toată cartea a devenit mult mai interesantă abia după ce ei s-au întâlnit și au început jocul de care ziceam mai devreme. Sigur, s-au întâmplat suficiente și până atunci, dar cred că anumite lucruri nu mă mai impresionează atât de mult în cărți de la un timp(sincer, după Jocul necromanților cred că am devenit imună la anumite tipuri de violență în cărți). În schimb ce e foarte interesant în cartea asta e modul cum rolurile se schimbă între Leonard și Robert, și aici mă refer la cine ajunge să dețină controlul asupra situației. Leonard pe mine m-a luat prin surprindere foarte tare în volumul ăsta, planul pe care l-a pus la cale pentru Robert mi s-a părut cea mai interesantă parte din toată cartea.
La capitolul ăsta, Robert m-a dezamăgit un pic, m-aș fi așteptat să fie mai inteligent decât a fost, mai ales după toate lucrurile pe care le-a făcut pe parcursul cărții. O anumită parte din planul lui de a își scăpa pielea folosindu-se de resursele de care dispunea mi s-a părut tare șubredă la un moment dat. Leonard în schimb mi s-a părut a fi ceva mai inteligent decât Robert.
Dar, după tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestei cărți, nu îl mai simpatizez pe niciunul dintre ei. Bine, pe Robert nu cred că l-am simpatizat niciodată, dar de Leonard mi-a fost un pic milă în al doilea volum, iar aici a făcut lucruri de care eu nu l-am crezut în stare.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta este finalul, care e destul de deschis. Da, se încheie cumva povestea care s-a început o dată cu primul volum al seriei, al celor două personaje, dar tot mi se pare că au rămas destule lucruri despre care se poate scrie. Cel mai important pentru mine ar fi ce se va întâmpla mai departe cu Amendamentul Dawson și ce va face Leonard în contextul ăsta, pentru că încă mai trebuie să se răzbune pentru anumite lucruri care i s-au întâmplat din cauza amendamentului.
Eu recomand seria și cu siguranță îl voi mai citi pe autor!

sâmbătă, 15 iulie 2017

Spiderman homecoming

Am văzut filmul ăsta de două ori până acum și tot nu reușesc să îmi adun cuvintele. Aștept să apară încă de când l-am văzut pe Spiderman introdus în Civil War și acum că a apărut în sfârșit... uau. M-a luat prin suprindere din foarte multe puncte de vedere, și am văzut cred toate clipurile și trailerele care au apărut până la premiera filmului. Chiar m-am gândit la un moment dat că au arătat prea multe, dar nu, s-au întâmplat mai multe în film decât ce au arătat în trailere, ceea ce pe mine m-a bucurat enorm.
Nu cred că mai e cazul de vreun rezumat, cred că toată lumea știe că asta e povestea lui Peter Parker de după evenimentele din Civil War și viața lui nu chiat atât de palpitantă din liceu.
Primul lucru pentru care apreciez filmul ăsta e că nu este un origin story, că nici nu mai era nevoie, am văzut deja de două ori cum devine Peter Spiderman. În schimb, filmul intră direct în poveste și, cum am zis, sunt câteva surprize pe parcurs.
Mi-a plăcut povestea pe care a spus-o filmul ăsta, cum Peter, după tot ceea ce s-a întâmplat, este fosrte hortărât să îi demostreze lui Tony Stark că e pregătit să facă parte din Avengers, și în contextul ăsta face câteva greșeli, dar și învață câteva lucruri pe parcurs. Atât cât m-a amuzat într-un fel hotărârea lui, pentru că să fim serioși aici încă mai are multe de învățat, a fost totuși interesant de urmărit modul în care încerca să îl convingă pe Tony că știe ce face.
Pentru că o parte importantă a filmului îl urmărește pe Peter în liceu, sunt câteva momente care mie mi s-au părut destul de awkward, dar nu mă pot plânge, e totuși liceu, și, nu știu, mi s-a părut că situațiile au avut sens.
Cât despre Vulture, și povestea lui, chiar mi s-a părut foarte interesantă povestea lui și modul în care a ajuns să facă toate acele lucruri. Până și de el ajunge să îmi pese până la final, și e personajul negative. Oricum, schimbul de replici dintre el și Peter dintre final reprezintă poate ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta, după o scenă de la final la care chiar mi-am făcut griji pentru Peter, dar nu o să zic ce, fără spoilere.
Mi-a plăcut și decizia pe care a luat-o el la final, legat de Tony, nu m-am așteptat, dar acum sunt și mai curioasă să văd ce va face personajul mai departe.
Cred că singurul lucru care nu prea mi-a plăcut la filmul ăsta a fost Ned. Nu cred că e un prieten foarte bun pentru Peter, mai ales că îi știe secretul. Mai degrabă mi-a plăcut de Michelle, care de altfel nici nu apare atât de mult în filmul ăsta. M-aș fi așteptat să aibă mai multe scene.
Și la cam atât mă pot eu gândi să spun despre filmul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult, și abia aștept Infinity war, chit că nu știu cât de present va fi Spiderman în filmul ăla. 

sâmbătă, 8 iulie 2017

"Jocul necromanților(Cronici din Voss #2)" de Șerban Andrei Mazilu

Dintr-un motiv care încă mi-e neclar, după ce am citit majoritatea cărții într-un timp relativ scurt pentru mine, m-am blocat în ultimele douăzeci de pagini. Și, din cauza asta, recenzia s-ar putea să iasă destul de ciudat.
Trecând mai departe, în restrospectivă mă gândesc că ar fi fost totuși o idee bună să recitesc primul volum înainte să mă apuc de al doilea, dar mna, asta e. Separat de faptul că nu mă pot convinge să recitesc cărți. Dar mi-am amintit suficiente lucruri din primul volum, cred, pentru ca ăsta să aibă sens pentru mine, deci e ok până la urmă.
Deși evenimentele din volumul ăsta au loc după toate cele întâmplate în primul volum, cred totuși că ar putea sta destul de bine în picioare și de unul singur, asta bazat pe faptul ca deși eu una nu mi-am putut aminti decât firul de baza din primul volum, nu am avut nicio problemă în a urmări acțiunea din cartea asta.
Ar trebui probabil să zic câteva cuvinte despre pilotul acestui volum, dar nu pot rezuma cartea asta. Se petrec atât de multe lucruri, cu atât de multe personaje, că eu una nici nu aș ști de unde să încep.
Și dacă tot am menționat personajele, voi începe cu ele. Aendo pe mine în continuare mă lasă rece. Și dacă nu ar fi fost în cartea asta, pentru mine ar fi fost totuna. Bine, aproape, pentru că apare la final un forshadowing cu referire la Assermore, și cred că următorul volum ar putea deveni cu atât mai interesant dacă ce cred eu e adevărat. Dar îmi păstrez părerea despre Aendo, până acum nu m-a impresionat deloc ca personaj. Același lucru se aplică și pentru povestea de dragoste dintre el și Jessah, așa cum nu m-a convins în primul volum, părerea mea despre ei a rămas neschimbată.
În schimb, un personaj care mi-a plăcut mult aici, și pe care nu mi-o pot aminti deloc din primul volum, a fost York. E o scenă cu o lupta cu o navă cu pirați care mi-a plăcut foarte mult. Și de Baudelaire mi-a plăcut și am senzația că îl vom mai întâlni, sau cel puțin eu așa sper. Și nu pot să nu îl menționez pe Akaba. Până acum, el e unul din personajele mele preferate și sper să mai apară. Speram să fie mai prezent și în volumul ăsta, dar nu. Personajul din punctul meu de vedere e genial și chiar sper să își mai facă apariția în serie, cât de puțin.
Sunt mult mai multe personaje în cartea asta, un pic cam prea multe cred. Spre final cartea m-a pierdut un pic din punctul ăsta vedere, dar câteva mai dispar pe parcurs. Sunt totuși două personaje pe care eu nu am reușit să le diferențiez toată cartea, dar nu știu să zic exact de ce.
Trecând la ceea ce se petrece în cartea asta, eu una sunt impresionată. Nu am știut exact la ce să mă aștept după primul volum, dar cred că ăsta mi-a plăcut mai mult. Un motiv ar fi că nu mai apar atât de multe figuri de stil ca în primul volum, și mi s-a părut mult mai ușor de citit. Apoi pentru că tot ceea ce se petrece face parte dintr-un plan destul de complicat, care a fost chiar interesant de urmărit, pe mine povestea m-a ținut destul de lipită de carte.
Ar fi de menționat și faptul ca volumul ăsta ar destul de multă violență, cred că e ceva mai multă decât în primul. Eu una am rezistat destul de bine pana spre final, când se întâmplă o chestie care mi-a depășit nivelul de rezistență la violență. În contextul cărții, violența asta are sens, dar tot a trebuit să închid un pic cartea după scena menționată mai sus, și să m-a gândesc la altceva o perioadă.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul ca personajele sunt destul de complexe, nimic învârtea asta nu e alb sau negru, totul e destul de gri. Toate personajele fac ceea ce fac din cauze foarte bine explicate și pe câțiva chiar i-am înțeles, chit că, na, nu am acut cum să fiu de partea lor. Are Savannah un discurs la un moment dat de-a dreptul genial, care de altfel eu cred că se aplică foarte bine și în viața reală.
O să mă opresc aici, nu aș vrea ca postarea asta să iasă prea lungă. Concluzia ar fi că mi-a plăcut și sunt curioasă sa văd ce se va întâmpla în următorul volum, mai ales datorită unui detaliu prezentat la finalul volumului. 

miercuri, 21 iunie 2017

"Epoca inocenței(Terra XXI #1)" de Adrian Mihălțianu

Nici nu știu de unde să încep cu cartea asta, atât de multe lucruri diferite se petrec în ea până la final. Dar pot spune că e una din acele rare cărți despre care nu mă pot decide dacă mi-a plăcut sau nu.
Acțiunea se desfășoară în trei perioade diferite, anume în anii 2021, 2033 și 2046. Totul începe atunci când un cercetător chinez descoperă în spațiu o navă extraterestră de dimensiunea a jumătatea de lună, care se îndreaptă spre Terra. Acest cercetător este redus repede la tăcere de către americani, iar detectivul particular care îl urmărea are și el aceeași soartă la câteva minute după aceea. Iar tot ce se întâmplă mai departe se învârte în jurul respectivului obiect din spațiu și a modului în care omenirea ar reacționa la această veste.
Cam atât pot spune despre plot-ul cărții, dar cum am zis mai sus, se întâmplă foarte mult lucruri în cartea asta, unele aparent fără nicio legătură unele cu altele, până spre final când toate firele narative se întâlnesc, într-un fel.
Nu îmi pot da seama dacă mi-a plăcut sau nu cartea pentru că deși au fost destule lucruri care m-au deranjat pe parcurs, au fost și multe alte lucruri care mi-au plăcut. Și cumva în mintea mea balanța e cam în echilibru.
Să încep cu ce mi-a plăcut. Începutul captează imediat atenția tocmai pentru că începe cu o crimă și cu ditai misterul care pe mine cel puțin m-a ținut curioasă pe tot parcursul poveștii. Apoi intră în scenă un miliardar, care nu primește un nume deloc pe parcurs, și prietenul lui, Bill, alt miliardar. Ambii sunt parte dintr-o Societate care își dorește să salveze atât planeta cât și omenirea, și să o pregătească pentru momentul când obiectul din spațiu va ajunge la Terra, cam într-o sută de ani. Cei doi în esență mi-au plăcut, chit că am probleme cu ei ca personaje, dar ajung și la asta.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care autorul a făcut ca tot ceea ce s-a întâmplat pe parcurs să aibă sens la final, în sensul că nu e nimic în cartea asta care nu e important pentru poveste, chiar dacă pe parcurs unele lucruri par că nu au ce căuta acolo unde sunt. Dar totul se leagă la final.
Iar partea mea preferată a fost cea în care s-a ajuns la călătoria spre Marte, cursa care are loc acolo, și tot ceea ce se petrece după aceea, în partea asta a cărții, minus povestea de dragoste care mie mi s-a părut forțată. Sunt aici câteva momente care mie mi-au plăcut foarte mult, mai ales că se aduc în discuție subiecte care mie îmi atrag imediat atenția, anume umanitatea și cooperarea, și unde ar trebui trasă linia între politică și umanitate. Sper că are sens ce am spus. Oricum, pentru mine, partea asta din carte e a-ntâia!
Iar cartea având un ritm foarte alert, pe mine m-a făcut în permanență să fiu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe și am citit-o mai repede decât m-aș fi așteptat. Și, până nu uit, trebuie să spun că autorul acordă atenție detaliilor, și modului în care își închipuie el că ar putea arăta tehnologia în viitor mie chiar mi se pare plauzibilă. Ăsta un alt lucru care mi-a plăcut la cartea asta, modul în care autorul și-a imaginat că ar arăta tehnologia din viitor.
Să trec acum la lucrurile care nu mi-au plăcut. În primul rând, cred că această carte ar fi trebuit să fie mai lungă, ca să dea timp anumitor fire narative să se dezvolte mai mult. Acțiunea pe parcurs tinde să fie foarte fragmentată, se sare peste evenimente care apoi sunt prezentate exact așa cum s-au întâmplat în timpul unor discuții, care tind să fie plictisitoare la un moment dat. Iar ăsta e un lucru care se întâmplă mai tot timpul, practic ce face autorul e exact opusul regulii pe care toată lumea pare să pună accent, anume "show, don't tell".
Asta se întâmplă și pentru personaje. Apar destul de multe pe parcurs, despre care ni se dau foarte multe informații ca cititori, dar cam atât. Și, așa cum am zis mai sus, se sare peste perioade de timp, iar apoi se spune ce au mai făcut personajele între timp. Aproape niciunul dintre personaje nu este creionat suficient, poate cu excepția lui Tom Rast la început și a lui Edwards spre final. Restul sunt personaje de carton. Acum, deși pentru mine personajele reprezintă cel mai important element atunci când citesc, în cartea de față nu știu cât de mare este minusul având în vedere că povestea se va desfășura cel mai probabil pe o perioadă de cam o sută de ani.
E interesant modul în care cititorul află despre diversele comploturi care apar pe parcurs și cum sunt anumite personaje legate de altele, și sunt multe momente surprinzătoate în poveste, dar pentru că toate astea sunt foarte fragmentate... devine un pic obositor la un moment dat.
Romanul este foarte ambițios, admit asta și mă bucur că am citit cartea măcar pentru faptul că am mai găsit un autor român care sunt convinsă că va scrie cărți tot mai bune. Luând în considerare tot ce am zis mai sus, aștept totuși volumul doi, pentru că vreau să văd ce va mai urma, având în vedere modul în care s-a terminat acest prim volum al seriei.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Epoca inocenței, le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SFIulia AlbotaAssassin CGJurnalul unei cititoare.

vineri, 16 iunie 2017

"Fără zei, fără stăpâni" de Emil Duhnea

Mi-a luat mai mult timp să citesc această nuvelă decât mai așteptat, din lipsă de timp. Dar am terminat-o, și voi vorbi despre ea, pentru că am câteva gânduri, chit că e nuvelă și e scurtă. Nu voi da spoilere. Am fost curioasă să citesc nuvela asta mai ales că am citit antologia Eroi fără voie și voiam să văd ce vor scrie cei care au participat la a doua seria a atelierului respectiv.
Povestea are loc într-o lume în care „oamenii noi” au apărut de nicăieri și i-au înrobit pe locuitorii acestor pământuri, care sunt denumiți oamenii roșii. În prezent, Reim, locuitor al Domanei, are misiunea de a aduce căderea Orașului Rubiniu, al oamenilor noi, și elibararea roșiilor de sub robia lor.
Nu e el singurul personaj pe care îl urmărim, dar este cel cu care începe povestea. Mai întâlnim și alte personaje principale, de la care aflăm mai mult sau mai puțin cum a început ideea acestei revolte și cine o conduce. Mai aflăm și câte ceva despre lumea aceasta și cum au ajuns oamenii roșii în situația în care sunt.
Povestea în sine nu e rea deloc. Nu știu în ce gen a fost catalogată de către editură, dar eu tind să cred că e fantasy, și un pic de istorie reimaginată. Cred că am și citit undeva că autorul s-a inspirat din istorie, sper să nu mă înșel. Mi-ar fi plăcut să fie mai lungă, dar în general eu toate poveștile scurte și nuvelel vreau să fie mai lungi, mie ca regulă îmi place să citesc romane.
A fost interesant modul în care autorul a structurat povestea. Practic, totul începe în prezent, cu Reim care se îndreaptă spre Orașul Rubiniu, apoi sunt capitole care urmăresc alte personaje, dar a căror evenimente se petrec înainte de aventura lui Reim, iar la un moment dat toate personajele se întâlnesc în prezent. M-am tot gândit dacă mi-a plăcut structura asta sau nu, și am ajuns la concluzia că povestea ar fi avut un ritm mult mai lent și probabil ar fi devenit plictisitor. Așa cum au stat lucrurile, capitolele din trecut explicau cum a ajuns situația așa cum era, iar capitolele lui Reim spuneau ce ar putea urma. Sper că face sens. Mi-a plăcut cum a fost intercalat prezentul cu trecutul, cred că povestea a fost mai interesantă așa. Nu are un ritm alert, dar eu una nu m-am plictisit pe parcurs.
Ca personaje... au fost ok, nu m-am ataȘat de vreunul, dar nici nu cred că trebuia. Mie una mi s-au părut credibile Și cu multe defecte(asta nu e o plângere), și mi s-a părut chiar interesant de urmărit cum fiecare avea propriul mod de a judeca lucrurile. Reim chiar ia anumite decizii la care eu una nu m-am așteptat, dar am fost plăcut susprinsă de personaj. Despre Cobb, Lyndon și Hototo nu voi vorbi pentru că ei apar mai târziu și nu aș vrea să dezvălui prea multe despre poveste.
Acum, motivul pentru care i-am dat doar trei stele pe Goodreads este finalul. Povestea construiește destul de mult spre un final care eu m-am așteptat să fie foarte surprinzător și care să mă țină cu sufletul la gură, dar... finalul nu mi s-a părut cine știe ce. Nu aș  putea explica foarte bine de ce, dar mi s-a părut dezamăgitor modul în care s-au terminat lucrurile. Și are un final nu foarte închis, adică nu se spune tot și eu am rămas cu câteva întrebări la care mi-ar fi plăcu să aflu răspunsul.
Bine, mă tot gândesc dacă să îi cresc ratingul cu o stea, dar nu știu, eu și dau stelele în funție de sentimentul pe care îl am la finalul cărții, deci cred că o să îl las așa. Ca și volum de debut, povestea mi s-a părut chiar bine construită și eu una îl voi urmări pe autor în continuare.

joi, 15 iunie 2017

Wonder Woman

Recunosc că nu am știut la ce să mă aștept de la filmul ăsta. Ultimele filme DC pe care le-am văzut nu au fost cele mai reușite chestii, am scris despre ele la momentele respective. Dar m-am gândit că dacă un film are vreo șansă să fie câte de cât ok, Wonder Woman este acela, pentru că, spre deosebire de celelalte din DCEU, ăsta se concentrează pe introducerea unui singur personaj principalȘ Diana. Și trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surprinsă de acest film.
Asta este povestea Dianei, singurul copil din lumea amazoanelor, despre cum evoluează ea și despre aventurile prin care trece după ce îl întâlnește pe Steve Trevor. Bine, aventuri poate nu e cuvântul potrivit, că doar e în perioada războiului, dar nu am găsit alt cuvânt. Practic, ea e convinsă că Ares e de vină pentru război și e hotărâtă să îl găsească și să îl ucidă. Dar până acolo durează ceva.
Ăsta e unul din lucrurile despre care vreau să vorbesc, anume că filmul, ca și acțiune, se mișcă destul de încet, dar cu toate astea eu chiar nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Sigur, are și acțiune și lupte, că doar e război, dar cred că majoritatea timpului filmul se concentrează pe Diana, cât și pe celelalte personaje, astfel că mie toate mi s-au părut credibile și bine construite. Până și de personajele secundare și episodice mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mult și modul în care a evoluat relația dintre Steve Trevor și Diana. Cred că am o slăbiciune pentru genul de povești ca cea de aici, în care unul din personaje nu știe nimic despre lumea în care ajunge și cineva ăi ajută și chestii de genul ăsta. E în același timp amuzant, dar și foarte drăguț, iar Diana e atât de concentrată pe scopul ei de a îl găsi pe Ares, încât nu o prea interesează toată birocrația războiului, ea vrea să ajungă direct la sursa problemelor. Mi-a plăcut convingerea Dianei, chit că uneori tinde să fie un pic infantilă poate, dar e drăguț de urmărit evoluția e în timp ce înțelege cum stau de fapt lucrurile în acel război.
Iar scenele de luptă, chit că nu au fost foarte multe, au fost foarte reușite. Nu cred că mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. Mai ales lupta de a final, a fost foarte tare, și faptul că pe parcursul acestor lupte lucrurile se mai mișcau cu încetinutorul a făcut ca totul să fie mai ușor de urmărit. Pe mine mă deranjează uneori luptele din filme de genul pentru că la un moment dat nu mai pot urmări cine pe cine lovește, totul se mișcă prea repede. Aici nu a fost cazul, iar asta mi-a plăcut foarte mult.
Filmul ăsta a avut și mesaj, ceea ce e un mare plus. S-a vorbit mult pe parcurs despre umanitate și despre ce înseamnă ea, iar Ares e prezentat ca fiind convins că nu există salvare pentru oameni și că ei trebuie distruși. Și apoi îi avem pe Steve Trevor și prietenii lui care îi arată Dianei cu totul altceva.
Finalul m-a luat prin surprindere puțin. La un moment dat m-am așteptat la altceva, având în vedere tot ce se întâmplase până în acel punct, dar mi-a plăcut până și finalul, chit că nu e cel mai fericit.
Nu știu ce e de capul acestei recenzii, pentru că nu am terminat-o când mi-am propus, dar concluzia ar fi că mie mi-a plăcut mult filmul ăsta, și mă bucur că am decis să îl văd până la urmă. 

sâmbătă, 10 iunie 2017

Lucifer(season 2)

După o săptămână în care mi-am tot spus că o să scriu despre acest sezon din Lucifer, o fac în sfârșit! Urmează și o recenzie la Wonder Woman, chiar sper să o scriu tot azi. Dar să ne întoarcem la serialul de față.
Mie una îmi place foarte mult acest serial, și mă bucur că va avea și un sezon trei, chit că așteptarea o să mi se pară groaznică. Acum, mi-am făcut o listă cu lucrurile despre care vreau să vorbesc, pentru că spre deosebire de primul sezon, pe care l-am văzut după ce apăruseră toate episoadele, aici a trebuit să aștept să văd un nou episod în fiecare săptămână, și le vedeam imediat cum apăreau.
Ca și poveste principală, sezonul ăsta se concentrează în mare pe problema ce a apărut la finalul primului sezon, anume faptul că mama lui Lucifer a evadat din Iad. Acum, mie mi-a sunat super interesant de când am văzut acel ultim episod, pentru că eram curioasă cum vor trata subiectul și... chiar mi-a plăcut ce au făcut sezonul ăsta!
Și dacă tot am zis de mama lui Lucifer, voi începe cu ea. Am fost curioasă să văd cum vor explica cine este ea, și cum o vor trimite înapoi în Iad, pentru că asta e ceea ce spun că trebuie să facă, și chiar mi s-a părut interesant modul în care au introdus-o în poveste și apoi cum am aflat tot mai multe despre ea în timp ce apăreau noi episoade. Am tot avut dubii legat de ea, dacă e un personaj așa zis pozitiv sau nu, dar la final am ajuns la concluzia că este o persoană(cred că zeitate e mai corect, dar mă rog) care a adunat multă furie de-a lungul timpului și care vrea să ajungă acasă, asta fiind în Rai. Nu cred că am fost vreodată complet de partea ei, dar ca personaj mi-a plăcut mult, mai ales hotărârea ei de a face anumite lucruri.
Lista mea e destul de haotică, dar să vorbim despre Lucifer și Chloe, pentru că eu chiar vreau ca relația dintre ei să evolueze, pentru că mi se pare că se descurcă foarte bine ca parteneri. Bine, eu vreau de asemenea ca Chloe să afle adevărul despre Lucifer, chit că nu mi-e clar dacă el îi va spune vreodată. Nu minte, tot spune că el e diavolul și chestii, dar ea nu îl crede, ceea ce are sens, cine ar crede o asemenea poveste. Dar chiar îmi place de ei doi, iar lucrurile nu sunt întotdeauna simple și se întâmplă multe lucruri ciudate sezonul ăsta, în sensul pozitiv bineînțeles.
Trecând la alte personaje, Linda este una din preferatele mele. Mai ales că lucrurile au mai evoluat din primul sezon, iar ea chiar ține la Lucifer și vrea să îl ajute, iar sezonul ăsta face câteva lucruri la care eu nu m-aș fi așteptat. Chiar îmi place de ea, și sper să nu dispară niciodată din peisaj, cred că e un personaj important pentru povestea asta.
Maze este un alt personaj care mie îmi place mult, mai ales atitudinea ei și modul în care tot încearcă să își găsească locul în lumea asta în care a adus-o Lucifer. Și mai îmi place și mica relație care s-a format între ea și Trixie, au devenit mai apropiate sezonul ăsta cred, iar Trixie e super simpatică și îmi pare rău că nu apare mai des. Dar de câte ori e într-un episod, eu vreau să îl văd cu atât mai mult.
Iar ultimul episod a fost... uau. Pur și simplu uau! Cred că e de departe cel mai bun episod pe care l-am văzut în serialul ăsta, și îmi pare un pic rău că nu pot vorbi în detaliu despre el, pentru că totuși nu vreau să dau spoilere. Dar după ce l-am văzut am înțeles de ce are o notă așa mare pe IMDB. Nu mă iau întotdeauna după notele de acolo, dar e totuși interesant când anumite filme sau seriale au note mari, mă face să fiu mult mai curioasă să le văd și eu.
Mi-a plăcut mult sezonul ăsta și abia aștept să văd ce aventuri îl mai așteaptă pe Lucifer în sezonul trei!