duminică, 26 martie 2017

O lansare altfel - Seria Alina Marinescu

Nu cred că am mai povestit de ceva timp despre o lansare de carte, nu știu exact de ce, dar pe 23 martie am participat la una despre care trebuia neapărat să vorbesc și aici. Este vorba despre lansarea la editura Librex Publishing a seriei Alina Marinescu, scrisă de Monica Ramirez. Eu deja am citit toată seria, și o recomand, nu pot să spun cât de mult o recomand!

Întorcându-mă la lansare, am vrut să merg și pentru că pe Facebook s-a tot spus că va fi altfel, și chiar așa a și fost. Nu a fost o lansare propriu-zisă, cât un spectacol care mie una mi-a plăcut foarte mult. Din păcate, nu am reușit să fac nicio poză care să îmi placă, așa că voi "fura" tot de pe Facebook.
O parte din motivul pentru care nu am poze proprii este că am și uitat să fac, și când mi-am amintit am încercat să fac repede câteva, ca să nu pierd nimic din spectacol. A fost un moment de dans, la care a participat chiar Monica Ramirez, împreună cu băieții de la Taboo Boys(sper că nu greșesc numele), care apar în poza de mai sus și a fost... pur și simplu uau! La asemenea lansări să tot mergi. E o schimbare plăcută față de lansările obișnuite de carte(nu că nu ar fi și alea interesante).

Totuși, și aici s-a vorbit un pic despre serie, și a participat și un regizor de teatru, dacă țin bine minte, și se pare că ar fi în plan o piesă de teatru despre seria Alina Marinescu. Nu mi-e mie prea clar cum s-ar putea pune în scenă așa ceva, dar dacă chiar se face eu cu siguranță o să fiu prezentă. That I got to see! 

A fost și o mică discuție despre serie și ce le-a plăcut celor care au citit toate volumele, iar aici au vorbit și câțiva bloggeri. Cam aici mi-am dat seama că nu îmi mai amintesc anumite lucruri care s-au întâmplat în serie, din ce se povestea(mi-e ciudă mai ales de o scenă cu Alex și Marius de care a povestit cineva, și care mi se pare ciudat că am uitat-o), ceea ce nu m-a încântat prea tare. Bine, acum e adevărat că am terminat de citit seria în 2015.

Ca și concluzie, chiar mi-a plăcut lansarea, și dacă chiar se va face acea piesă de teatru cu siguranță o să vreau și eu să o văd!

duminică, 12 martie 2017

Cum m-am apucat de citit

Eu cu cititul nu am avut întotdeauna o relație foarte bună. Când eram mică, înainte de a intra în clasa întâi, țin minte că îmi plăcea foarte mult Albă ca Zăpada și rugam pe oricine era dispus, să mi-o citească, chiar și după ce învățasem povestea pe de rost. După ce am învățat majoritatea literelor, prima poveste pe care am încercat să o citesc a fost Frumoasa și Bestia, și o rugam pe bunica să îmi spună literele pe care nu le știam. Apoi însă, o dată cu lecturile obligatorii de la școală, nu aș mai fi citit nici dacă eram incredibil de plictisită. Aș fi făcut orice altceva.
Mama a fost cea care a încercat mereu să ne încurajeze și pe mine și pe fratele meu să citim, dar nu lecturile de la școală, ci de plăcere. Și ne tot cumpăra cărți care spera să ne placă. Mie, pentru că la un moment dat tot ce voiam să citesc erau revistele W.I.T.C.H și tot ce ținea de lumea și personajele respective, îmi lua tot ce avea legătură cu subiectul. Abia mult mai târziu am ajuns să realizez că respectivele cărticele nu erau chiar cele mai ieftine.
Însă prima serie pe care am urmărit-o timp de ani de zile a fost Fetița celei de-a șasea luni de Moony Witcher. Am primit-o de Crăciun când eram prin clasa a cincea, și am fost atât de atrasă, în primul rând de copertă, și apoi de descrierea de pe spate, încât am început să o citesc chiar atunci, și apoi urmăream încontinuu prin librării să văd când apăreau următoarele volume. De aici a pornit pasiunea mea pentru cărțile fantasy. Tot prin perioada aceea, am găsit în Diverta Eragon de Christopher Paolini, și a urmat un alt șir de ani în care urmăream să văd când urma să apară următoarea carte nouă din serie.
Tot prin perioada aceea, în clasele V-VIII, începusem să aud de seria Harry Potter de J.K. Rowling, pe care inițial nu am avut niciun gând să o citesc, deși nu mai țin minte exact de ce. Cea care atunci îmi povestea despre serie și încerca să mă convingă să o citesc, a fost profesoara care mă învăța să cânt la pian. Reticența mea față de serie – din care atunci aveam primele trei volume prin bibliotecă – a durat până într-o vară când eram foarte plictisită și neavând altă idee mai bună, am început să citesc primul volum. Mi-a plăcut aproape imediat. În mod amuzant, nu am avut niciodată seria completă. Tot profesoara de pian m-a convins de altfel în perioada aceea să citesc și Cei trei mușchetari de Alexandre Dumas.
Cam așa am început eu să citesc, iar după ce am descoperit blogurile pe care oamenii vorbeau despre cărți, și am început și eu să fac asta, am descoperit și alte genuri care au ajuns să îmi placă: SF, thriller, romane de dragoste și cărți de beletristică.


Notă: Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

vineri, 10 martie 2017

"The Hero of Ages(Mistborn #3)" de Brandon Sanderson

Nici nu pot spune cât de mult regret că nu am citit cartea asta mai devreme... Primele două volume le-am citit la finalul lui 2013 și zău dacă înțeleg de ce mi-a luat atât de mult timp să citesc volumul ăsta. Ok, al doilea volum nu a fost chiar preferatul meu, but still.
Fiind a treia carte dintr-o trilogie, nu cred că o să îi fac rezumat. Adică, oricum, continuă evenimentele din celelalte două volume, cu Vin, Elend, Sazed și restul grupului creat de Kelsier încercând să salveze o lume care moare.
Acum că am citit toată trilogia, pot spune că ceea ce a creat Sanderson aici e... incredibil. Lumea asta ar putea la fel de bine să fie reală, are tot ce îi trebuie. Bine, minus toate lucrurile rele care se întâmplă, dar asta e altă poveste. Oricum, în cartea asta autorul a reușit să explice tot ceea ce rămăsese fără răspuns în celelalte volume, iar totul mi s-a părut că a avut foarte mult sens. Până și tot ce ‚ine de sistemul magic – Allomancy, Feruchemy – e destul de logic construit și nu e deloc greu de urmărit ce face fiecare din cele două sisteme. Ca să nu mai vorbim de toate popoarele din lumea asta și modul cum au fost create de acel Lord Ruler. Și, da, eu voi continua să scriu termenii în engleză, pentru că nu îmi place cum sună varianta în română.  
„in minte că nu mi-a prea plăcut de Vin în volumul doi, dar aici lucrurile au stat cu totul altfel. Chiar mi-a plăcut atât de ea, cât și de Elend, schimbarea a fost minunată. Vin are în sfârșit încredere în ea, ceea ce a fost ceea ce am vrut să aibă și în volumul al doilea.
Un personaj care mi-a atras atenția mai mult în volumul ăsta a fost Spook. Nu îmi amintesc prea multe despre el din celelalte volume, era și el pe acolo, dar aici și el trece print-o schimbare și pot spune că a fost unul din personajele mele preferate din toată cartea. Ceea ce pentru mine spune ceva, pentru că încă îmi lipsește Kielsier.
Breeze, Sazed și celelalte personaje mi-au rămas la fel de dragi, chiar uitasem cât de amuzant a fost să îl urmăresc pe Breeze și toate ideile lui, care sunt chiar distractive. El e un personaj fără de care nu cred că seria asta ar fi fost la fel.
Cât despre final... m-a luat complet prin surpindere. A fost de-a dreptul epic! Mi-a frând un pic inima, din anumite puncte de vedere, dar a fost pe măsura seriei. Nu știu dacă vreun final m-a mai făcut să vreau să zâmbesc și să plâng în același timp.
Eu una îl recomand pe Brandon Sanderson ca autor, și abia aștept să mai citesc și alte cărți scrise de el. Dar îl voi citi doar în engleză de acum încolo. Nu aș putea spune exact de ce, dar mi se pare că din stilul autorului se pierde în traducere.

„What kind of monsters are we?”
„The kind we have to be”

„Still, it would be nice to see those green plants our Kelsier always spoke of. After six months of ash... well, it makes a man at least want to believe. Perhaps thatțs enough for an old hypocrite like me.”

Divinity was supposed to be perfect. Divinity didn’t let its followers get slaughtered, and certainly didn’t allow the world to be destroyed by good men who were just trying to save it.

„No, I think you’re just confused. This may not seem to you like a world for scholars, my dear friend, but I think you’ll be proven wrong. It seems to me that now – suffering in the darkness that might just be the end of everything – is when we need knowledge the most.”

„A man is what he has passion about.” Breeze said. „I’ve found that if you give up what you want most for what you think you should want more, you’ll just end up miserable.”

„Elend is a forgetful scholar – twice as bad as Sazed ever was. He gets lost in his books and fogets about meetings he himself called. He only dresses with any sense of fashion becuase a Terriswoman bought him a new wardrobe. War has changed him some, but on the inside, I think he’s still just a dreamer caught in a world with too much violence.”

„Faith,” Spook said, „means that it doesn’t matter what happens. You can trust that somebody is watching. Trust that someone will make it all right. It means that there will be a way.” 

luni, 27 februarie 2017

February wrap-up

Cred că în următoarele luni numărul de cărți terminate nu va fi prea mare, în parte pentru că o să îmi ia un timp până voi termina colecția cu Sherlock Holmes. Dar nu mă pot plânge pentru că îmi plac mult poveștile până acum. 

Terminate:
  1. Kafka pe malul mării de Haruki Murakami. Cea mai bizară carte a lui pe care am citit-o până acum, asta e sigur. Totuși, m-am tot gândit la ea de când am terminat-o și nu cred că mi-a displăcut neapărat, cât mi s-a părut greu de digerat. Oricum, eu îl recomand în continuare pe Murakami și sunt curioasă să văd cum o să mi se pară următoarea carte a lui pe care o voi citi. 4/5
  2. Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie. Nu știam exact la ce să mă aștept când am început să o citesc, dar mi-a plăcut foarte mult. Pe lângă toate lucrurile bizare care se întâmplă, care sunt de altfel chiar interesante, umorul a fost poate ce mi-a plăcut cel mai mult. Iar povestea e scrisă într-un ritm alert, nu am putut să o las din mână până nu am terminat-o. 4/5
Currently reading
  • Sherlock the complete collection de Sir Arthur Conan Doyle. Cum am zis, chiar îmi place cartea asta, am citit luna asta colecția de povestiri care se numește The adventures of Sherlock Holmes. Poate o termin totuși anul ăsta.
A Scandal in Bohemia 3/5
The Red-Headed League 4/5
A case of identity 4/5
The Boscombe Valley Mystery 4/5
The Five Orange Pips 5/5
The Man with the Twisted Lip 4/5
The Blue Carbuncle 5/5
The Speckled Band 5/5
The Engineer's Thumb 4/5
The Noble Bachelor 4/5
The Beryl Coronet 4/5
The Copper Beeches 5/5  
  • The hero of ages(Mistborn #3) de Brandon Sanderson. Am citit primele două volume din seria asta în 2013, conform blogului și Goodreads, și în sfârșit m-am hotărât să citesc și ultimul volum. Chestia e că volumul doi mi-a plăcut mai puțin decât primul, în parte pentru că a avut prea multă politică pentru gustul meu, dar și pentru că personajul meu favorit e mort. Totuși am tot vrut de atunci să termin seria, și încă îmi amintesc în mare ce s-a întâmplat în primele două volume. Acum, eu cartea asta am luat-o inițial în română, am ajuns până pe la pagina 70 și a trebuit să schimb pe limba engleză. Nu îmi place deloc traducerea în română, și recunosc că s-ar putea să fie și pentru că eu primele două le-am citit în engleză și... pur și simplu textul nu "curge" în română la fel ca în engleză. Plus că numele lui Breeze e tradus Boare, și nu pot să trec peste chestia asta, chit că înțeleg de ce a fost tradus. De acum înainte voi alege să cumpăr doar variantele în limba originală, îmi place prea mult stilul lui Sanderson de a scrie.
Și asta ar fi pentru luna februarie. Postez mai devreme pentru că sigur nu mai termin nicio carte luna asta, cum m-am apucat de unele mai groase.

joi, 16 februarie 2017

Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie

Pentru început, trebuie să spun două lucruri. Primul e că nu am mai citit de mult o carte care să mă facă să râd în metrou. Iar a doua e că tot de ceva timp nu am mai citit o carte carte într-o singură zi.
Asta e povestea în mare a două personaje: Raul, un creativ din România care moare, ajunge în Iad, iar de acolo se trezește în situația de a trebui să salveze lumea de Apocalipsă, și agentul SRI Popescu, care este trimis să cerceteze unde se duc banii pe care îi iau nașii de la CFR șpagă de la cei care merg fără bilet. De aici pornește o întreagă aventură, în care fiecare are propriul rol.
Asta e o carte pe care eu aș recomanda-o tuturor, indiferent de gusturi, sau de ce citesc în mod normal. E genul ăla de carte pe care efectiv nu o poți lăsa din mână, și cu un umor pur românesc care te ține cu zâmbetul pe buze mai tot timpul. E una dintre cele mai „românești” cărți pe care le-am citit. Dacă nu ar fi toată situația cu Apocalipsa, cartea asta ar putea la fel de bine să fie un comentariu amuzant apropo de multe lucruri care merg greșit în țara asta. Dar nu cred că mi-ar fi plăcut atât de mult dacă era vorba doar de asta.
Nu o să încerc să zic dacă tot ce spune Ovidiu Eftimie aici, în ceea ce privește fizica cuantică și altele asemenea, e accurate sau nu, că nu am astfel de noțiuni, dar oricum pentru mine toate argumentele au avut sens, deci e ok. Oricum, toată ideea cu realitățile și dimensiunile și cum sunt ele așezate mi s-a părut foarte faină. Iar călătoria în timp a fost foarte mișto prezentată aici.
Nu este o carte profundă, sau ceva, de fapt aș zice că e destul de superficială, mai ales când vine vorba de acțiunea propriu zisă, iar finalul mi s-a părut destul de brusc. Totuși, e genul de carte ușor de citit de care chiar cred că aveam nevoie, mai ales că a fost extrem de amuzantă, iar eu la cărți nu prea râd. În orice caz, mie mi-a prins bine.
În mod normal, m-aș lega mult de personaje, pentru că eu țin mult la aspectul ăsta într-o carte, iar aici personajele nu sunt prea dezvoltate, aș zice că sunt la limita de a fi de carton. Totuși, nu o să insist prea mult pe asta, pentru că până la urmă am vrut să știu până la final dacă vor supraviețui. Singura plângere ar fi că erau destul de ușor de încurcat între ele, mai ales nașii de la CFR.
La final, trebuie să spun că mi-a plăcut foarte mult ce a făcut Ovidiu Eftimie în cartea asta și cu siguranță voi urmări să văd ce altceva va mai scrie. De altfel, luna asta la clubul de lectură Nemira, va fi și el prezent, deci dacă ați citit cartea și vreți să îl întâlniți pe autor, detalii despre eveniment găsiți aici.

miercuri, 15 februarie 2017

"Kafka pe malul mării" de Haruki Murakami

Dintre toate cărțile lui Murakami pe care le-am citit, asta e de departe cea mai bizară. Ceea ce spune ceva, pentru că mai toate cărțile lui sunt un pic bizare.
Cartea are două personaje principale. Primul este Kafka Tamura, un tânăr de cincisprezece ani, care decide să fugă de acasă, în căutarea a ceva, posibil a mamei și surorii pe care nu le-a văzut de când avea patru ani. Celălalt personaj este Nakata, un bătrân de vreo șaizeci de ani, rămas cu handicap mental după un accident din timpul războiului, care poate vorbi cu pisicile și care se folosește de asta pentru că găsi pisici dispărute de acasă. Deși legătura dintre ei nu e clară de la început, totuși drumurile lor ajung să se intersecteze.
Probabil că mereu mi-a fost greu să vorbesc despre cărțile lui Murakami, dar cu asta va fi și mai dificil. E extrem de bizară și un pic creepy pe alocuri. De altfel, deși i-am dat patru stele pe Goodreads, nu aș putea spune cât de mult mi-a plăcut cartea asta. Mai degrabă am o apreciere față de ce scrie Murakami în general, iar asta nu e printre cărțile mele preferate scrise de el. Bine, nu ajută nici faptul că sunt fire narative și lucruri care se petrec care la final rămân în aer. Și nici un final prea final nu are cartea asta.
Nu o să vorbesc prea mult despre ce se întâmplă efectiv în cartea asta, că mi-ar fi imposibil să știu unde să trag linia pentru spoilere. În schimb, vreau să vorbesc despre personaje. Dintre cele două personaje principale pe care le urmărim aici, mie personal mai simpatic mi-a fost Nakata, poate și pentru că e un bătrânel simplu, cu un dar bizar, care ajunge să fie implicat în lucruri extrem de ciudate. Pe Kafka, eu personal, nu am prea putut să îl plac, în principiu pentru că nu am reușit să îl înțeleg, dar și pentru că face lucruri cu care eu una nu pot fi de acord. Ok, am înțeles toată chestia cu profeția pe care i-a spus-o tatăl lui, dar... tot nu am reușit să îl plac decât poate spre final, când ia anumite decizii.
M-am tot gândit la cartea asta de când am terminat-o, dar nu pot să înețeleg dacă trebuia să rămân cu vreun mesaj ceva după ce o citeam. Cred că o să o iau ca atare, pentru că zău dacă îmi pot da seama ce a vrut Murakami să facă în cartea asta. Iar acum sunt curioasă să văd dacă asta chiar va fi cea mai bizară cartea a lui, sau dacă a scris ceva și mai bizar decât atât. Sunt încă hotărâtă să citesc tot ce a scris Murakami, iar cartea asta nu mi-a displăcut, ci pur și simplu s-a dovedit a fi mult prea bizară pentru mine.

-         Dar asta nu rezolvă totul. Nu vreau să-ți tai elanul, însă tu nu înțelegi un lucru: oricât de departe ai fugi, tu nu poți să te desprinzi cu totul de aici. Nu-ți pune speranțe prea mari în distanță.

Aproape totul cade pradă uitării. Și acest mare război, și morții care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparțină unui trecut începărtat. Viața de zi cu zi pune stăpânire pe noi și multe lucruri importante sunt împinse în afara minții noastre ca niște stele vechi și înghețate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învă‚at. Deprinderi noi, cunoștințe noi, tehnici noi, cuvinte noi... Și totuși, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care nu se șterg, care rămân neclintite înăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.

-         Nu știu. Nu se poate prezice încotro se îndreaptă talentul. Uneori, pur și simplu dispare complet. Sau poate că se prelinge în pământ, ca o apă subterană și curge mai departe cine știe unde.


-         Amintirile te încălzesc pe dinăuntru, dar, în același timp, te și sfâșie.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Leapșă: Printre cărți Book Tag

Am terminat prima sesiune ca masterand, și trebuie să spun că mă simt foarte bine că s-a terminat! Iar până acum, notele au fost ok, sper ca și ultimele să fie, voi vedea. Și, cum acum doar jobul mă mai ține ocupată, până când începe semestrul doi, m-am gândit că poate totuși reușesc să scriu mai mult pe blog. 
Încă mai am vreo 200 de pagini din Kafka pe malul mării a lui Murakami, dar am primit o leapșă de la Simina, și nu am mai făcut lepșe în ultimul timp, cred. Mulțumesc pentru leapșă! :)

Când faci o pauză de citit, folosești un semn de carte sau îndoi un colț al paginii?
Folosesc semn de carte, care în ultima vreme înseamnă abonamente expirate de la metrou. Îndoi pagini doar când vreau să marchez citate care îmi plac.

Ai primit în ultima vreme o carte? Care a fost aceasta?
Am primit de la mama Central Park de Guillaume Musso, dar încă nu am ajuns să o citesc.

Citești în baie?
Nu.

Te-ai gândit vreodată să scrii o carte? Dacă da, despre ce? 
Eu mă gândesc la foarte multe lucruri. Și știu că poate nu e corect, dar voi zice totuși pas întrebării.

Care este cartea ta preferată? 
Am șase cărți pe raftul de preferate pe Goodreads, dar nu aș putea alege între The night circus și Silmarillion

Îți place să recitești cărți?
Nu prea recitesc cărți. Când am făcut-o a fost pentru că făceau parte din serii și nu mai țineam minte ce se întâmplase până atunci, și cred că am recitit doar două cărți la viața mea. Sunt atâtea cărți pe care vreau să le citesc!

Ce părere ai despre o întâlnire cu autorii cărților pe care le apreciezi? Ce le-ai spune?
Când vine vorba de autorii români contemporani, i-am întâlnit pe unii dintre ei și e frumos să poți vorbi cu ei despre cărțile lor, am avut discuții interesante cu ei. 

Îți place să vorbești despre ceea ce citești? Cu cine?
În principiu, scriu despre cărți aici, dar vorbesc despre citit cu oricine care vrea să mă asculte. Mai ales când vine vorba de cărțile care îmi plac.

Care sunt lucrurile care te determină să alegi o carte?
În primul rând rezumatul de pe spate, și apoi părerile și recenziile celor care știu că au gusturi asemănătoare cu ale mele, sau în ale căror recomandări am încredere.

Crezi că există o lectură obligatorie, o carte care ar trebui citită de toată lumea?
Nu cred. Până la urmă, important e să îți placă să citești, și apoi gusturile sunt sibiective.

Care este locul tău preferat pentru lectură?
Aș zice că în pat, dar mai mult citesc pe la metrou decât acasă.

Când citești asculți muzică sau preferi liniștea? 
Prefer liniștea când citesc, dar zgomotul nu mă deranjează, mai ales dacă cartea aia mă prinde. Cum am zis, citesc în metrou.

Citești numai cărți cumpărate sau și cărți împrumutate?
Majoritatea cărților pe care le citesc sunt cumpărate. Bine, am împrumutat recent seria Regii blestemați de la cineva, și sper să le citesc curând.

Ai citit cărți în format electronic?
Da, am citit cărți pe kindle, și încă mai citesc, chiar dacă nu prea des. Aparatul ăsta e foarte util mai ales când vine vorba de cărți groase. 

Fă un top al celor mai bune cărți/serii citite vreodată.
Ăăhh, ok:
  • The night circus de Erin Morgenstern
  • Seria The lord of the rings de J.R.R. Tolkien(le-am citit în română, dar sună mai bine în engleză)
  • Seria Alina Marinescu de Monica Ramirez
  • Silmarillion de J.R.R. Tolkien
  • De neînvins de Laura Hillenbrand
  • The book thief de Markus Zusak
  • Memoriile unei gheișe de Arthur Golden
  • Jane Eyre de Charlotte Bronte
  • 1Q84 de Haruki Murakami
Și sunt convinsă că mai sunt, dar cred că e suficient momentan :))

Dau leapșa mai departe următorilor: Ghanda, Sara, Andreea, Miruna, Lavinia și oricui mai vrea să o facă :)