miercuri, 21 iunie 2017

"Epoca inocenței(Terra XXI #1)" de Adrian Mihălțianu

Nici nu știu de unde să încep cu cartea asta, atât de multe lucruri diferite se petrec în ea până la final. Dar pot spune că e una din acele rare cărți despre care nu mă pot decide dacă mi-a plăcut sau nu.
Acțiunea se desfășoară în trei perioade diferite, anume în anii 2021, 2033 și 2046. Totul începe atunci când un cercetător chinez descoperă în spațiu o navă extraterestră de dimensiunea a jumătatea de lună, care se îndreaptă spre Terra. Acest cercetător este redus repede la tăcere de către americani, iar detectivul particular care îl urmărea are și el aceeași soartă la câteva minute după aceea. Iar tot ce se întâmplă mai departe se învârte în jurul respectivului obiect din spațiu și a modului în care omenirea ar reacționa la această veste.
Cam atât pot spune despre plot-ul cărții, dar cum am zis mai sus, se întâmplă foarte mult lucruri în cartea asta, unele aparent fără nicio legătură unele cu altele, până spre final când toate firele narative se întâlnesc, într-un fel.
Nu îmi pot da seama dacă mi-a plăcut sau nu cartea pentru că deși au fost destule lucruri care m-au deranjat pe parcurs, au fost și multe alte lucruri care mi-au plăcut. Și cumva în mintea mea balanța e cam în echilibru.
Să încep cu ce mi-a plăcut. Începutul captează imediat atenția tocmai pentru că începe cu o crimă și cu ditai misterul care pe mine cel puțin m-a ținut curioasă pe tot parcursul poveștii. Apoi intră în scenă un miliardar, care nu primește un nume deloc pe parcurs, și prietenul lui, Bill, alt miliardar. Ambii sunt parte dintr-o Societate care își dorește să salveze atât planeta cât și omenirea, și să o pregătească pentru momentul când obiectul din spațiu va ajunge la Terra, cam într-o sută de ani. Cei doi în esență mi-au plăcut, chit că am probleme cu ei ca personaje, dar ajung și la asta.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care autorul a făcut ca tot ceea ce s-a întâmplat pe parcurs să aibă sens la final, în sensul că nu e nimic în cartea asta care nu e important pentru poveste, chiar dacă pe parcurs unele lucruri par că nu au ce căuta acolo unde sunt. Dar totul se leagă la final.
Iar partea mea preferată a fost cea în care s-a ajuns la călătoria spre Marte, cursa care are loc acolo, și tot ceea ce se petrece după aceea, în partea asta a cărții, minus povestea de dragoste care mie mi s-a părut forțată. Sunt aici câteva momente care mie mi-au plăcut foarte mult, mai ales că se aduc în discuție subiecte care mie îmi atrag imediat atenția, anume umanitatea și cooperarea, și unde ar trebui trasă linia între politică și umanitate. Sper că are sens ce am spus. Oricum, pentru mine, partea asta din carte e a-ntâia!
Iar cartea având un ritm foarte alert, pe mine m-a făcut în permanență să fiu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe și am citit-o mai repede decât m-aș fi așteptat. Și, până nu uit, trebuie să spun că autorul acordă atenție detaliilor, și modului în care își închipuie el că ar putea arăta tehnologia în viitor mie chiar mi se pare plauzibilă. Ăsta un alt lucru care mi-a plăcut la cartea asta, modul în care autorul și-a imaginat că ar arăta tehnologia din viitor.
Să trec acum la lucrurile care nu mi-au plăcut. În primul rând, cred că această carte ar fi trebuit să fie mai lungă, ca să dea timp anumitor fire narative să se dezvolte mai mult. Acțiunea pe parcurs tinde să fie foarte fragmentată, se sare peste evenimente care apoi sunt prezentate exact așa cum s-au întâmplat în timpul unor discuții, care tind să fie plictisitoare la un moment dat. Iar ăsta e un lucru care se întâmplă mai tot timpul, practic ce face autorul e exact opusul regulii pe care toată lumea pare să pună accent, anume "show, don't tell".
Asta se întâmplă și pentru personaje. Apar destul de multe pe parcurs, despre care ni se dau foarte multe informații ca cititori, dar cam atât. Și, așa cum am zis mai sus, se sare peste perioade de timp, iar apoi se spune ce au mai făcut personajele între timp. Aproape niciunul dintre personaje nu este creionat suficient, poate cu excepția lui Tom Rast la început și a lui Edwards spre final. Restul sunt personaje de carton. Acum, deși pentru mine personajele reprezintă cel mai important element atunci când citesc, în cartea de față nu știu cât de mare este minusul având în vedere că povestea se va desfășura cel mai probabil pe o perioadă de cam o sută de ani.
E interesant modul în care cititorul află despre diversele comploturi care apar pe parcurs și cum sunt anumite personaje legate de altele, și sunt multe momente surprinzătoate în poveste, dar pentru că toate astea sunt foarte fragmentate... devine un pic obositor la un moment dat.
Romanul este foarte ambițios, admit asta și mă bucur că am citit cartea măcar pentru faptul că am mai găsit un autor român care sunt convinsă că va scrie cărți tot mai bune. Luând în considerare tot ce am zis mai sus, aștept totuși volumul doi, pentru că vreau să văd ce va mai urma, având în vedere modul în care s-a terminat acest prim volum al seriei.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Epoca inocenței, le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SFIulia AlbotaAssassin CGJurnalul unei cititoare.

vineri, 16 iunie 2017

"Fără zei, fără stăpâni" de Emil Duhnea

Mi-a luat mai mult timp să citesc această nuvelă decât mai așteptat, din lipsă de timp. Dar am terminat-o, și voi vorbi despre ea, pentru că am câteva gânduri, chit că e nuvelă și e scurtă. Nu voi da spoilere. Am fost curioasă să citesc nuvela asta mai ales că am citit antologia Eroi fără voie și voiam să văd ce vor scrie cei care au participat la a doua seria a atelierului respectiv.
Povestea are loc într-o lume în care „oamenii noi” au apărut de nicăieri și i-au înrobit pe locuitorii acestor pământuri, care sunt denumiți oamenii roșii. În prezent, Reim, locuitor al Domanei, are misiunea de a aduce căderea Orașului Rubiniu, al oamenilor noi, și elibararea roșiilor de sub robia lor.
Nu e el singurul personaj pe care îl urmărim, dar este cel cu care începe povestea. Mai întâlnim și alte personaje principale, de la care aflăm mai mult sau mai puțin cum a început ideea acestei revolte și cine o conduce. Mai aflăm și câte ceva despre lumea aceasta și cum au ajuns oamenii roșii în situația în care sunt.
Povestea în sine nu e rea deloc. Nu știu în ce gen a fost catalogată de către editură, dar eu tind să cred că e fantasy, și un pic de istorie reimaginată. Cred că am și citit undeva că autorul s-a inspirat din istorie, sper să nu mă înșel. Mi-ar fi plăcut să fie mai lungă, dar în general eu toate poveștile scurte și nuvelel vreau să fie mai lungi, mie ca regulă îmi place să citesc romane.
A fost interesant modul în care autorul a structurat povestea. Practic, totul începe în prezent, cu Reim care se îndreaptă spre Orașul Rubiniu, apoi sunt capitole care urmăresc alte personaje, dar a căror evenimente se petrec înainte de aventura lui Reim, iar la un moment dat toate personajele se întâlnesc în prezent. M-am tot gândit dacă mi-a plăcut structura asta sau nu, și am ajuns la concluzia că povestea ar fi avut un ritm mult mai lent și probabil ar fi devenit plictisitor. Așa cum au stat lucrurile, capitolele din trecut explicau cum a ajuns situația așa cum era, iar capitolele lui Reim spuneau ce ar putea urma. Sper că face sens. Mi-a plăcut cum a fost intercalat prezentul cu trecutul, cred că povestea a fost mai interesantă așa. Nu are un ritm alert, dar eu una nu m-am plictisit pe parcurs.
Ca personaje... au fost ok, nu m-am ataȘat de vreunul, dar nici nu cred că trebuia. Mie una mi s-au părut credibile Și cu multe defecte(asta nu e o plângere), și mi s-a părut chiar interesant de urmărit cum fiecare avea propriul mod de a judeca lucrurile. Reim chiar ia anumite decizii la care eu una nu m-am așteptat, dar am fost plăcut susprinsă de personaj. Despre Cobb, Lyndon și Hototo nu voi vorbi pentru că ei apar mai târziu și nu aș vrea să dezvălui prea multe despre poveste.
Acum, motivul pentru care i-am dat doar trei stele pe Goodreads este finalul. Povestea construiește destul de mult spre un final care eu m-am așteptat să fie foarte surprinzător și care să mă țină cu sufletul la gură, dar... finalul nu mi s-a părut cine știe ce. Nu aș  putea explica foarte bine de ce, dar mi s-a părut dezamăgitor modul în care s-au terminat lucrurile. Și are un final nu foarte închis, adică nu se spune tot și eu am rămas cu câteva întrebări la care mi-ar fi plăcu să aflu răspunsul.
Bine, mă tot gândesc dacă să îi cresc ratingul cu o stea, dar nu știu, eu și dau stelele în funție de sentimentul pe care îl am la finalul cărții, deci cred că o să îl las așa. Ca și volum de debut, povestea mi s-a părut chiar bine construită și eu una îl voi urmări pe autor în continuare.

joi, 15 iunie 2017

Wonder Woman

Recunosc că nu am știut la ce să mă aștept de la filmul ăsta. Ultimele filme DC pe care le-am văzut nu au fost cele mai reușite chestii, am scris despre ele la momentele respective. Dar m-am gândit că dacă un film are vreo șansă să fie câte de cât ok, Wonder Woman este acela, pentru că, spre deosebire de celelalte din DCEU, ăsta se concentrează pe introducerea unui singur personaj principalȘ Diana. Și trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surprinsă de acest film.
Asta este povestea Dianei, singurul copil din lumea amazoanelor, despre cum evoluează ea și despre aventurile prin care trece după ce îl întâlnește pe Steve Trevor. Bine, aventuri poate nu e cuvântul potrivit, că doar e în perioada războiului, dar nu am găsit alt cuvânt. Practic, ea e convinsă că Ares e de vină pentru război și e hotărâtă să îl găsească și să îl ucidă. Dar până acolo durează ceva.
Ăsta e unul din lucrurile despre care vreau să vorbesc, anume că filmul, ca și acțiune, se mișcă destul de încet, dar cu toate astea eu chiar nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Sigur, are și acțiune și lupte, că doar e război, dar cred că majoritatea timpului filmul se concentrează pe Diana, cât și pe celelalte personaje, astfel că mie toate mi s-au părut credibile și bine construite. Până și de personajele secundare și episodice mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mult și modul în care a evoluat relația dintre Steve Trevor și Diana. Cred că am o slăbiciune pentru genul de povești ca cea de aici, în care unul din personaje nu știe nimic despre lumea în care ajunge și cineva ăi ajută și chestii de genul ăsta. E în același timp amuzant, dar și foarte drăguț, iar Diana e atât de concentrată pe scopul ei de a îl găsi pe Ares, încât nu o prea interesează toată birocrația războiului, ea vrea să ajungă direct la sursa problemelor. Mi-a plăcut convingerea Dianei, chit că uneori tinde să fie un pic infantilă poate, dar e drăguț de urmărit evoluția e în timp ce înțelege cum stau de fapt lucrurile în acel război.
Iar scenele de luptă, chit că nu au fost foarte multe, au fost foarte reușite. Nu cred că mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. Mai ales lupta de a final, a fost foarte tare, și faptul că pe parcursul acestor lupte lucrurile se mai mișcau cu încetinutorul a făcut ca totul să fie mai ușor de urmărit. Pe mine mă deranjează uneori luptele din filme de genul pentru că la un moment dat nu mai pot urmări cine pe cine lovește, totul se mișcă prea repede. Aici nu a fost cazul, iar asta mi-a plăcut foarte mult.
Filmul ăsta a avut și mesaj, ceea ce e un mare plus. S-a vorbit mult pe parcurs despre umanitate și despre ce înseamnă ea, iar Ares e prezentat ca fiind convins că nu există salvare pentru oameni și că ei trebuie distruși. Și apoi îi avem pe Steve Trevor și prietenii lui care îi arată Dianei cu totul altceva.
Finalul m-a luat prin surprindere puțin. La un moment dat m-am așteptat la altceva, având în vedere tot ce se întâmplase până în acel punct, dar mi-a plăcut până și finalul, chit că nu e cel mai fericit.
Nu știu ce e de capul acestei recenzii, pentru că nu am terminat-o când mi-am propus, dar concluzia ar fi că mie mi-a plăcut mult filmul ăsta, și mă bucur că am decis să îl văd până la urmă. 

sâmbătă, 10 iunie 2017

Lucifer(season 2)

După o săptămână în care mi-am tot spus că o să scriu despre acest sezon din Lucifer, o fac în sfârșit! Urmează și o recenzie la Wonder Woman, chiar sper să o scriu tot azi. Dar să ne întoarcem la serialul de față.
Mie una îmi place foarte mult acest serial, și mă bucur că va avea și un sezon trei, chit că așteptarea o să mi se pară groaznică. Acum, mi-am făcut o listă cu lucrurile despre care vreau să vorbesc, pentru că spre deosebire de primul sezon, pe care l-am văzut după ce apăruseră toate episoadele, aici a trebuit să aștept să văd un nou episod în fiecare săptămână, și le vedeam imediat cum apăreau.
Ca și poveste principală, sezonul ăsta se concentrează în mare pe problema ce a apărut la finalul primului sezon, anume faptul că mama lui Lucifer a evadat din Iad. Acum, mie mi-a sunat super interesant de când am văzut acel ultim episod, pentru că eram curioasă cum vor trata subiectul și... chiar mi-a plăcut ce au făcut sezonul ăsta!
Și dacă tot am zis de mama lui Lucifer, voi începe cu ea. Am fost curioasă să văd cum vor explica cine este ea, și cum o vor trimite înapoi în Iad, pentru că asta e ceea ce spun că trebuie să facă, și chiar mi s-a părut interesant modul în care au introdus-o în poveste și apoi cum am aflat tot mai multe despre ea în timp ce apăreau noi episoade. Am tot avut dubii legat de ea, dacă e un personaj așa zis pozitiv sau nu, dar la final am ajuns la concluzia că este o persoană(cred că zeitate e mai corect, dar mă rog) care a adunat multă furie de-a lungul timpului și care vrea să ajungă acasă, asta fiind în Rai. Nu cred că am fost vreodată complet de partea ei, dar ca personaj mi-a plăcut mult, mai ales hotărârea ei de a face anumite lucruri.
Lista mea e destul de haotică, dar să vorbim despre Lucifer și Chloe, pentru că eu chiar vreau ca relația dintre ei să evolueze, pentru că mi se pare că se descurcă foarte bine ca parteneri. Bine, eu vreau de asemenea ca Chloe să afle adevărul despre Lucifer, chit că nu mi-e clar dacă el îi va spune vreodată. Nu minte, tot spune că el e diavolul și chestii, dar ea nu îl crede, ceea ce are sens, cine ar crede o asemenea poveste. Dar chiar îmi place de ei doi, iar lucrurile nu sunt întotdeauna simple și se întâmplă multe lucruri ciudate sezonul ăsta, în sensul pozitiv bineînțeles.
Trecând la alte personaje, Linda este una din preferatele mele. Mai ales că lucrurile au mai evoluat din primul sezon, iar ea chiar ține la Lucifer și vrea să îl ajute, iar sezonul ăsta face câteva lucruri la care eu nu m-aș fi așteptat. Chiar îmi place de ea, și sper să nu dispară niciodată din peisaj, cred că e un personaj important pentru povestea asta.
Maze este un alt personaj care mie îmi place mult, mai ales atitudinea ei și modul în care tot încearcă să își găsească locul în lumea asta în care a adus-o Lucifer. Și mai îmi place și mica relație care s-a format între ea și Trixie, au devenit mai apropiate sezonul ăsta cred, iar Trixie e super simpatică și îmi pare rău că nu apare mai des. Dar de câte ori e într-un episod, eu vreau să îl văd cu atât mai mult.
Iar ultimul episod a fost... uau. Pur și simplu uau! Cred că e de departe cel mai bun episod pe care l-am văzut în serialul ăsta, și îmi pare un pic rău că nu pot vorbi în detaliu despre el, pentru că totuși nu vreau să dau spoilere. Dar după ce l-am văzut am înțeles de ce are o notă așa mare pe IMDB. Nu mă iau întotdeauna după notele de acolo, dar e totuși interesant când anumite filme sau seriale au note mari, mă face să fiu mult mai curioasă să le văd și eu.
Mi-a plăcut mult sezonul ăsta și abia aștept să văd ce aventuri îl mai așteaptă pe Lucifer în sezonul trei!

marți, 30 mai 2017

A little chit chat

Îmi propun de câteva luni să scriu o astfel de postare. Nu am făcut-o până acum în mare parte pentru că mă gândeam la ce aș vrea să spun seara, și apoi uitam. Dar acum am o listă cu chestii despre care vreau să vorbesc(memoria asta...).

Mi-ar fi plăcut să postez mai des decât am făcut-o anul ăsta până acum. Dar faptul că am adăugat masterul la faptul că am și job full-time, mi-a mâncat mai mult timp decât m-aș fi așteptat. Dar ultimul examen a fost pe 29 mai, deci sper ca măcar până începe anul doi, în octombrie, să postez mai des. Bine, mai am o restanță de dat(presupunând că iau toate celelalte examene pe care le-am dat). Nu aș fi avut-o, dar examenul s-a nimerit în perioada în care eu nu eram în România, în decembrie anul trecut. Dacă mă plimb în loc să merg la facultate...(hi, hi, hi)

Apropo de master, încă nu-mi dau seama dacă problema e că nu am ales chiar bine programul de masterat la care să aplic, sau pur și simplu mi-e silă de sistemul de învățământ, dar dacă nu m-ar motiva rămasul la buget, probabil că nu m-aș "chinui" nici cât o fac acum. Notele chiar nu mă mai dor ele în sine, atât timp cât reușesc să fiu la buget și anul doi, e ok. Recunosc că nici nu m-am informat foarte bine atunci când m-am înscris, iar masterul e modular. Asta înseamnă că facem 3-4 săptămâni o materie, iar la finalul acestei perioade dăm examen. Ceea ce mi se pare super stresant. Partea bună e că acum pot să mă gândesc că am terminat, altfel mai aveam o lună de sesiune.
Mai recunosc și că în ultimele câteva sătpămâni m-am gândit zilnic să mă las de master, iar principalul lucru care mă motivează să nu renunț, pe lângă faptul că sunt practic la jumătatea drumului, e că dacă mă las acum și vreodată va trebui să fac masterul, voi ajunge direct la taxă, și 4000 de lei pe an mi se par mulți bani cu care aș putea face altceva.

La capitolul job, pe 30, adică azi, se face un an de când sunt la aceeași firmă. Pentru mine, asta chiar înseamnă ceva. După ce am schimbat câteva joburi care oricum erau pe perioadă determinată, faptul că am un job stabil e un lucru minunat!

Trecând la alt subiect, recent, m-am uitat prin bibliotecă și mi-am făcut o mică listă de cărți la care mi-ar plăcea să ajung în următoarele luni, ca un fel de TBR. 
Asta nu înseamnă că o să mă și țin de lista asta, dar vreau să văd dacă m-ar ajuta, că am ajuns la 82 de cărți necitite și... mda, devine greu de ales. Mențiunea ar fi că nu am pretenția să citesc toată cartea lui Arthur Conan Doyle dintr-o dată. Mi-am propus să citesc colecția de povestiri la care am ajuns, The memoirs of Sherlock Holmes. Ce am citit din carte până acum chiar mi-a plăcut, Sherlock e genial! Nu știu dacă voi termina cartea anul ăsta, dar pot să încerc. 
Mă gândesc să încep să citesc din teanc cele două nuvele, ale lui Emil Duhnea și Mihai Alexandru Dincă. După imensitatea care a fost American Gods, pe care am citit-o într-o lună, vreau să citesc ceva mai scurt. Și vreau să citesc și cartea pentru Blogosfera SF&F de pe 14 iunie, Epoca inocenței de Adrian Mihălțianu, pe lângă toate cele din poza de mai sus.

O chestie pe care nu am prevăzut-o, a fost că nu am să ajung la Bookfest anul ăsta. Nu cred că mi-aș fi cumpărat nimic oricum, mai întâi din lipsă de fonduri și apoi, cum am zis mai sus, am 82 de cărți care așteaptă să fie citite. Bine, nici nu am mai văzut vreo carte în ultimul timp care să mă intereseze în mod special, aveam și examen luni, plus că ploua destul de puternic când m-am trezit, nu chiar cele mai favorabile condiții. Dar e ok, la Gaudeamus sigur mă duc, presupunând de asemenea că mai scad din numărul de cărți necitite până atunci, fingers crossed.

Și dacă tot scriu o postare complet random, vreau să vorbesc un pic și despre câteva filme din categoria cu super-eroi care urmează să apară. După ce am văzut Guardians of the Galaxy Vol. 2, următorul film pentru care sunt extrem de entuziasmată este Spiderman Homecoming. El e de departe eroul meu preferat, și cred că Tom Holland a făcut o treabă foarte bună în Civil War, mi-am amintit de ce mi-a plăcut mereu personajul. Tot din sfera Marvel, nici Thor Ragnarok nu arată rău deloc, plus că e și Loki acolo, și îmi place extrem de mult personajul. 
Și, deși nu mai am prea multe speranțe de la DCEU, o să mă duc să văd Wonder Woman. E origin movie, și am văzut pe internet că primele impresii sunt bune, trailerele nu arată rău deloc, chiar sper să nu fie o dezamăgire. 
Cred că apare și Star Wars episode VIII anul ăsta, și sunt curioasă să îl văd și pe acela. Vreau să știu ce mai urmează pentru Rey și gașca, că episodul VII mi-a plăcut.

La capitolul seriale, am văzut recent ultimul episod din sezonul 10 de la The big bang theory, sunt la zi. Sezonul 10 în sine a fost destul de ciudat, cu doar câteva episoade care mie mi-au plăcut, și multe momente în care personajele parcă nu mai erau ele. Dar mă uit în continuare, mai ales după finalul sezonului. Nu o să zic ce s-a întâmplat, dar m-a luat complet prin surprindere și vreau să aflu ce se va întâmpla în continuare. Și am aflat că o să apară un serial despre copilăria lui Sheldon, care se numește Young Sheldon, iar din trailer pare că are ceva potențial. Eu sunt curioasă.

Postarea asta a ieșit mai lungă decât m-am așteptat. Merci dacă ați citit până la final!

duminică, 28 mai 2017

Guardians of the Galaxy Vol. 2

Chiar am crezut la un moment dat că nu voi mai ajunge să văd filmul ăsta în cinema, dar sunt fericită că am ajuns să îl văd, în cele din urmă. Recunosc că din primul film mai îmi amintesc câteva dintre lucrurile mai importante, să zicem, care s-au întâmplat, și faptul că mi s-a părut ok. Ei bine, continuarea mi-a plăcut foarte, foarte mult! Mi-a înseninat ziua și m-am întors acasă cu un zâmbet tâmp pe moacă.
Nu o să încerc să îi fac un rezumat, pentru că de fapt nu este foarte multă acțiune în film, eu cred că este mai mult despre personaje, cred că evolează în filmul ăsta, și mai cred că ajungem să aflăm mai multe despre ele.
Eu una chiar am fost entuziasmată când am văzut în trailer că vom afla cine e tatăl lui Peter. Încă de la finalul primei părți eu m-am gândit că trebuie să fie ceva special, altfel ceea ce a făcut el acolo nu ar fi avut niciun sens. Dar, din fericire, faptul că tatăl lui e cine e mi se pare că explică multe și de altfel mai aflăm câteva lucruri interesante pe parcurs.
Pentru mine, indiferent dacă e vorba de cărți sau filme, cel mai important aspect sunt personajele. Cred că am mai zis pe undeva, dar dacă nu găsesc măcar un personaj de care să îmi pese, atunci povestea în sine poate să fie genială, și tot e foarte posibil să nu îmi placă. De aceea, nu mă deranjează absolut deloc poveștile care sunt character driven și nu plot driven(și îmi propusese să termin cu engleza pe blog...). Iar povestea asta cred că e din prima categorie, iar mie mi-a plăcut foarte mult faptul că am putut să aflăm mai multe despre anumite personaje. Unul dintre ele este Yondu, care ajunge să aibă câteva schimburi de replici foarte interesante cu Rocket, și care au spus multe despre amândoi. Alt set de personaje care au avut conversații interesante au fost Gamora și sora ei, care serios că am uitat cum o cheamă. Dar au avut un moment chiar emoționant la un moment dat.
Nu pot să nu zic ceva și despre Baby Groot. E de-a dreptul adorabil! Nu face multe lucruri în film, dar a atât de drăguț, că pentru mine nu mai contează. Iar ceea ce face e destul de amuzant.
O să recunosc totuși faptul că Marvel nu prea le are la capitolul personaje negative, în afară de Loki. Sunt câteva aspecte legate de Ego și planeta lui care nu sunt neapărat cele mai reușite chestii, sunt niște lucruri ciudate acolo, și ăsta ar fi un minus al filmului, dar per total eu tot cred că a fost mai bun decât primul.
Iar cameo-ul lui Stan Lee a fost chiar hilar!
Și, dar, am stat să văd toate post credit scenes, pentru că pe mine mă omoară curiozitatea. Și amuzant a fost că în punctul ăla rămăsesem singură în sală, și mi s-a părut ciudat, dar mi-am zis că nu plec până nu văd tot, și mă bucur că am stat. Aceste post credit scences nu cred că adaugă neapărat ceva indispensabil în filme, dar sunt drăguț de văzut, și mai fac și un pic de foreshadowing uneori.
Ca și concluzie, ca să închei postarea asta, în caz că nu era suficient de clar, mi-a plăcut extrem de mult! Și abia aștept ca Avengers să se întâlnească cu Guardians of the Galaxy în Avengers: Infinity War.

vineri, 26 mai 2017

"American Gods(American Gods #1)" de Neil Gaiman

Încep să înțeleg de ce Gaiman e atât de popular. Omul chiar are imaginație! Acum chiar mă bucur că mi-am luat cartea asta în engleză și că am citit-o, chit că mi-a luat aproape toată luna mai ca să o termin.
Pe scurt, povestea asta este despre Shadow și despre cum ajunge el să fie implicat într-un război între vechii și noii zei din America. Shadow este eliberat mai devreme din închisoare atunci când soția lui moare, iar apoi îl întâlnește pe Wednesday, un personaj dubios care îi oferă un job de bodyguard. Iar de aici începe aventura lor, în care cei doi se plimbă prin America în timp ce Wednesday încearcă să convingă cât mai mulți dintre zeii vechi să i se alăture în acest război.
Bine, de fapt, povestea ar fi despre mult mai multe, dar nu aș vrea să dau mai multe informații decât e cazul. Povestea în sine se înaintează destul de lent, dar la final cred că a fost într-un fel mai bine așa. A fost mai ușor așa pentru mine ca cititor să urmăresc cine sunt toți zeii care ajung să fie implicați în povestea și sunt destul de mulți.
Se întâmplă atât de multe în cartea asta, încât mi-e un pic greu acum să vorbesc despre ea, dar vreau să o fac înainte să uit ceva. Ajungem pe parcurs să întâlnim foarte multe personaje, atât zei cât și oameni absolut obișnuiți. Și toți ajung să participe la poveste în moduri la care eu nu m-aș fi așteptat.
Să vorbim un pic despre personajul principal, Shadow. El e un personaj cu destule defecte aș spune eu, dar care mie a ajuns să îmi fie foarte simpatic în timp ce citeam. Nu îmi este încă complet clar de ce exact a acceptat să lucreze pentru Wednesday, dar asta s-a întâmplat imediat după ce află de moartea soției lui, Laura, poate a avut și asta un rol. Mi-a plăcut foarte mult de el mai ales la final, pune lucrurile cap la cap și eu cred că a făcut ceea ce trebuia în situația dată.
Când vine vorba de alte personaje, Wednesday a fost interesant în felul lui. Mi-am schimbat mult părerea inițială despre el la sfârșit, dar trebuie să recunosc că în general planurile lui au fost foarte bine gândite. De Mad Sweeney mi-a plăcut însă destul de mult, chit că e un personaj episodic, nu m-ar fi deranjat să îl văd mai des. Czernobog, Nancy și Jaquel mi-au fost iarăși foarte simpatici, la fel și Sam și Chad Mulligan. M-a surprins și povestea lui Hizelmman de la final, la aia nu m-aș mai fi putut aștepta. Și să nu uit de Laura. Nu o să intru în prea multe detalii, dar de câte ori apărea pe ici pe colo, totul devenea brusc mult mai interesant.
A, și să nu uit: Loki e și el în carte! De când cu filmele Marvel, ăsta e un personaj care pe mine mă fascniează de-a dreptul. E adevărat că aici nu apare prea mult, și nu are nicio legătură cu cel din filme, normal, dar tot mi-a plăcut de el și mi s-a părut fascinant planul pe care îl pusese la cale.
Și, deși mi-a trebuit aproape o lună întreagă să citesc cartea asta, la final tot m-am întristat un pic că s-a terminat, aș mai fi putut citi despre personajele astea un timp.
Nu știu cât de bine mi-a ieșit recenzia la cartea asta, dar mie chiar mi-a plăcut, și am găsit și ceva citate pe care nu am putut să nu le marchez pe parcurs. Eu recomand și sigur îl voi mai citi pe Gaiman în viitor.

"Gods die. And when they truly die they are unmourned and unremembered. Ideas are more difficult to kill than people, but they can be killed, in the end."

"I think," said Shadow, "that they think they're the white hats."
"Of course they do. There's never been a true war that wasn't fought between two sets of people who were certain they were in the right. The really dangerous people believe that they are doing whatever they are doing solely and only because it is without question the right thing to do. And that is what makes them dangerous."

The room was freezing. It smelled of people who had gone away to live other lives, and of all they had eaten and dreamed. 

There are stories that are true, in which each individual's tale is unique and tragic, and the worst of the tragedy is that we have heard it before, and we cannot allow ourselves to feel it too deeply. We build a shell around it like an oyster dealing with a painful particle of grit, coating it with smooth pearl layers in order to cope. This is how we walk and talk and function, day in, day out, immune to others' pain and loss. If it were to touch us it would cripple us or make saints of us; but for the most part, it does not touch us. We cannot allow it to.

We need individuals stories. Without individuals we see only numbers.

Fiction allows us to slide into there other heads, these other places, and look out through other eyes. And then in the tale we stop before we die, or we die vicariously and unharmed, and in the world beyond the tale we turn the page or close the book, and we resume our lives.

"This isn't about what is. It's about what people think is. It's all imaginary anyway. That's why it's important. People only fight over imaginary things."

"Think of us as symbols - we're the dream that humanity creates to make sense of the shadows on the cave wall."

"There are a lot of good places. That's kind of the point. Listen, gods die when they are forgotten. People too. But the land's still here. The good places and the bad. The land isn't going anywhere. And neither am I."