luni, 31 decembrie 2012

Goodbye 2012

Nu se putea să nu scriu și eu despre asta. Era în plan de foarte mult timp.
Chiar nu-mi vine să cred că se termină și anul 2012. De ceva vreme tot am impresia că timpul trece mult prea repede. Și anul trecut am avut aceeași senzație.
Oricum, pentru mine anul ăsta a fost destul de plin. A fost bacalaureatul, apoi intratul la facultate, pe scurt, am avut o grămadă de emoții și sunt fericită că am reușit să ajung la facultatea pe care mi-o doream. Acum sper să trec cu bine de prima sesiune :))
Altfel, pot spune că a fost un an destul de bun pentru mine. Să fac o listă:
- am trecut cu bine de bac și de intratul la facultate 
- am citit destul de mult 
- am reușit să termin două povești la care scriam, dar nu-i problemă, că am început altele :)) 
- am avut parte de mai multe vești bune 
- am văzut filme frumoase 
- blogul meu a devenit mai urmărit de când am început să mă ocup de el, și profit de asta pentru a le mulțumi tuturor celor care au hotărât că blogul meu merită urmărit, mulțumesc >:D< :*
- am reușit să-mi cumpăr un kindle, că tot îmi doream de ceva vreme
Și cam atât îmi vine în minte momentan. A, da, și am supraviețuit sfârșitului lumii, din nou :)) Cea mai mare realizare, cum puteam să uit tocmai de ea? :))
Și ca niște mici dorințe pentru anul ce urmează:

duminică, 30 decembrie 2012

Friends&lovers

Ce pot să zic? Nu am chef de citit în ultima vreme, deci mă uit la filme. Pe ăsta am vrut să-l văd din secunda în care am văzut numele lui Robert Downey Jr pe copertă.
Revenind, filmul îi prezintă pe câțiva prieteni foarte vechi, care sunt invitați de către tatăl unuia din ei, Ian, la o cabană aproape de pârtiile de schi pentru a-și petrece câteva zile acolo. De menționat că Ian nu prea se înțelege cu tatăl lui, dacă se poate spune așa. Mai exact, nu-și prea vorbesc. Ajunși acolo, prietenii lui, împreună cu sora lui Keaton și noua prietenă a lui Jon, Carla, își dau seama că poate Ian nu avusese niciodată de gând să li se alăture. Din fericire apare în cele din urmă, doar că tatălui nu îi este foarte ușor să-i spună ceea ce intenționase. Adică, mă rog, era cât pe ce să-i iasă din prima, dar nu o zisese persoanei potrivite, din păcate pentru el.
Între timp, Jon este destul de supărat pentru faptul că Hans, instructorul de schi, i-a furat iubita, prietenii se împrietenesc și mai mult unii cu alții, iar Richard, tatăl lui Ian, tot încearcă să fie drăguț și să gătească, doar că nefiind tocmai priceput în acest domeniu când fetele îl aud că vrea să gătească nu știu cum să facă să-l oprească mai repede. Asta după o experiență nu tocmai minunată avută în prima seară atunci când acesta încercase să pregătească o budincă, dacă am înțeles eu bine, nu că ar mai conta.
Per total? Un film amuzant, cu mesaj, în care prietenii, dacă nu încearcă să se ajute unii pe alții, se distrează și ei ca tot omul. Păi nu? Nu pot spune că este un film extraordinar, dar pe mine m-a făcut să râd, a avut momente drăguțe, momente mai puțin drăguțe, câteva certuri pe acolo, că doar na, iar mie una mi-a plăcut. Plus că Robert Downey Jr mi se pare genial indiferent ce joacă, deci faptul că a fost și el pe acolo a făcut ca filmul să-mi placă și mai mult. 

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Sword Art Online

Exact când aveam impresia că voi renunța la a mă mai uita la anime-uri am auzit de ăsta și curioasa de mine a trebuit să se uite la primul episod, că deh, titlul suna interesant. Și apoi m-am uitat și la al doilea, apoi am citit despre acest anime pe un blog și... am ajuns să mă uit în continuare. Și îmi place, muuuult.
Acțiunea are loc prin anul 2020, sau pe undeva pe acolo, anul în care este lansat un nou joc de tip MMORPG, sper că am înțeles eu corect, că nu mă prea pricep la jocuri, iar la scurt timp după ce toți cei ce reușiseră să cumpere jocul se loghează află că nu pot ieși din el. După aceea, creatorul jocului le aduce la cunoștință faptul că singurul mod de a ieși din joc este de a ajunge la nivelul 100 și de a-l bate pe monstrul de acolo. Și că dacă mor în joc vor muri și în viața reală. Printre jucători mai există și beta testeri, cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a testa jocul înainte, dar până și ei sunt luați prin surprindere de anumite aspecte ale jocului pe care nu le cunoșteau. Ăsta este și cazul lui Kirito, care este unul din beta testeri. Spre deosebire de alți jucători, el nu se panichează, sau mă rog nu chiar ca ei, și își propune să termine jocul și să supraviețuiască.
Mie mi-a plăcut mult personajul ăsta, și încă îmi mai place, poate nu chiar din primul episod, dar nu mi-a luat prea mult pentru a-l simpatiza. E prea simpatic el așa, zău.
După primul episod mă cam așteptam să fiu dezamăgită și să renunț, dar, surprinzător pentru mine, nu a fost așa. Chiar a ajuns să-mi placă mult mai mult decât mă așteptasem vreodată să-mi placă un anime. Adică, în afară de unul care e încă on going, nu am mai văzut un anime de ceva timp, nici nu mai știu exact cât.
Așa, ideea, că voiam să zic ceva și despre ea. Ideea e una interesantă, din punctul meu de vedere. Adică, nu țin minte să o mai fin întâlnit pe undeva. Ok, toată lupta pentru supraviețuire mi-a amintit puțin de tot de Hunger Games, dar foarte puțin. Și povestea în sine e destul de diferită, deci a fost ok. De asemenea, are o grafică frumoasă, față de alte anime-uri pe care le-am văzut, din ce-mi mai amintesc și eu cel puțin.
Nici nu știu ce să mai zic, chiar mi-a plăcut foarte mult. Iar la final mai că nu mi-au dat lacrimile. 

marți, 25 decembrie 2012

Lego

Nu mă simt eu bine până nu scriu despre chestia asta aici :)) Nimic super interesant, dar vreau eu neapărat să existe pe aici :))
Eu am o verișoară, care de la Moș Crăciun a primit un lego cu 4440 de piese, după cum scria pe cutie. Și cine să i-l facă dacă nu verișorul ei, adică fratele meu?:)) Era clar încă de când ni l-a arătat. Și  uite așa s-a pus el pe construit, iar eu și cu ea îl mai ajutam să găsească piesele. După cum am aproximat uitându-mă la ceas, i-a luat în jur de trei ore pentru a-l face pe tot, dar a reușit. Eu renunțam de mult în locul lui :)) 
Rezultatul mai jos. Știu că poza nu e chiar foarte bună, dar nu am avut decât telefonul la dispoziție pentru a fotografia construcția, și am ținut neapărat să o fac. 

Crăciun Fericit!!!

luni, 24 decembrie 2012

Nude santa...


Adults only
NUDE SANTA ----- 
Scroll down to see the nude Santa
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*
*

For crying out loud. Act your age. There is no Santa !
Sometimes I just can't believe you!!!

duminică, 23 decembrie 2012

Citate

Există frunze care nu cad, oricât de puternic ar fi vântul; există clipe, oameni şi fapte care nu se uită, chiar dacă uitarea este o lege a firii.

Tot ce contează în viaţă în mod deplin şi dureros este iubirea.

Oamenii se întâlnesc şi se cunosc. Apoi se despart. Se despart pentru că au făcut imprudenţa de a se cunoaşte. Se despart, dar nu se uită. 

Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te... dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!

Când cel mai bun prieten te părăseşte, nu plânge! Închide-ţi lacrimile în cel mai ascuns colţ al inimii, numit "uitare"...

Să ceri de la viaţa imposibilul. De ce? Posibilul este întotdeauna limitat.

Pe nici un cadran n-ai sa gasesti indicatoare pentru viata...

Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodată... dar pentru căutarea ei merită să alergi toată viaţa.

Viaţa trebuie trăită aşa cum este, pentru că ni s-a dat fără să o cerem şi ni se va lua fără să fim întrebaţi.

Învaţă să alungi lacrima cu un surâs, învaţă să zâmbeşti atunci când eşti trist, căci numai zâmbind vei învinge suferinţa.

Fereşte-te deopotrivă de prietenia duşmanului şi de duşmănia prietenului.

E primejdios să glumesti cu visul, căci un vis spulberat poate să devină nenorocirea întregii tale vieti. Alergînd după un vis, s-ar putea să te trezesti constatînd că i-ai lăsat viata să se scurgă inutil.

sâmbătă, 22 decembrie 2012

"320 de pisici negre" de Rodica Ojog-Brașoveanu

Vai, deci nici nu mai țin minte care a fost ultima carte la care să râd atâta. Am ajuns la concluzia că Melania e absolut genială, la fel și autoarea acestei cărți.
După ce este deconspirată la sfârșitul volumului trecut, și anume Bună seara, Melania!, este condusă într-o celulă alături de alte două infractoare: Libelula și Olga Tudor. Datorită umor evenimente neașteptate, Melania evadează în locul doamnei Tudor, care decide să îi cedeze această plăcere. De ce? Asta o să aflați dacă citiți cartea. Ajunsă la ascunzătoarea celor care plănuiseră toată afacerea, și care evident habar nu aveau că nu eliberaseră pe cine trebuia, află că aceștia erau în căutarea unei Madone de aur a cărei locație o cunoștea Olga Tudor. Acum Melania trebuie să se descurce în noua situație și desigur mai este și problema evidențelor pe care maiorul Cristescu le are împotriva ei și de care, cumva, trebuie să se descotorosească.
Deși povestea de data asta a început ceva mai greu, odată ce am trecut de al doilea capitol totul a devenit foarte interesant și amuzant. Cum am mai spus, Melania mi se pare absolut genială și sincer la un moment dat mi se făcuse milă de maiorul Cristescu, și de locotenentul Azimioară, pentru că au avut ghinionul de a da peste cazurile Melaniei Lupu, și se pare că nu vor scăpa de ea prea curând, din nefericire pentru ei și spre amuzamentul cititorilor.
Nici nu știu ce aș mai putea adăuga. Chiar mă bucur că am început să citesc cărțile Rodicăi Ojog-Brașoveanu din pură plictiseală pentru că altfel nu aș fi făcut cunoștință cu Melania și nu m-aș fi distrat atât de tare citind despre ideile ingenioase pe care le are și modul în care reușește să rezolve tot felul de mistere și peripețiile prin care trece.
Eu recomand oricui aceste cărți, mai ales că spre deosebire de cărțile Agathei Christie acestea sunt mai amuzante, nu că Agatha Christie nu ar avea niște cărți absolut geniale.

vineri, 21 decembrie 2012

Apocalypse

Sincer, nu aveam de gând să fac o astfel postare, dar, meh, nu mă pot abține:))
So... 21 december 2012 is finally here! Yayyy!! 
Ok, serios acum, chiar mi se pare distractivă toată chestia asta cu sfârșitul lumii, mai ales că la un moment dat trebuia să fie prin mai, iar eu eram la liceu și toți discutam despre asta cu profesorul de religie, ne distram și ne uitam la ceas. Și, ca să vezi? Nimic, nothing, nada. Dar a fost o oră distractivă atunci.
Azi eram la seminarul de informatică, nu foarte mulți, și printre discuțiile despre ceea ce trebuia noi să facem pe calculatoare în acel seminar, și cântece de Crăciun puse să cânte, evident că nu se putea fără discuții despre acestă minunată zi, nu? Ce pot să zic? A fost cel mai amuzant seminar de informatică de până acum. 
Sigur știați deja asta, dar internetul e atât de plin de glume despre ziua asta că e imposibil să nu ți se pară amuzant faptul că unii, așa cum am auzit, și-au făcut buncăre și cine mai știe ce ca să fie pregătiți pentru sfârșitul lumii. Când am auzit asta am făcut ochii mari. Adică, seriooosss?? OK, înțeleg că unii cred în chestia asta, prin a opta sau a noua și eu eram super speriată de asta, dar mi-a mai venit mintea la cap de atunci. Au fost prea multe sfârșituri de atunci pentru a mai părea credibil, iar eu sunt o persoană care crede în suficiente chestii. Dar când am auzit aia, creierașul meu s-a gândit în felul următor: "Ok... dar din moment ce se presupune că e sfârșitul, de ce anume ar avea cineva posibilitatea de a supraviețui? Adică, serios, sfârșit înseamnă sfârșit și chiar și cu pregătiri și tot restul tot nu ar avea nicio șansă. Logic, nu?" 
Cum am zis, nu m-am putut abține să nu fac o postare despre asta, prea mult s-a discutat toată chestia ca să nu spun și eu ceva pe acest minunat blog. 
O zi frumoasă să aveți!
Și pentru că îmi place muult Big Bang Theory:

joi, 20 decembrie 2012

21 decembrie 2012

BREAKING NEWS !!! 

Datorită proastei organizări din România, s-a amânat sfârşitul lumii sine die !!! 

miercuri, 19 decembrie 2012

The Hobbit: an unexpected journey

Înainte de a vorbi despre filmul ăsta trebuie să menționez că până acum nu am citit și nici nu am văzut nimic legat de Stăpânul Inelelor. Pur și simplu nu m-a atras niciodată. Tot ce știam și ce avea legătură cu seria erau celebrele replici: "You shall not pass!", "One does not simply walk into Mordor." și "My precious.". Dacă am scris-o pe vreuna greșit îmi cer iertare și vă rog să mă corectați. Iar acum, că tot a fost atâta reclamă făcută acestui film, am zis să-i dau o șansă.
Am înțeles care era povestea, faptul că acei gnomi doreau să se întoarcă acasă și să învingă acel dragon. Și am înțeles și de ce Gandalf a considerat că Biblo Baggins ar putea fi de ajutor. De fapt, Bilbo chiar mi-a plăcut. De altfel, din punctul meu de vedere, modul în care au filmat a fost foarte tare, totul părea atât de real, și peisajele erau superbe. Ca să nu mai zic de coloana sonoră care mi s-a părut genială. Dar, există și un dar. Și nu pentru că filmul nu ar fi fost reușit sau mai știu eu ce. Nu, nu e cazul. Problema a fost că din cauza faptului că eu nu știu povestea din Stăpânul Inelelor nu am înțeles foarte multe chestii prezentate în film și nu am înțeles nici cine erau anumite personaje. Bine, pe Gandalf îl știam, oarecum, adică auzisem de el, și o știam și pe creatura aia cu replica "My precious", dar nu știu care e povestea lor, iar asta m-a făcut să devin confuză la un moment dat pe parcursul filmului. 
Și, tocmai de aceea, am decis că trebuie neapărat să citesc și eu cărțile astea, adică The Hobbit și seria Stăpânul inelelor. Am devenit foarte curioasă după ce am văzut filmul ca să nu aflu și eu care e povestea. 
A, și e o chestie care mi s-a părut amuzantă, oarecum, și pe care am aflat-o la finalul filmului: se pare că dintr-o carte care are trei sute și ceva de pagini se vor face trei filme. Și eu care nu înțelegeam de ce se terminase totul așa brusc... 

marți, 18 decembrie 2012

"Crăciunul lui Poirot" de Agatha Christie

Deci romanele Agathei Christie mă lasă mereu cu gura căscată până în pământ. De fiecare dată când încep un roman de-al ei mă gândesc "Hmm, poate de data asta îmi voi da seama cine e criminalul", și evident niciodată nu reușesc. Ori de câte ori am impresia că știu, mai aflu câteva detalii care îmi toate teoriile peste cap.
Așa cum sugerează și titlul cărții, acțiunea are loc în timpul sărbătorilor, mai exact în perioada Crăciunului. Simeon Lee, un bătrân invalid foarte bogat, decide să-și reunească toată familia în casa lui pentru a petrece Crăciunul împreună. Toți ajung acolo, inclusiv o nepoată pe care nimeni nu o văzuse până atunci, plus frații care nu mai puseseră piciorul în casa aia de ceva timp, și în plus și un vizitator neașteptat care se prezintă ca fiul unui vechi partener de afaceri a lui Simeon Lee. Toate bune și frumoase până când, după cină, se aud zgomote provenind de la mobila care era răsturnată în camera gazdei și un țipăt. Toți se grăbesc să vadă ce s-a întâmplat, iar bătrânul este descoperit mort. Apare și poliția, împreună cu Hercule Poirot, care acum trebuie să rezolve acest caz, care s-a petrecut într-o cameră închuiată pe dinăuntru.
Ce aș mai putea să zic? Autoare mi se pare genială. Reușește mereu să mă uimească și niciodată nu reușesc să-mi dau seama cine e vinovatul, iar când Poirot prezintă soluția rămân mereu cu gura căscată. Ca să nu mai zic că te ține cu sufletul la gură până la final. Chiar e foarte greu să-i lași cărțile din mână odată ce le-ai început. Nu cred că romanele acestei autoare vor înceta să mă uimească vreodată și chiar le recomand oricui pentru că, deși sunt cărți polițiste și de obicei cineva e ucis, nu este descrisă partea asta foarte în detaliu, nu asta contează ci modul în care e rezolvat misterul. Iar asta îmi place cel mai mult la aceste cărți. 

luni, 17 decembrie 2012

Anecdote instorice

Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste
Una din cele mai galante declaraţii de dragoste este aceea pe care ducele de Villa Mediona a făcut-o reginei Elisabeta. Aceasta i-a cerut să-i trimită portretul iubitei lui. Ducele i-a trimis o oglindă!

Să mor în locul tatălui meu!
După bătălia de la ActiumOctavianus a trecut în revistă prizonierii pe care voia să-i execute. Printre aceştia se afla un duşman îndârjit al său, anume Mitellus. Fiul acestuia, care luptase sub comanda generalului lui Octavianus, Marcus Vipsanius Agrippa, i s-a adresat astfel:
Tatăl meu a fost inamicul tău şi îşi merită moartea. Eu te-am servit însă cu credinţă şi merit o răsplată. Dă-mi voie, ca recompensă, să mor în locul tatălui meu!
Octavianus l-a iertat pe Mitellus şi nu a primit jertfa fiului său.

Alege cum vrei să mori
Bufonul regelui Frederic II a fost amestecat într-un complot împotriva acestuia. Adus în faţa lui, regele i-a spus:
- Pentru ca ai fost un "nebun" bun, îţi dau voie să-ţi alegi singur moartea.
- De bătrâneţe, Majestate, a răspuns prompt "nebunul".

Dacă aţi fi.
Lady Astor i-a spus într-o zi lui Winston Churchill:
Dacă aţi fi soţul meu, v-aş pune otravă în cafea.
Dacă aţi fi soţia mea - i-a răspuns el - cu siguranţă aş bea-o!

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Words from books...(20)

Există oameni care nu îmbrățișează decât umbre; aceștia nu cunosc decât umbra fericirii. - William Shakespeare
Știi, lucrul de care dragostea are cea mai mare nevoie este imaginația. Trebuie ca fiecare să-l inventeze - cu toată forța imaginației sale - pe celălalt și să nu-i cedeze realității nicio palmă de teren. Ei, și atunci când cele două imaginații se întâlnesc... nu există nimic mai frumos pe lume. - Romain Gary

"Mi-a fost întotdeauna teamă de noapte, teamă de formele care se insinuau în umbrele serii, care dansau în faldurile perdelelor sau pe tapetul dormitorului. Cu timpul, s-au risipit. Dar e de-ajuns să-mi amintesc de copilărie, ca să le văd ivindu-se iar, îngrozitoare, amenințătoare.
Un proverb chinezesc spune că un om politicos nu calcă pe umbra vecinului său. În ziua când am ajuns în această nouă școală, nu-l știam. Copilăria mea era acolo, în curtea recreației. Voiam s-o alung, să devin adult, dar ea se ținea scai de pielea acestui corp prea strâmt, prea mic pentru gustul meu."

"Privindu-i, m-am întrebat ce se întâmplase: cum putuse să dispară toată dragostea asta? Și, mai ales, unde se dusese? Poate că dragostea e ca o umbră: cineva o calcă și o ia cu sine. Poate că o lumină prea mare e periculoasă pentru dragoste sau, dimpotrivă, fără lumină, umbra dragostei pălește și, până la urmă, piere."

"Mi-am dat seama că și locurile au umbrele lor. De îndată ce te apropii prea mult, amintirile dau târcoale și îți insuflă nostalgie. Nu-i ușor să pierzi un prieten. Totuși, după ce schimbasem școala, ar fi trebuit să mă obișnuiesc, însă nu, nimic nu ți-e de ajutor; de fiecare dată e la fel: o parte din tine rămâne cu acela care a plecat, e ca o suferință din dragoste, numai că îți este pricinuită de prietenie. Nu tre’ să te atașezi de ceilalți, e prea riscant."

"Părinții înaintează în vârstă doar până la un moment dat, apoi această imagine ni se întipărește în memorie. E suficient să închidem ochii și să ne gândim la ei ca să-i vedem, pentru totdeauna, așa cum erau atunci, de parcă dragostea pe care le-o purtăm a avut puterea de-a opri timpul în loc."

"Trecerea anilor e doar o părere. Momentele cele mai simple sunt ancorate pentru totdeauna în noi."

"O iubire din copilărie este sfântă, nimic nu ți-o poate smulge din inimă. Rămâne acolo, ancorată în străfundurile ființei tale. E de-ajuns ca o amintire s-o elibereze, și ea urcă la suprafață, chiar și cu aripile frânte."

"Există unele lucruri mărunte pe care le lași în urma ta, clipe de viață ancorate în colbul timpului. Poți încerca să le ignori, dar aceste mici nimicuri puse cap la cap alcătuiesc un lanț care te leagă de trecut."

"Într-o prietenie, unele lucruri nu se spun, se ghicesc."

"Ultimul sărut pe care i-l dai mamei este ca o cortină care cade pentru totdeauna peste scena copilăriei tale."

Hoțul de umbre de Marc Levy

vineri, 14 decembrie 2012

Cele cinci regrete

Autor: Bronnie Ware

Lucrez de foarte mulți ani în îngrijire paliativă. Mulți dintre pacienții mei erau dintre aceia care mai aveau foarte puțin de trăit și care se retrăgeau acasă să moară. Am fost alături de ei în ultimele lor 3 până la 12 săptămâni din viață. 

Oamenii se schimbă și se dezvoltă foarte mult atunci când se confruntă cu propria mortalitate. Am învățat astfel să nu subestimez capacitatea oamenilor de schimbare și dezvoltare. Câteva schimbări sunt însă fenomenale. Fiecare dintre ei au experimentat o varietate de emoții, cum era de așteptat, negații, frică, furie, remușcări, din nou negații și în final acceptare. Fiecare pacient și-a găsit în final pacea și liniștea interioară înainte de a pleca definitiv. 
Când au fost întrebați despre regretele pe care le au sau ce ar fi făcut diferit în viața lor, răspunsurile au convers către aceleași teme: 
1. Aș fi dorit să am curajul să trăiesc viața așa cum mi-am dorit eu și nu viața pe care alții au așteptat-o de la mine. 
Acesta este unul dintre cele mai comune regrete. Când oamenii realizează că viața lor este pe sfârșite, se uită în urmă și descoperă câte vise și dorințe personale rămân neîmplinite. Majoritatea oamenilor nu au atins nici măcar jumătate din visele și dorințele lor și vor pleca din această viață știind foarte bine că a fost numai alegerea lor. 
Este foarte important să încerci să îți împlinești câteva dintre visele pe care le ai. Pentru că în momentul în care îți vei pierde sănătatea va fi prea târziu. Sănătatea aduce libertate și majoritatea realizează acest lucru doar atunci când nu o mai au. 
2. Aș fi vrut să nu muncesc atât de mult. 
Acest regret vine de la fiecare bărbat pe care l-am asistat. Bărbații pierd perioada copilăriei alături de copii și în compania soției. Femeile menționează și ele acest regret, deși majoritatea, fiind din generații vârstnice, nu erau pilonii principali de întreținere ai familiei. Toți bărbații pe care i-am asistat au regretat enorm că au petrecut majoritatea timpului lor muncind. 
Simplificându-ți viața și făcând alegeri conștiente este posibil să realizezi că nu ai nevoie de veniturile curente și de stilul de viață de care crezi că ești dependent. Oferindu-ți mai mult spațiu în propria viață, vei deveni mai fericit și mai deschis către noi oportunități, unele care se vor potrivi mai bine cu noul stil de viață. 
3. Aș fi vrut să am curajul să îmi exprim convingerile. 
Mulți oameni își reprimă convingerile pentru a menține confortul cu ceilalți. În consecință ei se mulțumesc cu o existență cuminte, de mijloc, și nu devin ceea ce ar fi fost capabili să devină. Mulți dezvoltă boli legate de amărăciunea și resentimentele pe care le trăiesc. 
Nu putem controla reacțiile celorlalți. Totuși, chiar dacă oamenii vor reacționa diferit atunci când ne vom exprima onest convingerile, relația se va așeza pe un nivel corect și sănătos. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, cel putin veți elimina relațiile nesănătoase din viața voastră. În ambele cazuri sunteți câștigători. 
4. Aș fi vrut să păstrez legăturile cu prietenii. 
De multe ori oameni nu realizează beneficiile pe care prieteniile adevărate și de lunga durată le au asupra lor decât atunci când este prea târziu. Mulți dintre ei au devenit atât de prinși în propriile vieți încât lasă “prieteniile de aur” să adoarmă cu anii. Sunt atât de multe regrete despre lipsa de timp și implicare pentru întreținerea prieteniilor. În ultimele clipe de viață toți simt lipsa prietenilor. 
Este deja comun ca toți cei care au o viață agitată și ocupată să lase prieteniile să adoarmă. Dar când te confrunți cu finalul vieții, detaliile materiale ale vieții nu mai contează. Oamenii își doresc să își lase în ordine situațiile financiare pe cât posibil. Dar nu banii sau statutul sunt ceea ce-i preocupă cu adevărat. Ei vor să lase lucrurile în ordine pentru cei pe care îi iubesc cu adevărat. De multe ori însă ei sunt prea bolnavi ca să mai îndeplinească și aceste ultime sarcini. În final totul se rezumă la dragoste și la relații și este tot ce mai rămâne în ultimele săptămâni de viață. 
5. Aș fi vrut să îmi permit să fiu mai fericit. 
Surpinzător, acest regret este unul comun. Foarte mulți nu realizează decât la sfârșit că fericirea este o chestiune de alegere personală. Ei au rămas ancorați în tabieturi și obiceiuri învechite. Așa numitul “confort” al familiarității le-a inundat propriile emoții și viața materială. Frica de schimbare i-a făcut să se prefacă față de alții și față de ei înșiși că sunt fericiți. Dar în sufletele lor și-ar fi dorit să râdă mai mult și să își trăiască viața cu adevărat. 
Când ești pe patul de moarte ceea ce cred alții despre tine este departe de a mai fi o preocupare. Cât de frumos trebuie să fie să poți să te schimbi și să fii fericit cu mult înainte de moarte. 


Viața este o alegere. Este VIAȚA TA. Alege conștient, alege înțelept, alege cinstit. Alege fericirea.

joi, 13 decembrie 2012

Someday, maybe...

 - Mai povestește-mi despre ea, mami, a rugat-o fetița cu ochii strălucindu-i de nerăbdare.
Femeia i-a zâmbit, a acoperit-o mai bine cu pătura și a început să povestească, continuând să zâmbească.
- Hmm, de unde să încep de data asta? A fost întotdeauna o fată plină de energie, mai tot timpul alerga pe undeva, sau se urca în copaci sau cine știe ce alte năzdrăvănii, i-a zis gesticulând în același timp.
- Și nu se lovea? A întrebat-o fetița foarte curioasă.
- Ba da, de foarte multe ori, i-a zis mama ei chicotind. Tot timpul se întorcea plină de julituri acasă, iar tatăl tău o certa de fiecare dată. Dar era inutil, pentru că, oricât i s-ar fi repetat aceleași lucruri, și oricât de julită ar fi fost, următoarea zi o lua de la capăt. Iar eu tot timpul îi pansam rănile.
Fața fetiței a devenit mai tristă.
- Nu mi-o prea amintesc, a zis mai încet de data asta. Chiar crezi că se va întoarce?
- Sunt sigură că se va întoarce. Și tu ar trebui să fii.
- Dar unde crezi că este? A întrebat foarte curioasă. 
- Undeva printre toate acele lumi care există. Sunt sigură că e bine și sănătoasă. Nu-mi fac griji, mereu a știut  cum să se descurce.
În acest timp, sprijinit de tocul ușii stătea un bărbat care nu putea fi decât tatăl copilei. În ochi am putut ghici o mare tristețe, care probabil că nu va trece niciodată. Nu credeam că împărtășea speranța soției sale. Cu toate astea, nu a întrerupt-o nicio clipă pe femeie. A lăsat-o să termine, iar apoi amândoi i-au urat noapte bună fetiței, mama a sărutat-o pe frunte, iar după aceea au stins lumina și au ieșit din cameră.
În tot acest timp eu stătusem cocoțată pe creanga unui copac de unde putusem să văd și să aud destul de bine totul, mai ales că geamul era întredeschis. Frunzele erau destul de dese, iar noapte suficient de întunecată, astfel încât eram sigură că nu ar fi avut cum să mă vadă. 
Am coborât, cu inima cât un purice după tot ceea ce auzisem, iar înainte de a pleca de acolo am mai privit o dată afișul care încă se mai afla lipit de poartă. Un afiș cu chipul fetei despre care femeia aceea tocmai îi povestise fiicei ei. Un chip pe care eu îl cunoșteam prea bine, chiar dacă se mai schimbase odată cu trecerea timpului.
Și acum? M-am întrebat privind încă o dată spre fereastra fetiței.

miercuri, 12 decembrie 2012

"Hoțul de umbre" de Marc Levy

Marc Levy se numără de asemenea printre autorii mei favoriți, iar cartea asta, deși este destul de diferită de altele pe care le-am citit de el, are ceva special.
În centrul romanului se află un băiat care la vârsta de doisprezece ani descoperă că poate fura umbrele altor persoane. Și nu numai atât, dar poate de asemenea să vorbească cu ele. La început, asta îl sperie și încearcă să se ferească pe cât posibil să nu mai facă schimb de umbre cu ceilalți. Însă apoi, umbra sa îi spune că abilitatea asta pe care o are o poate folosi pentru a-i ajuta pe ceilalți, iar el, copil fiind, o ascultă și chiar reușește să facă bine unor persoane.
În partea a doua a acestui roman, băiatul a devenit adult, iar umbrele au fost date uitării din cauza faptului că alte lucruri mai importante au apărut în viața lui. Dar un anume eveniment îl face să-și amintească de asta, iar apoi își mai amintește și de alte lucruri, la foarte mult timp după ce se întâmplaseră.
Deși povestea nu este atât de interesantă precum altele pe care le-am citit, cartea asta câștigă foarte multe puncte în fața mea prin mesajele pe care le transmite și prin modul în care este scrisă. Cum am spus, eu cred că această carte are ceva special. Poate este faptul că am simțit de la început că am ceva în comun cu personajul principal, sau poate faptul că citind mi-am adus aminte de copilărie și de școala generală și de alte chestii, sau poate faptul că se vorbește atât despre prietenie cât și despre iubire, în formele pe care le poate lua ea. Sau poate toate. Cert e că, această carte chiar m-a emoționat, iar la anumite pasaje mă apucase un sentiment de melancolie, deși nu aș putea spune exact de ce. Dar, de fapt, dacă stau să mă gândesc, cam ăsta ar fi sentimentul car domină în acest roman: melancolia. Și nostalgia.
Romanul acesta mie una mi-a plăcut mult, așa emoționant și plin de melancolie și uneori puțin trist așa cum a fost el. Mă bucur că am avut ocazia să îl citesc. 

marți, 11 decembrie 2012

Dark shadows

OK... Deci filmul ăsta am vrut să-l văd la cinema atunci când a apărut, dar nu am reușit, iar acum câteva zile mi-am amintit de el. L-am văzut și nu sunt prea sigură ce să cred despre el. Nu a fost exact comedia la care m-am așteptat, dar nici nu aș putea zice că nu am râs sau că nu mi-ar fi plăcut.
Filmul îl are ca și personaj principal pe Barnabas Collins, ai cărui părinți au întemeiat orașul Collinswood. Ghinionul lui este acela de a fi înfuriat o vrăjitoare care nu numai că îi ucide părinții și marea lui dragoste, dar îl blestemă să fie vampir și îl îngroapă. Două secole mai târziu este eliberat și află că afacerea pe care familia lui a pus-o pe picioare a fost de asemenea distrusă și mai există doar patru membrii ai acesteia. Iar el se hotărăște să refacă afacerea și se alătură acestor patru membri. Dar bineînțeles că nu putea să scape așa ușor de vrăjitoarea care l-a blestemat.
Nu știu ce să zic despre filmul ăsta. Parcă i-a lipsit ceva. Ok, am înțeles oarecum povestea și așa mai departe și chiar mi-a plăcut de Barnabas fiindcă era hotărât să nu cedeze, dar ceea ce mai rămăsese din familia lui mi s-a părut... puțin cam ciudată.
La un moment dat mi s-a părut chiar că filmul a vrut să fie puțin horror și, deși au fost câteva chestii care m-au luat prin surprindere, nu pot să zic că ar fi reușit să fie înfricoșător.
Din trailer mă așteptasem să râd mult și să fie foarte distractiv, dar nu a fost așa și, deși nu pot spune că am o părere rea despre filmul ăsta, mă bucur că nu l-am văzut la cinema.

duminică, 9 decembrie 2012

Words from books...(19)

"- Pentru că moartea se află peste tot, în orice ființă, în toate stadiile vieții sale. Există o tensiune între două forțe contrarii: forțele vieții și ale morții."

"- Cunoști maxima "Vei înceta să te temi dacă vei înceta să speri"? Ei bine, ea se aplică perfect aici: teama de moarte încetează atunci când ai renunțat la orice proiect."

"Toată lumea o știe, dar uită la fel de repede: timpul umanității rămâne o cantitate neglijabilă în raport cu timpul universului."

"Citi cu atenție câteva însemnări care convergeau către o singură idee: conștiința morții apropiate ne incită să trăim altfel, să gustăm din plin momentele de răgaz care ne mai rămân, să fim pregătiți că suntem condamnați să mai trăim puțin."

"Intră în mașină și nu putu să nu se întoarcă, pentru a-i adresa o ultimă privire. Ultima privire a unui bărbat care se temea că pierde pentru totdeauna ceea ce adora. Ultimul semn de recunoștință a unui suflet care, pe pământul acesta, avusese șansa de a-și afla jumătatea."

Și după... de Guillaume Musso

sâmbătă, 8 decembrie 2012

All alone

- Nu te poți minți la infinit, să știi. Oricât de mult ai încerca să te ferești de adevărul ăsta, el nu va dispărea. Ești singură, iar singurătatea nu este un lucru bun. Ai nevoie de prieteni.
- Dar am prieteni.
- Oare chiar ai? 
Ajunsă acasă, m-am așezat pe canapea și am privit pierdută pereții. Oricât de mult uram chestia asta, nu puteam să neg faptul că avea dreptate. Eram singură, întotdeauna fusesem. Nu știam prea multe nici despre mine. Nu-mi știam cu certitudine decât numele. Restul, exceptând evenimentele cele mai recente, era o ceață totală.
Iar nu cu mult timp în urmă asta fusese în regulă...

vineri, 7 decembrie 2012

Argo

Filmul ăsta mi s-a părut genial. A avut niște replici geniale, plus că pe mine chiar m-a ținut cu sufletul la gură până la final.
În 1979 ambasada Statelor Unite din Iran este invadată de protestatari, iar toate persoanele din interiori sunt luate ca și ostatici. Toți cu excepția a șase persoane care reușesc să iasă și ajung în casa ambasadorului Canadei. Nu peste mult timp este contactat CIA care trebuie să găsească o metodă pentru a-i scoate pe cei șase din Iran. Tony Mendez, fiind expert în astfel de operațiuni, este chemat și reușește să găsească un plan: acela de a se preface sunt producători canadieni și că urmează să facă un film, iar că cei șase sunt parte din echipă. Iar în felul ăsta speră să reușească să-i scoată din țară fără a fi prinși la aeroport.
Nu mai țin minte când am fost ultima oară la un film la care să fiu cu inima în gât pentru că nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce urma să se întâmple mai departe. A fost un film foarte bun și am aflat și lucruri noi. Adică, eu nu știam nimic despre ce s-a întâmplat atunci, iar unul din motivele pentru care am vrut să văd filmul a fost pentru că știam că se bazează pe fapte reale.
În concluzie, filmul mi s-a părut foarte reușit și, deși știam cum va fi finalul, tot am stat ca pe ace. Și, dintre toate lucrurile la care mă așteptam, printre ele nu se numărau replicile haioase și situații în care să râd, iar asta din partea mea este un plus. 

joi, 6 decembrie 2012

Citate din "Și după..." de Guillaume Musso

Sunt unii care se nasc măreți, iar alții care-și cuceresc măreția. - Shakespeare
Apoi am văzut un mesager, care stătea în picioare în soare. - Apocalipsa, XIX, 17
O carieră reușită este un lucru minunat, dar noaptea, când ți-e frig, nu te poți cuibării în ea. - Marilyn Monroe
Îngerul cu spadă de foc, În picioare îndărătul tău, te împunge cu sabia în spate și te împinge în abisuri! - Victor Hugo
Când trebuie să credem, suntem zăbavnici, ceea ce dăunează credinței. - Ovidiu
Nu se face oare din ce în ce mai frig? Nopțile nu sunt oare din ce în ce mai întunecate? N-ar trebui să aprindem lămpile de dimineață? - Nietzsche
Morții nu sunt absenți, ci imprevizibili. - Sf. Augustin
Suntem, deci, singuri în Întunericul acestei vieți? - Dialog din filmul Abis de James Cameron
Iată cât de departe răspândește lumina această lumânare! La fel, o faptă bună strălucește Într-o lume plină de răutate. - Shakespeare
Nu căuta să faci ca evenimentele să se petreacă după cum vrei tu, ci ia seama la evenimente așa cum sunt. - Epictet
She's like a rainbow. - The Rolling Stones
...Sfâșiat în moarte de către cei lacomi și sălbatici. - Lucrețiu
Te rog, deci, să meditezi la asta, zi și noapte. - Cicero
Morții nu știu decât un singur lucru: că e mai bine să fii viu. - Dialog din filmul Full Metal Jacket de Stanley Kubrick
În realitate, nu știm nimic, pentru că adevărul se află în fundul abisului. - Democrit.
Toate zilele merg către moarte, dar numai ultima ajunge la ea. - Montaigne
Când începi să înveți să trăiești, e deja prea târziu... - Aragon
Nu ești tânăr decât o singură dată, dar de asta îți amintești toată viața. - Dialog din filmul Liberty heights de Barry Levinson
Porcăriile sunt larg reprezentate pe această planetă. - Pat Conroy
Fără nicio îndoială, Între prietenie și dragoste există o asemănare. Am putea spune chiar că dragostea este nebunia prieteniei. - Seneca
Când ai un copil, este ca și cum ai spune: m-am născut, am gustat din viață și am constatat că e atât de bună, că merită să fie înmulțită. - Milan Kundera
Fiecare om este singur, nimănui nu-i pasă de nimeni, iar durerile noastre sunt o insulă pustie. - Albert Cohen
Dacă nu ești pregătit pentru tot, nu ești pregătit pentru nimic. - Paul Auster
Cu privire la toate celelalte lucruri, este posibil ca ele să ne ofere siguranță, dar din cauza morții, noi, oamenii, locuim într-o cetate fără ziduri. - Epicur
cred că tu știi tot atât de bine ca mine care este problema. - calculatorul HAL în 2001, Odiseea spațială
Fă cât mai mulți bani, și lumea întreagă îți va spune: Domnule. - Mark Twain
Nu sunt un bărbat fără nicio meteahnă. - Villon
Suferim întotdeauna din dragoste, chiar când credem că nu suferim de nimic. - Cristian Bobin
Nu spune niciodată despre ceva: l-am pierdut, ci... l-am dat înapoi. Ți-a murit copilul? A fost dat înapoi. Ți-a murit nevasta? A fost dată înapoi. - Epictet
Nu moartea este rea, ci datoria neîndeplinită. - Dialoguri cu îngerii

luni, 3 decembrie 2012

"Și după..." de Guillaume Musso

Așa cum am spus într-o altă postare, caut cartea asta de ceva timp și mă bucur enorm că am fost la Gaudeamus, pentru că am reușit în sfârșit să pun mâna pe ea. Nu știu dacă am mai zis-o, dar Guillaume Musso este unul din autorii mei preferați, am citit tot ce a fost tradus la noi și până acum nu am fost deloc dezamăgită. 
Cartea asta mi s-a părut a fi cea mai tristă carte a lui de până acum, cel puțin din cele pe care le-am citit eu. Ideea principală din ea ar fi faptul că moartea este peste tot, iar întrebarea care apare de suficiente ori este: ce ai face dacă ai afla că nu mai ai mult de trăit? Și ar mai fi una, există ceva după? Asta se întreabă de multe ori Nathan, personajul principal al acestei povești, după ce din discuția cu un anumit doctor ajunge la concluzia că zilele îi sunt numărate. Doctorul acela îi dezvăluie faptul că este unul din Mesageri și că datoria lor este aceia de a îi ajuta pe cei ce urmează să moară să fie împăcați cu ei înșiși și cu cei la care țin înainte de a pleca. Iar de aici deducția lui Nathan. Confruntat cu această veste, el își dă seama că poate faptul că a crezut că cel mai important este să urce treptele sociale și să aibă cât mai mult succes și bani nu reprezintă ceea ce a crezut el. Deși este un avocat de succes, își dă seama că îi lipsesc exact cele mai importante lucruri din viața unui om, iar, privind în urmă, realizează că a făcut anumite greșeli pe care acum și-ar dori să le poată repara, dar nu întotdeauna este atât de simplu pe cât pare, iar el nu știe cât timp mai are la dispoziție.
Cartea asta cu siguranță a fost diferită de altele pe care le-am citit de același autor. Mi-am dat seama de asta abia la final, care a fost cu totul altfel față de ce îmi închipuisem eu la un moment dat. Povestea a fost frumoasă, așa tristă cum a fost ea. Nu cred că am mai citit o carte la fel de tristă sau mai tristă decât asta. Știu eu de ce zic asta. Povestea te face să-ți pui multe întrebări, iar eu la final am făcut ochii mari, la propriu, pentru că mă așteptasem la altceva și chiar am fost luată complet pe nepregătite.

duminică, 2 decembrie 2012

Rise of the guardians

Am mai menționat că am o slăbiciune pentru animații? Nu mai țin minte. Oricum, vreau să văd filmul ăsta de ceva timp... cam de când am văzut al doilea trailer, anume cel care îl conținea și pe Jack Frost.
Ok, deci practic filmul este despre gardienii care îi apără pe copii și visele lor: Moș Crăciun, Iepurașul de Paște, Zâna Măseluță și Moș Ene. Iar pericolul este  reprezentat de Pitch Black, care se hotărăște că e timpul să aducă o schimbare, și nu una bună. Iar aici intervin ei. Ei și Jack Frost, care ar trebui să devină de asemenea gardian, doar că nu prea vrea asta, cel puțin la început.
Ok, nu mai zic de poveste, cred că ajunge. La un moment dat mi-a fost teamă ca filmul să nu mă dezamăgească, pentru că aștept de ceva timp să-l văd, și mă bucur să zic că nu a fost așa. Chiar mi-a plăcut. Povestea a fost drăguță și mi-a plăcut și faptul că au spus-o și pe cea a lui Jack Frost. Chiar eram foarte curioasă în legătură cu personajul ăsta. Și chiar mi-a plăcut de el. Aș putea spune chiar că m-a emoționat.
Recunosc că la un moment dat în timpul anumitor scene am amețit un pic. Bine, eu am reușit să-l văd în Imax și mereu uit cât de real pare totul pe ecranul ăla.
Oricum, filmul a fost foarte drăguț. Și a fost mai multă acțiune decât m-am așteptat, iar efectele și animațiile mi s-au părut foarte reușite. Iar personajele, așa cum au fost create ele, au fost foarte simpatice.
Ăsta e un film pe care eu îl recomand oricui, are și mesaj și de toate, chiar e foarte reușit, din punctul meu de vedere cel puțin.

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Rugăciunea românului

Doamne, preasfințite Doamne, care-ai creat pământul
Și muntele și marea, și soarele și vântul
Acum când nu știu încă ce zile-mi mai rămân
Dă-mi, Doamne, iar mândria că m-am născut ROMÂN!!!
Nu-ți cer nici bogăție, nici glorie, nici avere
Pământuri, acareturi, sau slavă și putere
Un singur lucru, Doamne, îmi este deajuns
Să am iar fericirea să mor cu fruntea sus!!!
De ce-ai lăsat Tu, Doamne, acest popor blajin
Ce te-a slăvit dea-pururi cu cuget de creștin
Ce ți-a'închinat biserici în fiecare sat
S-ajungă azi să umble cu capul aplecat?
Când azi totul se vinde și cumpără pe bani,
Când Țara e condusă de hoți și șarlatani,
Ascultă, Doamne Sfinte și ultima mea rugă:
Fă, Doamne-n Țara asta să fiu stăpân, nu slugă!!!
Dă-mi, Doamne iar tăria să lupt cu toți dușmanii
Ce cred că sunt puternici fiindcă-au furat toți banii.
Când conștiința tace în ȚARA ROMÂNEASCĂ
Fă, Doamne, ca poporul DIN SOMN SĂ SE TREZEASCĂ!!!
Și ca un nou VLAD ȚEPEȘ și ca un nou ȘTEFAN
Să curețe moșia de orice hoțoman
S-alunge paraziții ce-i s-au urcat în spate
Și să trăiască mândru, în cinste și dreptate!

Text- internet- autor anonim

joi, 29 noiembrie 2012

Wish you were there

- Ești încă supărată pe mine? A întrebat-o.
- Nu, i-a răspuns, însă nu s-a întors cu fața spre el. 
O vreme a domnit liniștea. Niciunul din ei nu știa ce anume să zică. Poate că, până la urmă, nu erau foarte multe de spus. Sau poate chiar nimic...
- Îmi pare rău, a rupt el în cele din urmă tăcerea.
- Pentru ce îți ceri scuze?
- Pentru tot ce am făcut atunci. Pentru faptul că nu am fost lângă tine atunci când ai avut nevoie cel mai mult... Nu am am avut nici cea mai vagă idee că se va ajunge aici...
Atunci ea s-a întors spre el, iar pe fața ei nu se putea citi nici măcar o urmă de supărare sau furie. Poate doar tristețe.
- Nu sunt supărată pe tine, serios. Am înțeles de ce ai luat acele decizii. Poate că lucrurile au degenerat puțin, dar cred, nu, știu că dacă aș fi fost în locul tău aș fi făcut exact acelaș lucru. Tot ce mă deranjează e faptul că ea nu a înțeles mesajul pe care ai vrut să-l transmiți atunci. Nu s-a schimbat absolut deloc.
- Am auzit, a zis el privind în altă direcție.
- Știi... mi-ai lipsit în toți acești ani, a spus ea după o pauză. 
Și-a îndreptat ochii spre ea. 
- Și tu mi-ai lipsit, surioară, a spus cu un zâmbet trist pe față.

Quotes, quotes, quotes

miercuri, 28 noiembrie 2012

O poveste de suflet pentru suflet

"ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALĂ 

Acum douăzeci de ani lucram ca și taximetrist ca să mă întrețin. Într-o noapte când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era acoperită în întuneric, doar cu excepția unei singure lumini la o fereastră de la parter... 
În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. 

Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. 

Deci am mers și-am bătut la ușă .
- Doar un minut, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. 
Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. 
După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. 
Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca și o femeie dintr-un film din anii '40. 
Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai nici un ceas pe pereți, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticlă. 
- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? Zise ea. 
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitatea mea. 
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată. 
- Oh, sunteți un băiat așa de bun! Zise ea 
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă, și apoi m-a întrebat:
- Ai putea să conduci prin centrul orașului? 
- Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid. 
- Oh, nu contează, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil... 
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteietori...
- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie... a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp...
În tăcere am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
- Pe ce rută ați vrea sa merg? Am întrebat. 
Pentru următoarele două ore am condus prin oraș. 
Mi-a arătat clădirea unde odată ea lucrase ca și operator pe lift. 
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă care odată fusese o sală de bal unde obișnuia sa meargă la dans pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere. 
Cum prima aluzie de soare s-a arătat pe orizont, mi-a spus dintr-o dată: 
- Sunt obosită... Hai să mergem. 
Am condus în tăcere spre adresa pe care mi-o dăduse. 
Era o clădire ieftină, ca și o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi cum am și ajuns acolo. Erau atenți și concentrați asupra fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile. 
- Cât vă datorez? A întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul. 
- Nimic, am zis eu. 
- Dar trebuie și tu să te întreții. 
- Nu vă faceți griji... sunt și alți pasageri, am răspuns eu. Aproape fără să mă gândesc m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere. 
- Ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.  
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții. 
În spatele meu, o ușă se închisese... Era ca și sunetul de încheiere a unei vieți... Nu am mai luat alți pasageri în tura aceea de lucru. 
Am condus pierdut în gânduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. 
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura? 
Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec? 
Uitându-mă în urmă nu cred că am făcut ceva mai important în întreaga mea viață. 
Suntem condiționați să credem că viețile noastre se învârt în jurul unor momente mărețe. Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere - frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva puțin, ceva neînsemnat.
OAMENII S-AR PUTEA SĂ NU-ȘI AMINTEASCĂ EXACT CEEA CE AI FĂCUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR ÎNTOTDEAUNA ÎȘI VOR AMINTI CUM I-AI FĂCUT SĂ SE SIMTĂ!!! Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o sperăm, dar cât timp suntem aici putem de asemenea să dansăm. În fiecare dimineață când îmi deschid ochii, îmi spun : "Ziua de azi este o zi specială!" 
Amintiți-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat!!!"

marți, 27 noiembrie 2012

Epilog

Știu că ar trebui să fiu fericită pentru el. Chiar știu asta. Până la urmă, am acceptat de mult ideea că eu pentru el nu voi fi nimic mai mult decât prietena cea mai bună, cea care îl cunoaște cel mai bine și... atât. 
La un moment dat, chiar am vrut să-i spun ceea ce simt, dar nu am avut curajul să o fac. Nu pentru că mi-ar fi fost teamă că nu ar fi simțit același lucru, pentru că, la drept vorbind, știam că șansele astea erau minime. Ci pentru că mi-a fost teamă să nu-l pierd ca și prieten. Iar atunci când mi-a spus că vrea să o cucerească pe fata aceea nu am putut să nu-l ajut, chiar dacă nu-mi convenea deloc situația.
Iar acum, privindu-i cum râd și se înghiontesc și cât de fericiți par împreună mi se strânge inima în piept. Pentru că înainte mă amăgeam cu gândul că e singur și că poate la un moment dat voi avea curajul necesar să-i mărturisesc totul. Acum însă știu că e prea târziu pentru asta. 
Și, știți ceva? Chiar dacă îmi simt inima cât un purice și știu că am pierdut șansa care mi s-a oferit, nu pot spune că sunt neapărat tristă. Pentru că, mai presus decât orice, el este prietenul meu cel mai bun, și știu că va fi întotdeauna, și, chiar dacă poate sună ciudat, sunt fericită pentru el. Chiar sunt.
Chiar dacă în adâncul minții mele există o voce care îmi țipă că poate nu am luat decizia corectă, că poate ar fi trebuit să lupt mai mult. Dar nu contează. Pentru că știu că acea voce își va pierde din putere odată cu trecerea timpului și tot ce va rămâne în urmă va fi probabil un mare vid.

duminică, 25 noiembrie 2012

Ușile astea + Nou la mine în bibliotecă(5)

Deci ziua de ieri pentru mine a fost o zi destul de interesantă față de altele. Separat de faptul că am fost cu mama la cumpărături pentru Crăciun și că toate ornamentele și moșii și căsuțele erau absolut superbe:x pot să zic că m-am și distrat un pic, așa. 
La un timp după ce m-am întors cu mama acasă, ne sună bunica pentru a ne spune că a rămas blocată în casă. De menționat aici că iala i-a fost sparta de niște hoți acum ceva ani, motiv pentru care nu trebuia încuiată decât o dată. Iar bunica a uitat asta o singură dată și când și-a dat seama era târziu deja. S-a dus fratele meu acolo să vadă dacă poate face ceva, dar nu a reușit prea multe, deci soluția a fost chemarea unui lăcătuș. Ne-am dus și eu și mama la bloc la bunica și l-am așteptat. Vine el și începe să lucreze. De menționat aici că, pe lângă faptul că respectiva ială fusese spartă o dată, mai era și una mai veche și destul de solidă. Așa că, următoarele treizeci de minute au fost petrecute urmărindu-l pe lăcătuș străduindu-se să deschidă ușa. Cum iala era blocată singura metodă era aceea de a o sparge, iar asta din câte am văzut se făcea cu o șurubelniță și un ciocan. Cred că nu mai trebuie să zic că zgomotul produs de combinația asta era destul de puternic. Partea distractivă a fost, pe lângă cât timp a durat pentru a reuși să deschidă ușa și faptul că zgomotul a atras atenția câtorva vecini, că noi am ajuns la concluzia că atunci când hoții au spart ușa a fost destul de ușor, iar acum că noi trebuia să o deschidem iala era foarte solidă. 
Iar bunica era supărată pentru că făcuse o greșeală. 
În fine, toată chestia s-a terminat cu bine, iar eu și mama ne-am și distrat puțin. Sau puțin mai mult. 

Așa, după aceea ne-am dus împreună la Gaudeamus. Și am reușit în sfârșit să găsesc o carte pe care mi-o doresc de mult timp și pe care, culmea, nu o găseam nicăieri:)) Și, cum de ceva timp eram curioasă în legătură cu încă o carte, am decis să o iau și pe aceea, mai ales că autorul îmi place. :)
Și după... de Guillaume Musso
Hoțul de umbre de Marc Levy

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Different lives

Să fii comparat cu altcineva e oribil. Mai ales când acea persoană nu mai e de ceva timp prin lumea asta. Da, știu, sună foarte ciudat, dar cam așa este pentru mine. Dacă lucrurile ar fi mers conform planului, eu nu ar fi trebuit să exist. Eu nu reprezint decât singura soluție pe care consiliul a găsit-o astfel încât lucrurile să nu o ia razna după ce acea familie care ar fi trebuit să mențină echilibrul între cele două lumi... ei bine, a dispărut din lumea asta. Nu am reușit niciodată să înțeleg cum de totul luase o asemenea întorsătură, dar, așa cum se spune, timpurile disperate cer măsuri disperate. Din păcate pentru mine, am aflat că eu am fost acea soluție.
La început nu am înțeles de ce toți erau triști atunci când mă priveau. Dar cum adevărul iese mai devreme sau mai târziu la iveală, am aflat la un moment dat totul. Semănam mult prea mult cu ea. Cu fata care ar fi trebuit să fie aici, în locul meu, și totuși nu este. Nu am reușit să mă împac cu chestia asta prea bine. Ca o soluție, am decis să îmi schimb drastic look-ul. Mi-am vopsit părul roșu și i-am dat o altă tunsoare în speranța că asta va mai schimba situația. Însă asta nu s-a întâmplat. Asta deși mă străduiam din greu să nu semăn cu ea, din niciun punct de vedere. Dar chestia asta nu a părut să aibă niciun efect. Iar asta m-a enervat groaznic. Așa că, într-o zi nu am mai rezistat și m-am dus direct la șeful consiliului nervoasă.
- De ce nu pot să treacă pur și simplu peste? Am întrebat furioasă. A trecut mult timp de atunci. Și apoi, sunt mult mai bună ca ea, toți au admis asta! Și nu sunt ca ea! Și atunci de ce nu pot pur și simplu să se resemneze?
Nu mai suportam, nu mai voiam să fiu privită așa de toți. Îmi doream să accepte pur și simplu să accepte situația. Oricum era prea târziu ca să se mai poată schimba ceva.
M-a privit calm, apoi a zâmbit trist.
- Ai dreptate, mi-a spus privind în altă direcție. Nu ești ca ea și totuși ai atâtea în comun cu ea, chiar dacă încerci să te schimbi, încât lumea nu poate să nu observe. Și, da, poate că ești mult mai bună decât a fost ea vreodată, dar asta nu înseamnă că faptul va fi mai ușor de suportat.
Apoi s-a ridicat și a ieșit din cameră, lăsându-mă singură.
Eram furioasă. Pe ei. Pe ea. Pe faptul că din cauza acțiunilor lor toți mă vor privi de parcă și-ar dori ca eu să nu trebuiască să fiu acolo... Asta doar din cauza greșelii pe care ea a comis-o...

joi, 22 noiembrie 2012

Dream on

Am descoperit și eu melodia asta datorită unui trailer și nu m-am putut abține să nu o pun și pe aici. Chiar îmi place :D

miercuri, 21 noiembrie 2012

Te iubesc oricum

Philip (Brosnan), un englez care trăieşte în Danemarca, este un văduv singuratic şi tată al unui fiu care tocmai urmează să facă nuntă în Italia. Ida e o coafeză din Danemarca care se recuperează după un tratament de chimioterapie şi care tocmai a fost părăsită de soţ pentru o femeie mai tânără, Tilda. Destinele acestor două suflete rănite sunt pe cale să se interesecteze atunci când cei doi se îmbarcă într-o călătorie spre Italia, acolo unde urmează să aibă loc nunta lui Patrick, fiul lui Philip, cu Astrid, fiica Idei.

TE IUBESC ORICUM este un cocktail de iubire, pierdere, absurditate a vieţii, umor şi personaje delicate, preparat cu căldură umană şi afecţiune de Susanne Bier, care va lăsa rece doar o inimă de piatră, o comedie romantică despre durerea şi plăcerea de a lăsa trecutul în urmă pentru a merge mai departe cu viaţa ta.

Am pus rezumatul filmului pentru că efectiv nu aș putea să-i fac eu unul. Nu am înțeles ce a vrut filmul ăsta să transmită, iar la un moment dat mă luase somnul. Ok, au fost momente amuzante, suficiente aș spune eu, iar peisajele din Italia au fost superbe. Și muzica din film mi-a plăcut de asemenea. Dar mai mult de atât nu pot spune despre filmul ăsta. Pur și simplu nu am înțeles nimic din el. Ok, nu chiar nimic, dar nici prea multe. Mi-a plăcut de Ida într-un fel, adică faptul că a luptat cu boala ei până la capăt, dar în alte privințe nu mi-a plăcut. Dar nu intru în detalii. 
Nu știu ce să mai zic, pur și simplu filmul ăsta nu a fost pe gustul meu.