Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Tu în ce bei cafeaua?

Imagine
Așa cești nu am mai văzut până acum :x :)

Wish you were there

Imagine
- Ești încă supărată pe mine? A întrebat-o. - Nu, i-a răspuns, însă nu s-a întors cu fața spre el.  O vreme a domnit liniștea. Niciunul din ei nu știa ce anume să zică. Poate că, până la urmă, nu erau foarte multe de spus. Sau poate chiar nimic... - Îmi pare rău, a rupt el în cele din urmă tăcerea. - Pentru ce îți ceri scuze? - Pentru tot ce am făcut atunci. Pentru faptul că nu am fost lângă tine atunci când ai avut nevoie cel mai mult... Nu am am avut nici cea mai vagă idee că se va ajunge aici... Atunci ea s-a întors spre el, iar pe fața ei nu se putea citi nici măcar o urmă de supărare sau furie. Poate doar tristețe. - Nu sunt supărată pe tine, serios. Am înțeles de ce ai luat acele decizii. Poate că lucrurile au degenerat puțin, dar cred, nu, știu că dacă aș fi fost în locul tău aș fi făcut exact acelaș lucru. Tot ce mă deranjează e faptul că ea nu a înțeles mesajul pe care ai vrut să-l transmiți atunci. Nu s-a schimbat absolut deloc. - Am auzit, a zis el privind în altă direcție…

Quotes, quotes, quotes

Imagine

O poveste de suflet pentru suflet

"ZIUA DE AZI E O ZI SPECIALĂ 

Acum douăzeci de ani lucram ca și taximetrist ca să mă întrețin. Într-o noapte când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era acoperită în întuneric, doar cu excepția unei singure lumini la o fereastră de la parter... 
În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. 
Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. 
Deci am mers și-am bătut la ușă .
- Doar un minut, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă.  Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii.  După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea.  Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca și o femeie dintr-un film din anii '40.  Lângă ea era o valiză mică de nailon. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar…

Epilog

Imagine
Știu că ar trebui să fiu fericită pentru el. Chiar știu asta. Până la urmă, am acceptat de mult ideea că eu pentru el nu voi fi nimic mai mult decât prietena cea mai bună, cea care îl cunoaște cel mai bine și... atât.  La un moment dat, chiar am vrut să-i spun ceea ce simt, dar nu am avut curajul să o fac. Nu pentru că mi-ar fi fost teamă că nu ar fi simțit același lucru, pentru că, la drept vorbind, știam că șansele astea erau minime. Ci pentru că mi-a fost teamă să nu-l pierd ca și prieten. Iar atunci când mi-a spus că vrea să o cucerească pe fata aceea nu am putut să nu-l ajut, chiar dacă nu-mi convenea deloc situația. Iar acum, privindu-i cum râd și se înghiontesc și cât de fericiți par împreună mi se strânge inima în piept. Pentru că înainte mă amăgeam cu gândul că e singur și că poate la un moment dat voi avea curajul necesar să-i mărturisesc totul. Acum însă știu că e prea târziu pentru asta.  Și, știți ceva? Chiar dacă îmi simt inima cât un purice și știu că am pierdut șansa …

Inspirate(13)

Imagine

Ușile astea + Nou la mine în bibliotecă(5)

Imagine
Deci ziua de ieri pentru mine a fost o zi destul de interesantă față de altele. Separat de faptul că am fost cu mama la cumpărături pentru Crăciun și că toate ornamentele și moșii și căsuțele erau absolut superbe:x pot să zic că m-am și distrat un pic, așa.  La un timp după ce m-am întors cu mama acasă, ne sună bunica pentru a ne spune că a rămas blocată în casă. De menționat aici că iala i-a fost sparta de niște hoți acum ceva ani, motiv pentru care nu trebuia încuiată decât o dată. Iar bunica a uitat asta o singură dată și când și-a dat seama era târziu deja. S-a dus fratele meu acolo să vadă dacă poate face ceva, dar nu a reușit prea multe, deci soluția a fost chemarea unui lăcătuș. Ne-am dus și eu și mama la bloc la bunica și l-am așteptat. Vine el și începe să lucreze. De menționat aici că, pe lângă faptul că respectiva ială fusese spartă o dată, mai era și una mai veche și destul de solidă. Așa că, următoarele treizeci de minute au fost petrecute urmărindu-l pe lăcătuș străduin…

Different lives

Imagine
Să fii comparat cu altcineva e oribil. Mai ales când acea persoană nu mai e de ceva timp prin lumea asta. Da, știu, sună foarte ciudat, dar cam așa este pentru mine. Dacă lucrurile ar fi mers conform planului, eu nu ar fi trebuit să exist. Eu nu reprezint decât singura soluție pe care consiliul a găsit-o astfel încât lucrurile să nu o ia razna după ce acea familie care ar fi trebuit să mențină echilibrul între cele două lumi... ei bine, a dispărut din lumea asta. Nu am reușit niciodată să înțeleg cum de totul luase o asemenea întorsătură, dar, așa cum se spune, timpurile disperate cer măsuri disperate. Din păcate pentru mine, am aflat că eu am fost acea soluție. La început nu am înțeles de ce toți erau triști atunci când mă priveau. Dar cum adevărul iese mai devreme sau mai târziu la iveală, am aflat la un moment dat totul. Semănam mult prea mult cu ea. Cu fata care ar fi trebuit să fie aici, în locul meu, și totuși nu este. Nu am reușit să mă împac cu chestia asta prea bine. Ca o so…

Epic:)))

Imagine

Dream on

Imagine
Am descoperit și eu melodia asta datorită unui trailer și nu m-am putut abține să nu o pun și pe aici. Chiar îmi place :D

Te iubesc oricum

Imagine
Philip (Brosnan), un englez care trăieşte în Danemarca, este un văduv singuratic şi tată al unui fiu care tocmai urmează să facă nuntă în Italia. Ida e o coafeză din Danemarca care se recuperează după un tratament de chimioterapie şi care tocmai a fost părăsită de soţ pentru o femeie mai tânără, Tilda. Destinele acestor două suflete rănite sunt pe cale să se interesecteze atunci când cei doi se îmbarcă într-o călătorie spre Italia, acolo unde urmează să aibă loc nunta lui Patrick, fiul lui Philip, cu Astrid, fiica Idei.

TE IUBESC ORICUM este un cocktail de iubire, pierdere, absurditate a vieţii, umor şi personaje delicate, preparat cu căldură umană şi afecţiune de Susanne Bier, care va lăsa rece doar o inimă de piatră, o comedie romantică despre durerea şi plăcerea de a lăsa trecutul în urmă pentru a merge mai departe cu viaţa ta.

Am pus rezumatul filmului pentru că efectiv nu aș putea să-i fac eu unul. Nu am înțeles ce a vrut filmul ăsta să transmită, iar la un moment dat mă luase som…

So much more

Imagine

Welcome to my crazy life

Imagine
Cine sunt eu? O fată zăpăcită și cam ciudată, asta după cum mi s-a spus de mai multe ori de-a lungul vieții mele. Am o viață normală? Nu. Dar, cu toate astea, este ea interesantă? Aș putea spune că da. Am parte de diverse necazuri din cauza faptului că nu-s tocmai obișnuită? Destule. Mă afectează chestia asta? În niciun caz.
Nu consider că aș avea motive să mă plâng. Ok, deci viața mea e ceva mai complicată decât a celor mai mulți oameni și poate că fără această... cum să o numesc? A, da, abilitate. Deci, poate că fără această mică abilitate, viața mea ar fi fost ceva mai lipsită de griji și aș putea să fiu exact ca toți ceilalți. Dar știți ceva? Nu mi-aș dori asta. Pentru că asta ar însemna că viața mea ar fi complet monotonă și plictisitoare. Așa cel puțin mai am parte de puțină acțiune. Și, dacă ar fi să fiu sinceră, chiar îmi place chestia asta. Sigur, poate că există un grup de persoane care încearcă să mă convingă să-mi folosesc abilitățile în alte scopuri, "care să ajute …

"Ți-am plătit-o!" de Jane Fallon

Imagine
James împreună cu Stephanie, alături de fiul lor Finn, par a fi o familie foarte fericită. Asta până când Stephanie descoperă, din greșeală, faptul că soțul ei o înșeală cu o fată a cărui nume începe cu litera K. Fiind convinsă că ceva este în neregulă, și pentru că nu poate scăpa de certitudinea că asta nu este doar imaginația ei, Stephanie decide să ia legătura cu această misterioasă K, fiind convinsă, bineînțeles, că această femeie vrea să îi distrugă căsnicia. Și nu mică îi este surpriza atunci când își dă seama de faptul că, de fapt, săraca femeie nu are nicio vină. Ambele fuseseră mințite de către James și decid împreună să se răzbune. Iar planul lor chiar m-a amuzat. Au găsit moduri de a-l pune pe James în situații destul de neplăcute pentru el, desigur fără ca acesta să-și dea seama că ele descoperiseră totul. Altfel, ce haz ar mai fi avut toate acțiunile lor?
Doar că, cum se întâmplă de cele mai multe ori, lucrurile riscă la un moment dat să întreacă o anumită măsură, ceea c…

Brave

Imagine
Am vrut să văd filmul ăsta atunci când a rulat în cinema, dar din anumite motive nu am reușit să ajung la el. Recunosc că îmi plac animațiile poate ceva mai mult decât alte filme, am eu o slăbiciune pentru ele.
În centrul poveștii se află prințesa Merida, a cărei mamă se străduiește din greu să o pregătească pentru ziua în care va deveni regină. Doar că pe Merida nu o prea interesează asta. Ei îi place să călărească, să tragă cu arcul, și este foarte bună la asta, și mai este și foarte încăpățânată. Iar atunci când mama ei o anunță că trebuie să se mărite cu unul din cei trei prinți ale celorlalte clanuri, are loc o ceartă urâtă între cele două, iar Merida ajunge la o vrăjitoare pe care o roagă să îi dea o vrajă care să o schimbe pe mama ei, astfel încât să nu mai trebuiască să se mărite. Dar cum lucrurile nu se petrec niciodată așa cum ar trebui, vraja nu are efectul scontat, iar Merida trebuie să găsească cumva o rezolvare.
Nu zic mai multe, pentru că ar strica tot farmecul filmulu…

Inspirate(12)

Imagine

Tehnologia asta:))

Imagine

Words from books...(18)

"As we reached the elevators and stepped inside, I thought about how there are two types of secrets: the kind you want to keep in, and the kind you don't dare to let out."
"And then I couldn't help myself. I laughed. For a second, it seemed safe. Everything was different...but familiar. The dancing. The music. The sounds and smells of Mom making her famous(in a bad way) goulash. It was as if I was having flashes of someone else's life. And then it hit me: it was my life. With Dad."
"Our flashlights played over a closet full of clothes I'd never seen my aunt wear. There was a dresser covered with knikknaks, trinkets from other worlds and other times, and there wasn't a doubt in my mind that each one held a story that I'd never heard. I'd been listening to her wild tales for weeks, but every spy learns early on that the stories that matter most are the ones that you don't tell."

"Where were you, Aunt Abby? I heard mysel…

Upside Down

Imagine
Încă de când am văzut prima oară trailer-ul filmului mi-am zis că trebuie să merg să-l văd și chiar mă bucur că am făcut-o.
Acțiunea are loc într-un univers în care două lumi există: Lumea de Sus și Lumea de Jos. Cei de sus sunt foarte bogați și trăiesc în lux în timp ce ceilalți sunt foarte săraci. Fiecare lume are propria sa gravitație, iar dacă ceva din o lume ajunge în cealaltă nu va rezista mai mult de o oră, după care va începe să ardă. Iar oamenilor din cele două lumi le este interzis să treacă din una în celalată.
Filmul prezintă de fapt povestea lui Adam, un băiat orfan care își pierde și ultima rudă după ce intră în contact cu o fată din Lumea de Sus pentru o perioadă mai îndelungată de timp și este prins de către poliție. După 10 ani de la acest eveniment, Adam o vede pe Eden la știri și își dorește foarte mult să o revadă și reușește să găsească un mod de a ajunge în lumea ei. Așa ajunge să o reîntâlnească, doar că află că aceasta are amnezie după acel accident petrecut c…

Inspirate(11)

Imagine

"Don't judge a girl by her cover(Gallagher Girls #3)" de Ally Carter

Imagine
Să vedem. Cammie este invitată de către Macey în Boston pentru a urmări campania electorală a tatălui ei în vacanța de vară. Totul pare să meargă foarte bine, asta până când o organizație misterioasă încearcă să o răpească pe Macey, iar cele două abia reușesc să scape cu bine. Mă rog, câteva vânătăi pe ici pe colo, dar nimic care să nu poată fi reparat.
Ajunse înapoi la școală, pentru siguranța lui Macey, este trimis la școală un agent de la serviciile secrete care să fie mereu în preajma ei pentru a se asigura că aceasta nu va păți nimic. Partea interesantă este că respectivul agent, sau mai bine zis agentă, este o absolventă a Academiei Gallagher și, asta chiar m-a luat pe nepregătite, mătușa lui Cammie.
Dar cum Cammie nu poate să uite ce s-a întâmplat în Boston și este îngrijorată pentru prietena ei, le convinge pe Bex și Liz să o ajute să afle cine anume a pus la cale acea răpire. Dar bineînțeles cei vinovați nu sunt niște simpli amatori, iar cele trei prietene se trezesc cu mai …

Pisica și delfinii :)

Deci pur și simplu awwww :x

Music

Imagine

The Big Bang Theory

Imagine
Deci serialul ăsta e de-a dreptul genial. Am ajuns la sezonul doi și mi se pare super amuzant.  Leonard și Sheldon sunt fizicieni, au un IQ destul de ridicat și lucrează la aceeași firmă. Mai au doi prieteni și anume Howard Wolowitz, care este inginer, și Rajesh Koothrappali, care este din India și este astrofizician. Cei patru se întâlnesc regulat și își petrec cea mai mare parte din timp jucând jocuri video, citind benzi desenate și alte chestii asemănătoare atunci când nu lucrează la cine știe ce teorie sau experiment.  La un moment dat, în apartamentul vis-a-vis de Leonard și Sheldon se mută o fată pe nume Penny pe care Leonard o place din prima clipă și își propune să o invite la un moment dat la o întâlnire. Dar bineînțeles că lucrurile nu pot fi atât de ușoare când ești prieten cu cineva ca Sheldon. De ce? Pentru că tipul este convins că nu poate greși, datorită IQ-ului ridicat, plus faptul că este foarte cinic. Iar asta mi se pare foarte amuzant la el pentru că le spune tuturor …

Inspirate(10)

Imagine

Meet Joe Black

Imagine
Ok, deci cred că filmul ăsta a fost dat de enșpe mii de ori la televizor pe diverse canale și cu toate astea eu niciodată nu l-am văzut cap coadă. Niciodată nu mi-a fost clar cum începe.
Mi-a plăcut premisa filmului chiar și atunci când nu știam cum începe și anume faptul că Moartea se decide la un moment dat să-și ia o mică vacanță și îl alege pe omul de afaceri Bill Parish să-i fie ghid și să-i arate cum este să trăiască, nu știu cum altfel să mă exprim. A, da, iar la finalul aceste călătorii când Moartea urma să plece îl va lua și pe Bill, căruia îi sosise ceasul.
Așa Moartea împrumută corpul unui tânăr, jucat de Brad Pitt, și ajunge în casa lui Bill, care este jucat de Anthony Hopkins. Pentru că familia și cunoștințele lui Bill nu puteau afla cine este cu adevărat acest vizitator, Bill îl prezintă ca fiind Joe Black. O singură problemă apare, și anume faptul că fiica cea mică a acestuia îl cunoscuse de dimineață pe cel al cărui corp era folosit de Moarte. Coincidența asta chiar m…

18 lucruri pe care să le faci pentru tine însuți

1. Petrece timp cu oamenii potriviți. Aceștia sunt cei care îți apreciază compania, care te iubesc, care te susțin și de la care poți învăța ceva. Sunt cei care te fac să simți că trăiești și cei care te acceptă așa cum ești, cu bune și rele.

2. Înfruntă-ți problemele cu mult curaj și cu fruntea sus. Nu problemele sunt cele care te definesc, ci cum vei reacționa în fața lor și cum le vei depăși. Ele nu vor dispărea, dacă nu vei acționa. Fă tot ce poți, când poți, pentru ca în final, să fii mulțumit că ai făcut tot ce se putea face.
3. Fii sincer cu tine însuți. Fii sincer când te gândești la tot ce trebuie să schimbi, fii sincer când te gândești la ce este corect și ce nu este așa. Cunoaște-te pe tine însuți pentru a ști, cât mai bine, toate lucrurile de care ești capabil, toate lucrurile pe care ți le dorești și toate lucrurile pe care îți dorești să le faci.
4. Fii tu însuți, cu adevărat și cu mândrie. Apreciază persoana specială care ești cu adevărat, persoana care are idei, calităț…