Postări

Se afișează postări din septembrie, 2015

Wrap-up&Favorites|September

Imagine
Încă o lună în care cele două se găsesc în aceeași postare. Unfortunately.

Anyway, în septembrie am citit o singură carte, anume al treilea volum din seria A song of ice and fire, A storm of swords de George R.R. Martin. Seria devine tot mai interesantă, și ciudată în același timp. Can't wait for more! 4/5 stele pe Goodreads, iar recenzia o găsiți aici. După ce am terminat cartea de mai sus am ajuns într-un mare reading slump...
Trecând la favoritele lunii, voi începe cu serialele. Și cred că pot spune cu încredere că mă uit la prea multe seriale în prezent, plus vreo două anime-uri. Cred că se poate adăuga și ăsta la motivele pentru care am citit atât de puțin luna asta. Să încep cu serialele care au avut premierele noilor sezoane luna asta. Am văzut primele episoade din cele două și trebuie să spun că nu am fost dezamăgită. Mai ales Once upon a time a avut un început destul de dark, și abia aștept să aflu ce s-a întâmplat și ce vor face cei din Storybrook pentru a ieși din situ…

Reading slump

Imagine
Cred că pot spune în sfârșit că am ajuns într-o astfel de situație, nu că m-aș bucura. Dar pur și simplu nu simt nici cea mai mică dorință de a citi. Și știu și pe ce să dau vina, pe Game of thrones, seria aia e așa de akdjncae. După ce am terminat volumul 3, tot cheful de citit s-a dus, nu cred că am mai pățit așa ceva. But oh well. Am două cărți începute, dar nu am chef să o continui pe niciuna, și nici nu vreau să mă apuc de altceva. În schimb, am găsit alte moduri de a-mi pierde timpul, dintre care la unul am senzația că ar trebui să renunț, dar nu prea vreau, pentru că îmi place prea mult. E vorba de Sims 4. Da, încă mă joc. Am uitat de joc vreo săptămână, dar acum i-ar m-a apucat dragostea pentru el :)) Celălalt lucru, la care am decis că ar fi cazul să revin, ar fi scrisul. Mai exact rescrisul/corectatul. Mă mint de vreo două luni că mă apuc de asta, dar în sfârșit am început, yay! Uitasem ce sentiment plăcut îmi dă asta cu imaginatul de lucruri care nu au nicio treabă cu real…

Salina Slănic, Prahova

Imagine
Despre această salină nici nu știu ce aș putea spune. Am mai fost acum ceva timp la salina de la Turda, dar cea de la Slănic mi se pare mult mai impresionantă. Am rămas cu adevărat surprinsă atunci când am intrat și am văzut cât de înaltă e, și cât spațiu liber există. Încă nu mi-am revenit complet din uimire. M-am tot gândit ce aș putea scrie despre salină, dar mi-am dat seama că mai bine pun pozele. Mai bine vedeți voi decât să vă povestesc eu :)
Acestea sunt sculpturi în sare ale busturilor lui Traian și Decebal, nu știu cât de clar se vede în poză. Iar acesta e bustul lui Eminescu.
Recomand!

Castelul Bran + muzeul satului

Imagine
Cum contractul pe care l-am avut pe perioada verii s-a încheiat oficial, am avut zile libere, pe care le-am petrecut cu ai mei prin România. Și vreau să vorbesc despre asta, așa cum am făcut și anul trecut prin aceeași perioadă.
Primul lucru pe listă este castelul Bran. Nu l-am mai vizitat de prin generală și auzisem că ar arăta mai bine acum, că ar mai fi fost mobilat și chiar eram entuziasmată să îl văd. Acum, poate că arată ceva mai bine față de cum era când l-am văzut ultima dată, dar parcă tot a fost un pic dezamăgitor. Adică arată destul de bine, doar că aveam cu totul alte așteptări.
Totuși, au fost câteva camere care mi-au plăcut, pozele mai jos.
Totuși, trebuie să spun că nu îmi aminteam ca scările să fie așa înguste și multe, până am ajuns la finalul turului mă săturasem de câte scări am urcat și coborât.
Dacă ar fi să zic ce mi-a plăcut cel mai mult, aceea a fost priveliștea de sus.

Dar ceea ce mi-a plăcut mai mult decât castelul a fost muzeul satului de lângă el, pe lângă…

"A storm of swords(A song of ice and fire #3)" de George R.R. Martin

Imagine
Ăăăăh, nici nu mai știu de unde să încep să vorbesc despre cărțile din această serie. Dar zău dacă nu devin tot mai fucked-up cu fiecare volum, scuzați-mi limbajul. Mi-e și un pic frică să aflu ce se va întâmpla mai departe, dar am celelalte două volume, deci voi continua seria la un moment dat. Momentan însă am nevoie de o pauză.
Primul lucru pe care trebuie să îl spun: cred că volumul ăsta are cel mai ciudat sfârșit pe care l-am citit până acum. Exact când credeam că nu poate deveni mai ciudat de atât, Martin mi-a demonstrat că nu am dreptate. Acum nu pot decât să mă întreb unde va duce toată chestia, că am aflat că aici totul are un motiv, chiar dacă cititorii îl află mult mai târziu.
O să încerc acum să fiu mai puțin vagă, deși nu știu cât îmi va reuși, pentru că e atât de ușor să dai spoilere cu cărțile astea, se întâmplă atât de mult chestii.
Eu am ediția volumului ăsta care e împărțită în două, și cred că a doua parte mi-a plăcut mai mult decât prima, e mai interesantă, se înt…