luni, 16 octombrie 2017

Centrul de echitație "Domeniul Cailor-Urlați"

Recent am avut o experiență la care nu m-aș fi așteptat, și simțeam nevoia să scriu despre ea aici, chit că nu e genul de lucru despre care scriu în mod normal. Dar vreau ca asta să rămână undeva pe acest minunat internet, pentru că întreaga situație m-a lăsat cu un gust amar.
Un pic de context înainte: anul ăsta, de prin primăvară, am început să mă țin destul de serios de un nou sport, echitație. E un sport care mă fascina de ceva timp și am găsit un centru în Breaza unde chiar place, și unde am învățat cred eu destul de multe. Sâmbăta trecută, adică pe 14 octombrie, am fost însă la alt centru, pentru că am vrut să încerc ceva nou. Acesta, așa cum scrie și în titlul postării, se numește Domeniul Cailor-Urlați. Locația unde am fost eu a fost la Hipodromul din Ploiești. Am făcut o programare telefonică, în care am și menționat că nu e prima mea lecție și că am mai călărit liber, și am mers acolo pe de-o parte entuziasmată, pe de altă parte cu emoții că voi fi dezamăgită. Și... am fost dezamăgită. La fel și verișoara mea. Am fost atât de dezamăgită, încât nu am putut să nu le las o recenzie pe pagina de Facebook, în care am și explicat de ce nu mi-a plăcut.
Recunosc că m-am așteptat la un răspuns nu tocmai drăguț, uitându-mă printre recenziile trecute am văzut o reacție a lor destul de acidă la o recenzie de o stea, care din câte am putut vedea din comentarii a fost cumva dată din greșeală. Dar oricum nu m-am așteptat chiar la răspunsul pe care l-am primit.
Așa ceva... Din punctul meu de vedere, un asemenea răspuns este total nepotrivit situației. Există moduri mult mai elegante în care s-ar fi putut apăra, dar răspunsul ăsta m-a călcat rău pe bătături. Că până la urmă eu am plătit lecția și apoi în recenzia mea nu am folosit injurii, le-am explicat frumos, cu subiect și predicat, ceea ce nu mi-a plăcut. În shimb, am fost tratată ca și când habar nu am despre ce vorbesc. Ok, nu sunt expertă, dar nici începătoare, încât să nu fiu lăsată nici măcar să dau eu comenzi calului. Am decis că era cazul să răspund acestui comentariu. Am ținut măcar să le explic câteva lucruri acestor persoane.
După asta, în caz că aș mai fi primit vreun răspuns, am convenit să nu mai adaug nimic, am spus ce aveam de zis. Și... după ultimul lor răspuns, cred că orice adăugire ar fi de prisos...
Sunt atât de multe lucruri greșite la modul în care aceste persoane au ales să răspundă unui client nemulțumit! Nu mi se pare deloc modul potrivit de a aborda o asemenea problemă. Practic, ce au făcut a fost să îmi spună că eu habar nu am despre ce vorbesc și că e vina mea că am avut o expetiență proastă și că ei și-au făcut treaba. Și cum îndrăznesc să critic munca unor oameni?! Sunt doar rea și atât, evident! Serios? Din punctul meu de vedere, aici se termină orice fel de credibilitate ar fi avut acești oameni. Dar, hei, modul în care au decis să abordeze problema și să răspundă recenziei mele spune foarte multe despre ei și va rămâne pe pagina, sper. Dacă nu, oricum, va rămâne pe acest blog.

Consider că le-am transmis tot ceea ce am avut să le spun, am priceput că ori nu au înțeles ori aleg să nu înțeleagă ce am vrut eu să zic, orice altă explicație cred că ar fi de prisos. Mai ales că mi se pare deja clar că nu știu să comunice într-un mod profesionist. Plus că în absolut orice faci, e imposibil să mulțumești pe toată lumea. Păcat totuși, Hipodromul arată chiar bine. 
Dar în condițiile astea, prefer să revin la centrul din Breaza, acolo simt că progresez în acest sport.

Știu că nu e genul obișnuit de lucru despre care postez, dar simțeam nevoia să mă descarc undeva, și pe de altă parte vreau ca povestea asta să rămână undeva, poate va fi de ajutor cuiva, poate. 
Dacă ați avut răbdare să citiți până la final, mulțumesc, chiar apreciez!

PS: Am contemplat dacă să îmi ascund numele în poză, dar deja mi se pare că exagerez cu asta, că doar am Facebook-ul meu linkuit pe blog, și am pus și link spre pagina centrului de echitație. Am decis să trec peste, până la urmă.

miercuri, 4 octombrie 2017

September wrap-up

Nu am citit prea mult în luna septembrie, dar vreau totuși să scriu postarea asta acum. Mi-ar plăcea să revin la a scrie postările astea lunar, dar începe din nou masterul, deci vom vedea.
În septembrie am terminat trei cărți, și am renunțat la două, adică nu le-am terminat pentru că nu mi-au plăcut. Să încep cu cele pe care nu le-am terminat.

  • Second Life de S.J.Watson. Mi-a plăcut foarte mult cealaltă carte a autorului, Înainte să adorm, și când am văzut că a mai apărut una am fost foarte entuziasmată. Iar de aici dezamăgirea mea a fost și mai mare. Practic e vorba de o tipă, nu mai știu cum o cheamă, a cărei soră moare, iar ea simte că poliția nu face suficiente eforturi pentru a descoperi adecărul și decide să ia lucrurile în propriile mâini. Descoperă că sora ei își petrecea timpul pe site-uri unde întâlnea bărbați și decide să meargă pe urma asta. Mi s-a părut extrem de stupidă întreaga chestie, personajele sunt de carton, iar "întorsătura de situație" de la final mi s-a părut culmea coincidențelor. După vreo sută de pagini am sărit la ultimul capitol, după care m-am bucurat că nu m-am chinuit cu restul cărții.
  • Podul spionilor de Giles Whitell. Am cumpărat cartea asta după ce am văzut filmul, care mi-a plăcut foarte mult, dar din păcate nu m-am putut împăca cu stilul în care e scrisă cartea. E plictisitor, plus că am aflat că de fapt cartea și filmul nu au aproape nimic în comun și am decis că mai bine nu. Cărțile istorice sunt hit and miss pentru mine, deoarece contează extrem de mult cum sunt scrise, nu vreau doar ceva care documentează evenimentele, cărțile de genul nu mi se par foarte ușor de citit.
Și acum să trecem la cărțile pe care le-am și terminat.
  1. Amendamentul Dawson de Ciprian Mitoceanu. Am avut așteptări mai mari după ce am citit trilogia care precede evenimentele din volumul ăsta. A fost doar ok. Cred că trilogia care începe cu În sângele tatălui e mult mai reușită și aș recomanda mai întâi seria aceea. Ideea din cartea de față nu e deloc rea, e un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, dar nu mi-a plăcut foarte mult execuția. 3/5
  2. The time machine de H.G. Wells. Asta e o cărticică care m-a surprins în mod plăcut. Fiind o carte SF scrisă cu mult timp în urmă nu am fost sigură la ce să mă aștept, dar la final chiar mi-a plăcut. A fost un pic de tot plictisitoare pe la jumătate, dar per total e o carte pe care eu aș recomanda-o, și cu siguranță îl voi mai citi pe autor. 4/5
  3. Brigăzile fantomă(Old man's war #2) de John Scalzi. După primul volum din seria, ăsta a fost un pic dezamăgitor pentru mine. Urmărim alte personaje aici față de primul volum, pe cei din Forțele Speciale, aka Brigăzile Fantomă, și încercările Uniunii Coloniale de a găsi un trădător. După prima jumătate a cărții, lucrurile nu mai sunt chiar așa interesante, iar finalul mi s-a părut prea melodramatic, nu m-au impresionat deloc dezvăluirile de la final și tot complotul către care face aluzie. 3/5
Asta e tot ce am citit în luna septembrie, nu cine știe ce, dar oricum ceva mai mult față de ultimele câteva luni. 

miercuri, 27 septembrie 2017

"Brigăzile fantomă(Old man's war #2)" de John Scalzi

A trecut ceva timp de când am citit primul volum din serie. Principalul motiv pentru care am tot evitat să îl citesc, cu toate că primul mi-a plăcut destul de mult, e faptul că nu avem același personaj principal. John Perry, care narează prima carte, nu e mort, doar că nu mai e el personajul principal aici. Mi-a lipsit destul de mult, și volumul ăsta mi s-a părut mai slab decât primul. Dar să o iau cu începutul.
Practic, povestea se învârte în jurul Forțelor Speciale, poreclite brigăzile fantomă pentru că, ei bine, sunt formate din bătrânii care s-au înscris în FCA, dar care au murit înainte să ajungă să servească. E complicat, dar e o idee interesantă. Iar personajul principal este Jared Dirac, un soldat creat pentru un scop foarte precis, de a încerca să oprească un trădător care vrea să distrugă Uniunea Colinială.
Trecând la părerea mea despre carte, cum am zis mai sus, mi s-a părut mai slabă decât prima. Nu e vorba doar despre faptul că John Perry nu e deloc prezent aici. Nu am găsit niciun alt personaj de care să îmi pese la fel de mult. Nici măcar de Jane Sagan nu mi-a plăcut prea mult aici, și e cred singurul personaj din primul volum pe care îl reîntâlnim aici. Sper să nu mă înșel. 
Jared Dirac... a fost ok bănuiesc, doar că nu m-a impresionat, mai ales spre final, chit că face o alegere la care nu m-am așteptat. Dar am ajuns cam departe deja.
Ca și poveste, începe destul de bine, avem un trădător și un plan de a descoperi ceea ce știa și ce plănuia înainte să dispară. Și e interesant mai ales că nu merge perfect, nu că ar fi avut cum, și mai apar câteva situații interesante de aici. Dar... după ce totul e dezvăluit la final... mie personal mi s-a părut cam melodramatică toată chestia, și un pic cam prea fumată ideea. Nu o să dau detalii, dar e genul ăla de întorsătură de situație care pe mine nu mă mai impresionează de mult. E un pic prea simplu, mi se pare mie, să fie introdusă în povestea așa, cam de nicăieri. Nu zic că nu funcționează în context, dar am sperat la ceva mai mult de atât.
Totuși, mi-a plăcut destul de mult prima jumătate a cărții, pentru că acolo vedem cum funcționează aceste Forțe Speciale, care sunt practic niște minți de copii în corpuri de adulți care trebuie să învețe foarte repede anumite lucruri. Sunt câteva referințe la cărți și filme care chiar m-au amuzat. Și mi-a plăcut modul în care a fost prezentată toată partea în care ei erau instruiți. După aceea, povestea nu mi-a mai plăcut chiar atât de mult.
E chiar la un moment dat o dezvăluire pe care am văzut-o venind de departe. A fost dezamăgitor, mai ales că eu nu mă pricep la ghicit ceea ce urmează să se întâmple în cărți, de cele mai multe ori.
Nu eram sigură dacă să mai continui seria sau nu, dar am aruncat o privire pe Goodreads și am aflat că John Perry e din nou prezent în următorul volum. Măcar pentru asta și cred că îi voi da o șansă, poate volumul trei va fi mai bun decât ăsta. Nu-s eu convinsă că direcția în care pare să se îndrepte povestea va fi extrem de interesantă, dar am mai citit cărți doar pentru personaje. Și, cine știe, poate că mă va surprinde plăcut în cele din urmă. 

duminică, 17 septembrie 2017

"The time machine" de H.G. Wells

Nu știu exact cum voi vorbi despre cartea asta, dar vreau totuși să scriu recenzia asta înainte de a uita anumite detalii. Dificultatea vine din faptul că această carte e destul de scurtă, are vreo sută de pagini, și nu vreau să dau spoilere.
Ca și povestea, este vorba de un domn care crează o mașină a timpului și călătorește în viitor, iar omenirea nu se află acolo unde ar fi crezut el că va fi. Exisă două diviziuni, să le zic așa, ale omenirii, Eloi și Morlocs. Iar cartea urmărește aventurile lui din viitor și impresiile cu care rămâne.
Recunosc că nu am știut nimic despre cartea asta, în afara a ceea ce  este evident din titlu, atunci când am început să o citesc. Dar tot am auzit titlul și am vrut să o citesc și eu, să văd despre ce e vorba. Și, având în vedere anul în care a fost publicată prima dată, Google îmi spune că anul era 1895, ideea e chiar genială. E drept că nu am citit prea multe cărți despre călătorii în timp, dar în cele din urmă chiar mi-a plăcut cartea asta.
Nu aș putea să îmi dau cu părerea legat de cât de bine a îmbătrânit povestea. Pe la jumătatea mi s-a părut un pic de tot plictisitoare, sunt destule descrieri ale călătorului nostru în timp despre ceea ce întâlnește, dar în final, privind retrospectiv, povestea nu mi s-a părut rea deloc.
Nu am fost în schimb prea fericită cu modul în care s-a sfârșit, chiar dacă mi-am închipuit cum se va termina. Aș fi vrut să aflu mai multe despre călător și despre ce alte lucruri a mai văzut în viitor, dar ce să-i faci?
Și... nu prea știu ce altceva aș mai putea spune. M-aș lega de personaje, dar îl avem doar pe călător și câțiva prieteni ai lui cărora le povestește despre invenția lui, dar despre ei nu aflăm multe, și de altfel ei nici nu mă interesau. 
Iar călătorul... mi s-a părut suficient de viu, tocmai de aceea mi-ar fi plăcut să îl fi putut urmări mai mult, să vedem ce anume s-a mai întâmplat cu el după tot ce s-a întâmplat în cartea  asta. 
De mult nu am mai scris o recenzie așa scurtă. Ca și concluzie, mi-a plăcut și îl voi mai citi pe Wells în viitor, sunt curioasă să văd ce a mai scris. 

miercuri, 13 septembrie 2017

"Amendamentul Dawson" de Ciprian Mitoceanu

Asta o să fie una din cărțile alea greu de recenzat pentru mine. Pentru că am sentimente contradictorii cu privire la această carte, au fost lucruri care mi-au plăcut, și altele care nu. O să explic, dar să o iau cu începutul.
Romanul face parte din seria Predestinare genetică, iar deși a apărut înaintea trilogiei, acțiunea are loc după toate evenimentele din acele cărți. Și cred că asta se vede. Practic, în societatea acestei cărți, după cel de-al doilea Amendament Dawson, cetățenii ajung să fie împărțiți pe clase, în funcție de inteligența fiecăruia, primind drepturi pe măsură. Se ajunge până acolo încât se consideră că viețile celor din categoriile superioare sunt mult mai importante decât ale restului cetățenilor. Și de aici apare principalul conflict al poveștii, atunci când cetățeanului John Barton, de categorie C+, i se cere să își doneze inima, prin lege, pentr salvarea vieții unui cetățean A4+.
Am zis că am sentimente contradictorii. Pot spune că apreciez ideile pe care le aduce în față cartea asta, dar nu pot spune că mi-a plăcut, nu în sensul pur al cuvântului. Ideea e destul de înspăimântătoare, și pe alocuri gândirea lui Dawson mai are și sens, ceea ce înrăutățește lucrurile. Mi-a dat ceva fiori cartea asta.
Mi-a plăcut destul de mult, dacă se poate spune așa, cam prima jumătate a cărții, apoi în a doua jumătate am început să am câteva probleme cu modul în care e spusă povestea. Principalul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că sunt pasaje întregi care explică lucruri, sau prin care i se explică lui John lucruri, și care m-au făcut să mă simt de parcă aș citi un manual. Mi s-a părut un pic cam prea multă informație pentru numărul de pagini al cărții, și de multe ori lucrurile sunt pur și simplu prezentate cititorului ca atare. Nu sunt prea mare fan al acestui lucru. Deși ideile sunt interesante, nu mi-a plăcut foarte mult modul în care e livrată destul de multă informație de context al poveștii.
Pentru mine, cartea asta e mai mult un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, oricât de exagerate ar putea părea anumite idei, și mai puțin o poveste în sine. Din punctul ăsta de vedere, trilogia mi s-a părut mai bine construită ca și poveste, plus faptul că aceea avea două personaje de-a dreptul geniale despre care aș fi tot citit. Aici... nu prea am găsit personaje de care să îmi pese. Adică, sigur, e foarte urât ce i se întâmplă lui John, dar la finalul zilei, nu cred că îmi va rămâne în memorie pentru prea mult timp. De altfel, cartea mi se pare că are doar personaje care sunt acolo pentru scopul pe care trebie să îl îndeplinească în poveste, niciunul nu e foarte dezvoltat, nici măcar Dawson. El a părut mai viu pentru mine în contextul trilogiei care precere acest volum. Dar cam atât.
Nu mă așteptam să am atâtea "plângeri" cu privire la volumul ăsta. Cred că de-a lungul timpului am ajuns să îmi doresc anumite lucruri de la cărțile pe care le citesc, iar asta nu le are pe multe dintre ele. Cred totuși că e o carte care merită citită, și numai pentru ideea în sine, și ăsta e un lucru pe care nu cred că l-am spus vreodată pe blog. E ceva ce nu mi se pare chiar realizabil, dar pe de altă parte e una dintre cele mai apropiate de realitate distipii pe care țin minte să le fi citit până acum.
Aș recomanda întâi trilogia care precede povestea de aici, dar dacă nu vreți să citiți neapărat cele trei volume, eu aș zice că merită măcar citită cartea asta, ca și poveste de sine stătătoare. Mi-a amintit de altfel de multe ori de un citat din Animal farm a lui George Orwell: All animals are equal, but some animals are more equal than others.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Amendamentul Dawson le găsiți pe blogurile: 
În octombrie vom vorbi despre Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman. 

marți, 12 septembrie 2017

AntaresFest 2017

Tot mă gândesc cum să scriu despre evenimentul ăsta, și voi începe cu un disclaimer. Am fost destul de entuziasmată de când am auzit că se va ține festivalul ăsta, și am tot așteptat nerăbădătoare să vină weekendul cu pricina și... m-a sabotat oboseala. Ca background, mi-am schimbat jobul la începutul lui septembrie, începuturile nu mi-au plăcut niciodată, mi se par stressful. Apoi am mers cu trenul pentru prima dată în mulți ani... singură. Eu sunt o rătăcită de fel, nu am simțul orientării, iar timp de vreo oră după ce a plecat trenul am tot avut senzația că m-au urcat în cel greșit. Asta deși am întrebat vreo trei peroane dacă ăla era trenul de Brașov! În fine, am ajuns cu bine, de la gară m-am întâlnit cu ai mei, care erau în Brașov, și am mers la Hotel Capitol. În momentul ăla, era vreo opt seara, iar mie îmi picau ochii în gură de somn.
Și îmi dau seama că mi-am pierdut ideea pe drum. Ea e cam așa: eu sunt rea la oboseală, în sensul că îmi piere tot cheful de absolut orice. În consecință, și în parte pentru că anumite discuții pur și simplu nu mă interesau, că le-am mai auzit în ultimii ani, mi-am petrecut mai mult timp hoinărind prin Brașov decât la festivalul propriu-zis. Și nu am nicio poză făcută de mine acolo, tocmai din acest motiv. Oh well...
Așa că, voi vorbi doar despre anumite momente din festival și apoi despre impresiile mele de final, care nu știu cât de accurate sunt, cum în majoritatea timpului nu am fost acolo, dar voi încerca să fiu cât de cât obiectivă. Voi încerca.
Pentru mine festivalul a început cu panelul Blogosferei SF, la care am participat și eu alături de alți trei membri din acest proiect. Am răspuns la întrebări din public și ne-am dat cu părerea. Și, da, am deschis și eu gura. Eu mă simt mândră de mine pentru asta, că sunt destul de timidă și nu am crezut vreodată că voi avea curajul de a sta în fața unor oameni și a vorbi despre un hobby al meu. A fost chiar fain și mă bucur că am putut fi și eu acolo. Apoi am picat de somn pe la zece seara.
Sâmbătă, după ce am trecut peste imensa durere de cap, am aflat dezamăgită că nu mai exista acolo niciun volum din Restituirea a Aneimaria Bancea. De altfel, stocul se epuizase înainte să ajung eu la Brașov. So sad și era de altfel singura carte pe care chiar mi-o doream de la târgul ăsta, în special. Am trecut peste până la urmă, m-am mai plimbat prin Brașov până pe la doișpe și apoi m-am întors la hotel pentru un eveniment care se numea Cu ochii prin reviste. Practic au fost prezenți reprezentanți ai revistelor care mai există(sau poate că nu) la momentul actual și au răspuns la câteva întrebări legat de cât de des apar, și alte asemenea. Nu mi s-a părut chiar cea mai fascninantă discuție, but oh well.
Apoi am plecat iar prin Brașov și m-am întors în jur de patru pentru Atelierul de confecționat povești fantastice, ținut de Deea Sterea și Dan Rădoiu. A fost cred una dintre cele mai geniale ateliere la care am fost, cu atât mai mult cu cât acum povestea a avut un început, cât și un final. Niciodată la atelierele astea nu s-a ajuns cu povestea la un final. Nu o să încerc să scriu despre ce a fost vorba în poveste, că nu mi-am notat nimic de data asta și nu mai țin minte chiar tot.
După aceea am mai participat la o discuție care se numea Edituri vs cititori. Mda... s-a ajuns tot la subiectul școală, pe care l-am mai auzit de atâtea ori. Am cam ajuns să evit orice discuție de genul pentru că nu mi se pare a avea vreun final sau a se fi găsit vreo soluție, plus că și așa nu vreau să îmi amintesc de orele de română.
Am vrut să particip la cocktail party, chiar am vrut. Dar cum am zis oboseala m-a sabotat, nu m-am simțit în elementul meu tot weekendul, așa că am renunțat. Nu avea rost să o forțez. Totuși, am aflat a doua zi că Blogosfera SF&F a primit un premiu de la AntaresFest.
Eu nu m-am implicat în proiectul ăsta până de curând, dar numai ideea că s-a dat un premiu pentru bloggeri, mi se pare uau. E frumos de știut că cineva apreciază ceea ce încercăm noi să facem. It's a nice feeling!
Abia duminică mi-am cumpărat și eu trei cărți, motivată fiind de faptul că lumea începuse să strângă și nu am vrut să plec cu mâna goală. Am două cărți de la editura Pavcon, de care aud pentru prima dată, și una de la Tritonic, pentru că mi s-a spus că este despre călătorii în timp and I was sold. O să fac un bookhaul sper curând, nu am adunat prea multe cărți în ultimul timp.
Deci, m-am întors de la Brașov cu trei cărți și... o geantă, drept cadou de Sfântă Mărie. Eu am două mari obsesii: cărțile și gențile. Mda...
Ca și concluzii, nu pot spune mare lucru despre Antares, în afară de faptul că programul a fost destul de încărcat, și fără pauze, iar din cauza asta evenimentele au tot întârziat. Nu pot spune mai mult, nu cred că ar fi corect din partea mea, mai ales având în vedere situația. Dar, dacă se va mai ține, o să merg, și poate că atunci o să fiu într-o stare de spirit mai bună și o să mă pot bucura de festival.

vineri, 1 septembrie 2017

August wrap-up

Asta e prima lună după mult timp în care pot face un wrap-up separat. Nu am citit decât cinci cărți în august, dar pentru mine e suficient pentru a scrie postarea asta. Media mea pe anul ăsta a fost oricum una-două cărți citite pe lună.
Trecând la wrap-up, în august am citit următoarele cărți:
  1. Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac. Asta a fost cartea pentru Blogosfera SF&F, și... a fost interesantă, au fost unele povești care mi-au plăcut și altele care mi s-au părut doar ok, sau care m-au lăsat rece. Dar mă bucur totuși că am citit-o. 3/5
  2. Mileniu de John Varley. Nu am avut nicio așteptare de la cartea asta, știam doar că e despre călătorii în timp, și m-a surprins în mod plăcut. Mi-a plăcut foarte mult cartea, chit că nu m-am atașat de personaje, iar finalul mi s-a părut foarte surprinzător. Nu mă pot hotărâ dacă mi-a plăcut sau nu finalul, dar cu siguranță a fost surprinzător. 4/5
  3. Femei periculoase vol 1. Asta e o colecție de povestiri scurte, de la diverși autori. Ca și impresie generală... nu mi-a plăcut. Ultimele două povești nici nu le-am citit de altfel, mi-a pierit răbdarea. Au fost vreo două sau trei care mi-au plăcut, câteva care au fost doar ok, și apoi unele care nu mi-au spus nimic. 2/5
  4. Ascensiunea stelară(Stelarium #2) de Ana-Maria Negrilă. După mult timp, am ajuns să citesc volumul doi al seriei, și trebuie să spun că m-a surprins direcția în care a mers povestea. Chiar mi-a plăcut, deși pe alocuri mi s-a părut un pic de tot greoaie. Dar sunt nerăbdătoare să apară și volumul trei, vreau să știu ce se va întâmpla mai departe. 4/5
  5. Noragami vol 2. Despre asta nu prea am nimic de zic. Cum am văzut anime-ul, momentan nu se întâmplă mai nimic nou, dar voi continua să citesc volumele, îmi plac. 3/5
Asta e tot ce am citit în august, e un progres față de restul lunilor din acest an. Momentan sunt într-un fel de reading slump, nu am chef să mai citesc și nimic nu pare să îmi mențină atenția, dar sper să îmi treacă starea asta curând. Am multe cărți încă necitite în bibliotecă.

vineri, 25 august 2017

"Ascensiunea stelară(Stelarium #2)" de Ana-Maria Negrilă

Privind în retrospectivă, nu cred că am ales cel mai bun moment să citesc cartea asta. Pe scurt, sunt în procesul de a îmi schimba jobul, din nou, și în anumite momente mi-a fost greu să mă concentrez asupra cărții. Eu sunt destul de agitată de fel, și schimbările mă stresează. Dar sunt totuși fericită că am citit în sfârșit volumul ăsta, stă în bibliotecă de la Gaudeamusul de anul trecut.
Nu am știut la ce să mă aștept de la poveste, pentru că nu am citit niciun fel de rezumat al cărții înainte să o încep, dar am fost destul de plăcut surprinsă. Practic, agenții Ralle, Sten, Adrew și Karl ajung pe nava Ascensiune împreună cu alți membri ai echipajului și pornesc în căutarea celorlalți coloniști, iar așa ajung pe Cardeea. De fapt, ei caută ceva destul de specific, dar nu o să zic ce e, cred că e mai interesant să aflați citind cartea.
Dintre primul și al doilea volum al seriei cred că mi-a plăcut mai mult primul. Nu știu de ce, dar în volumul ăsta tot timpul am avut senzația că ceva lipsește, chiar dacă nu știu exact de. Adică, agenții sunt acolo, sunt partea mea favorită a seriei, avem și conflicte, personaje noi, lumi noi, tot tacâmul. Ce pot să spun că nu prea mi-a plăcut a fost faptul că se sare în timp destul de mult în cartea asta. Și, deși are sens, pentru că Ascensiunea călătorește niște sute de ani până să ajungă la destinație, tot nu sunt mare fan când cărțile fac asta. Uneori era un pic mai greu, pentru mine cel puțin, să țin socoteala tuturor personajelor, și, da, sunt multe. Dar dintre noi veniți, mi-au plăcut cel mai mult Eronn și Iavin și relația foarte bizară dintre ei, în lipsa unui cuvânt mai bun.
Cei de pe Ascensiune, și aici mă refer la Jonson și Adra Rahven, au fost ok ca personaje, nu m-au impresionat prea tare, dar au funcționat în contextul poveștii. Și mi-au creat o mie și una de întrebări. Plus că cartea asta m-a tot fîcut să mă gândesc că e un complot mult mai mare la mijloc și că seria probabil mi se va părea fie genială, fie doar ok, în funcție de ce se va întâmpla în ultimul volum al seriei(cred că e trilogie, dar nu sunt sigură). Nu știu dacă ce am zis are sens, dar sunt convinsă că nu am aflat tot și că e ceva mai mare la mijloc în povestea asta decât vedem acum, din cele două volume deja apărute.
Trecând la personaje, cum am zis, agenții sunt partea mea preferată din toată cartea. Dintre toți Ralle îmi place cel mai puțin, Adrew e favoritul meu, deși nici Sten nu e prea departe, iar Karl mi se pare momentan doar ok. Dar îmi place să îi urmăresc în misiunea lor și să văd ce vor face mai departe. Ideea autoarei cu anh și um îmi place foarte mult!
Bine, pe Cardeea apare un alt sistem, să îi zic așa. E Hubb-ul și Arhipelagul și sunt notele-cod, pe care nu le pot explica, dar și asta mi s-a părut o idee tare interesantă. Sunt tare curioasă să văd ce se va mai întâmpla în următorul volum al seriei, sper să apară cât mai curând.
Per total, mi-a plăcut să urmăresc ce se petrecea atât de Cardeea, cât și pe Ascensiune, iar când totul a ajuns la final am înțeles de ce erau relevante anumite lucruri, care mie poate nu mi s-au părut chiar cele mai interesante la momentul respectiv. Dar nu am sărit niciun cuvânt, nu voiam să pierd nimic din poveste.
Chiar mi-a plăcut, chit că uneori mi s-a părut un pic de tot greoaie, dar cred că asta a fost și din vina mea, cum am zis, mi-a fost un pic mai greu să mă concentrez pe citit perioada asta. Acum mă roade curiozitatea să văd ce vor face agenții, dacă se vor întoarce pe Galene până la urmă sau nu, dar sunt curioasă să văd și ce va face Jonson mai departe, presupunând că va apărea și în volumul următor.
A, da, multe din personajele din primul volum dispar, în sensul că nu mai auzim de ele. Nu m-a deranjat neapărat, pentru că aici a fost vorba despre călătoria lor spre Cardeea, dar am așa o speranță că poate le vom reîntâlni și pe cele din primul volum. Am așa o curiozitate legată de Lumni după tot ceea ce s-a întâmplat în cartea asta.
Ca și concluzie, eu recomand cărțile astea două, și aștept cu nerăbdare următorul volum al seriei!

miercuri, 23 august 2017

"Cine doarme și visează" de Cezarina Anghilac

Încă nu știu cum e cel mai bine să scriu despre antologii de povestiri scurte, iar de obicei pur și simplu îmi scriu părerile cum îmi vine mai ușor. Cred că o parte din problemă e și că eu nu sunt neapărat fan al povestirilor scurte, nu citesc prea multe astfel de antologii, pentru că sunt scurte și nu neapărat din vreun alt motiv.
Această colecție conține șase povestiri, eu pe majoritatea le-aș include în categoria de sumbre spre ușor macabre. Adică nu chiar stilul meu, nu e ceea ce aș alege să citesc în mod obișnuit. Acestea fiind spuse, colecția în sine, luată ca întreg, nu mi s-a părut chiar rea, având în vedere că nu e deloc genul spre care mă îndrept în mod normal. 
Printre povestiri, așa cum cred că e de așteptat, au fost unele care mi-au plăcut mai mult ca altele și unele care nu mi-au spus absolut nimic. 
Prima poveste, Doar vântul, în mod surprinzător pentru mine, chiar mi-a plăcut. Spun surprinzător pentru că nu îmi prea place să citesc lucruri care sunt prea religioase să zic așa, iar aici e vorba despre trei oameni în evul mediu(cred) care se îndreaptă spre ceva ce ar trebui să vindece orice în mod miraculos. Nu mai știu exact încotro se îndreptau, dar asta pentru mine contează mai puțin. Ce mi-a plăcut aici a fost entitatea care apare și atmosfera pe care autoarea o creează. În ciuda tuturor așteptărilor mele, povestea asta nu m-a plictisit deloc.
Un pește pentru Spuf este tot pe temă religioasă, și a fost interesantă, mi-a menținut atenția pe tot parcursul poveștii, dar m-a deranjat un pic că la final nu am primit anumite explicații. Am eu o întrebare la care mi-ar fi plăcut să știu răspunsul.
Fiară e o poveste care m-a luat prin surprindere, dar de la care mi-aș fi dorit mai mult, în sensul că aș fi vrut să fie un pic mai lungă, ca să aflu ceva mai mult din poveste decât am primit aici. Altfel, nu aș prea avea de ce să mă plâng.
După cum se poate observa, primele trei povești mi-au plăcut într-un fel sau altul, iar în punctul ăsta chiar eram curioasă să văd ce altfel de povești a mai scris autoarea. Ultimele trei povești însă m-au cam lăsat rece. 
Lazării șoselelor e despre un fel de poveste post apocaliptică în care animalele de companie se transformă într-un fel de zombi, în sensul că încep să atace și să se hrănească cu oameni. Conceptul în sine pe mine nu m-a impresionat, iar povestea m-a plictisit destul de repede. Mai apare o ceva bătrânică cu abilități bizare, dar care nu mi s-a părut că a ajutat într-un fel povestea.
Pe prima pagină a ziarelor e despre un academician care ajunge un om al străzii, și urmărește un scurt episod din viața aceasta a lui. Ideea nu e neapărat rea, dar la final povestea mie nu mi-a spus nimic.
Iar ultima povestire din colecție, Cine doarme și visează a fost în extrema genurilor de povești care chiar nu sunt pe gustul meu. Mult prea sumbră. Dar trebuie să îi dau credit pentru ceea ce face, cred că e bine construită, și poate altor persoane le va plăcea mai mult, dar eu am cu totul alte gusturi.
Apreciez faptul că povestirile de aici au fost destul de diverse, cred că oricine ar putea probabil găsi aici ceva care să îi placă. Nu e colecția mea preferată de povestiri scurte, dar mă bucur totuși să i-am dat o șansă, am mai descoperit un autor. Ca și concluzie, cred că merită să dați o șansă acestei colecții, iar eu sunt curioasă să văd ce va mai scrie autoarea în viitor.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Cine doarme şi visează le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SF; Jurnalul unei cititoare; Assassin CG.

vineri, 18 august 2017

Femei periculoase vol. 1

Tot nu știu cum exact să vorbesc despre antologii, dar de data asta m-am gândit să scriu despre fiecare poveste separat, cum și autorii sunt diferiți, și poveștile sunt de asemenea destul de diferite unele de altele. Nu o să fac rezumat fiecărei povești, voi vorbi mai mult despre impresiile mele despre fiecare.

Halal Desperado! de Joe Abercrombie nu m-a impresionat deloc. Pare mai mult un episod dintr-un roman sau serie mai lungă. Mi-a lipsit contextul, iar asta pare să fie ceva ce se tot repetă în volumul ăsta. 1/5

Sau m-a lăsat inima de Megan Abbot. Nu am înțeles mai nimic din povestea asta. E scrisă într-un mod foarte confuz, se trece repede de la un eveniment la altul, de la evenimente care s-au petrecut în trecut, la ce își amintesc personajele, și apoi la ce se petrece în prezent. Foarte fragmentată povestea asta, meh. 1/5

Cântectul Norei de Cecelia Holland. Ar fi fost interesantă dacă aș fi avut și restul poveștii la îndemână. Așa, e o poveste care cred că se petrece prin evul mediu, dar care e doar foarte confuză, nu știm cine sunt personajele și nici de ce se întâmplă tot ce se întâmplă. 1/5

Mâinile care nu există de Melinda M. Snodgrass. Asta e prima poveste din antologie care chiar mi-a plăcut. Are tot ce îi trebuie, e cu cap și coadă și e de sine stătătoare, ceea ce a fost minunat! Are o poveste interesantă, pe mine m-a făcut mereu să mă întreb ce se va întâmpla mai departe, iar finalul a fost genial! 4/5

Bombardele de Jim Butcher. Ar fi fost ceva ce mi-ar fi plăcut mai mult dacă nu ar fi făcut parte dintr-o serie pe care nu am citit-o. Ca poveste și personaj principal, Molly, mi s-a părut că stă destul de bine în picioare, dar mi s-a părut că îmi lipsește contextul în care s-au cunoscut perosnajele astea, și cine sunt ele exact. Plus faptul că se tot făceau referințe la chestii care s-au întâmplat și care pentru mine nu aveau sens. Și asta pentru că face parte dintr-o serie. Și nu sunt convinsă că voi citi seria cu pricina, am văzut că are peste 15 volume. 3/5

Raisa Stepanova de Carrie Vaughn. Asta a fost o povestire interesantă, despre o femeie în timpul războiului. Dar tot am senzația că i-a lipsit ceva, asta separat de un început și final clare. Mi s-a părut că a rămas cumva în aer, într-un mod în care mie nu mi-a plăcut. 3/5

În ring cu Iisus de Joe R. Lansdale. Povestea asta chiar mi-a plăcut, chit că e despre wrestleri, subiect care nu mă pasionează. Dar mi-a plăcut povestea destul de mult, mai ales că e de sine stătătoare. A fost un pic de tot ridicolă pe alocuri, dar nimic care să deranjeze prea tare. 4/5

Vecinele de Megan Lindholm. A fost interesantă, chiar un pic eerie în anumite momente. Mi-a plăcut mai ales ideea, deși mi s-a părut că s-a pierdut un pic spre final. 3/5

Știu cum să le agăț de Lawrence Block. Pe asta am citit-o mai mult pe sărite, nu mi-a plăcut absolut deloc! Iar concluzia a fost pur și simplu meh. 1/5

Umbre pentru Tăcere în Codrii Iadului de Brandon Sanderson. A fost ok, dar momentan prefer modul în care autorul scrie romane, mai am câteva în bibliotecă la care sper să ajung curând. 3/5

Și în punctul ăsta am decis că am citit suficient din colecția asta de povestiri, și am decis că nu vreau să le citesc pe ultimele două. Ca și carte în sine... Nu pot să zic că mi-a plăcut. După cum se poate observa, doar două dintre povești chiar mi-au plăcut, au fost câteva ok și multe care m-au lăsat rece. Chiar nu sunt fan povestiri scurte.

marți, 15 august 2017

"Mileniu" de John Varley

Nu am avut mari așteptări de la cartea asta, dar m-a surprins în mod plăcut. Tot ce știam despre poveste, și ceea ce mi-a atras atenția în primul rând, a fost că e despre călătorii în timp.
Povestea urmărește două personaje principale: Bill Smith, un investigator de dezastre aeriene, și Louise Baltimore, o călătoare temporală. Ancheta lui Bill este asupra ciocnirii unui avion DC-10 și un Boeing 747, ai căror călători sunt salvați de către Louise și echipa ei și duși în viitor.
Mă așteptăm s-a ajung la final cu mai multe dureri de cap, cum nu am prea citit cărți despre călătorii în timp, dar am reușit să urmăresc povestea destul de ușor. Autorul are un stil de a scrie simplu, și asta mi-a plăcut mult. Și traducerea mie una mi s-a părut destul de bună.
Ia totuși un lic de timp pentru ca cele două povești, ale celor două personaje, să ajungă să se întâlnească, dar cartea nu e deloc plictisitoare până în acel punct. Cele două fire narative mi s-au părut interesante și de sine stătătoare, dar o dată ce totul ajunge să se lege, povestea devine cu mult mai interesantă.
Viitorul imaginat de autor e... sumbru, în lipsa unui cuvânt mai bun. Cred că ăsta e unul din cele mai deprimante viitoruri despre care am citit. Din fericire, nu se insistă foarte mult pe partea asta în poveste.
Ce e interesant aici e ca cele două povești, a lui Bill și a Louisei nu se petrec neapărat în concordanță una cu cealalt, în sensul că cititorul trebuie să fie atent la timpul în care se petrec evenimentele, ceea ce mie mi-a plăcut pentru că menținea un anume suspans. De exemplu, uneori Bill povestea un eveniment, iar apoi Louise din perspectiva ei povestea cum s-a ajuns la acel eveniment și ce înseamnă pentru viitorul din care vine ea. Nu știu cât de bine explic, dar mie mi-a plăcut aspectul ăsta. Evenimentele nu se întâmplă liniar de cele mai multe ori, între cele două puncte de vedere.
Revenind la partea cu călătoritul în timp, m-am așteptat să am mai multe dureri de cap citind cartea asta. Nu a fost cazul, deși în anumite momente era un pic mai greu de urmărit ce se întâmpla și cum puteau afecta acele evenimente misiunea finală a Louisei și echipei din viitor. O să ajung și la misiunea propriu-zisă, fără spoilere.
Dar mai întâi sa vorbim despre personaje. O să încep cu cele secundare, pentru că de fapt despre ele nu am mai nimic de spus. Sunt acolo pentru că trebuie să existe, dar nu sunt dezvoltate mai deloc, ceea ce în contextul acestei povești nu m-a deranjat foarte tare. Nu e deloc genul de poveste care să aibă nevoie de cine știe ce personaje, și pentru mine cel mai mult contează personajele, asta e ceva la care nu m-am așteptat să zic vreodată. Cât despre cele două personaje principale... mi s-au părut ok, dar nu pot să zic că m-aș fi atașat foarte mult de ele. Dar au funcționat pentru poveste. Dea ea cred că mi-a plăcut totuși un pic mai mult decât de el.
Au fost doar două lucruri care nu mi-au plăcut foarte mult la cartea asta. Primul este povestea de dragoste, care m-a lăsat rece. Iar al doilea e o chestie care se întâmpla spre final, e ceva ce se spune din perspectiva Lui Sherman care mi s-a părut ciudat.
Cât despre finalul propriu-zis... chiar nu m-aș fi așteptat niciodată la așa ceva! Pe de o parte mi se pare ceva de-a dreptul genial, iar pe de altă parte e ceva acolo pentru care nu aș fi chiar cel mai mare fan, dar cred că fără acel final cartea asta nu ar fi fost la fel.
Eu una recomand și vreau să îl mai citesc pe autor, am văzut că are destule cărți pe Amazon.

miercuri, 9 august 2017

Achiziții(50)

În ultimele câteva luni, adică de la ultima postare de genul, am mai adăugat cărți teancului în continuă creștere a romanelor care așteaptă să fie citite. Nu îmi dau seama dacă propoziția are sens, dar o las așa. 

Primele patru sunt toate de la editura Nemira, și avem așa:
  • Greșeală fatală de Sophie Hannah. Nu prea știu acum despre ce e vorba, dar cumva tot îmi sună interesant. Plus că e ceva ce nu cred că citesc prea des.
  • Sulița deșertului de Peter V. Brett. E al doilea volum dintr-o trilogie, am și primul volum, dar încă nu l-am citit. Sunt totuși destul de convinsă că o să îmi placă, pare exact genul meu de carte. Sper să nu mă înșel.
  • Armada de Ernest Cline. Tot ce știu e că e tot despre jocuri video. Am citit și Ready player one a autorului și chiar mi-a plăcut, deci sunt entuziasmată să o citesc și pe asta.
  • Contact de Carl Sagan. Nici asta nu știu exact despre ce e, cred că extratereștri. Nu e ceva ce citesc des, dar ai mei mi-au spus că ar fi bună cartea, deci sunt curioasă să văd cum o să mi se pară.

Primele două cărți de aici sunt ambele scrise de Stefan Sweig. Suflete zbuciumate și Amoc. Obsedatul. Îmi tot propun să mai citesc cărți ale autorului de când am citit Orele astrale ale omenirii, iar pe astea le-am găsit în Inmedio cu 15 lei fiecare și mi-am zis că ăsta e momentul să cumpăr ceva scris de el.
Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac am cumpărat-o pentru că era cartea pentru luna august în cadrul Blogosferei SF. Recenziile vor apărea miercurea viitoare. A fost interesantă.
Și American Gods de Neil Gaiman am cumpărat-o cred că prin mai, și am citit-o deja, puteți citi recenzia. Mi-a plăcut foarte mult, și vreau să mai citesc Gaiman!

Iar aceste ultime cărți sunt practic cadoul de Sfântă Mărie de la ai mei. Ai mei sunt niște simpatici!
Și toate sunt în engleză, mai reușesc să fac și din astea din când în când. Avem așa:
  • Half of a yellow sun de Chimamanda Ngozi Adichie. Am tot auzit de această autoare în ultimul timp, cred că a luat și ceva premiu, și am tot fost curioasă să citesc și eu. Nu e asta cartea ei de care am auzit cele mai multe, dar prețul a avut un cuvânt destul de mare de spus. Sper să îmi placă.
  • The secret history de Donna Tart. Altă autoare de care tot aud, mai ales pe youtube, și am vrut și eu să văd despre ce e vorba.
  • The time machine de H. G. Wells. Asta e pentru că încerc să citesc un pic mai mult SF. Mă așteptam totuși să fie mai lungă decât e de fapt. Dar e ok, cred că am plătit 7 lei pe ea, sau pe acolo.
  • A little life de Hanya Yanaghihara. Asta știu sigur că a luat un premiu în SUA, plus că Sarei i-a plăcut, și cum am observat din recenziile ei că avem cam aceleași gusturi, am vrut și eu să o citesc.
  • The way of kings de Brandon Sanderson. Asta e de fapt prima parte din primul volum. Nu am luat-o pe a doua în principal pentru că devenea comanda prea scumpă, și apoi dacă cumva se întâmplă să nu îmi placă, măcar mă pot consola că am economisit niște bani. Nu cred că nu o să îmi placă, că e Sanderson, dar momentan e ok și așa, fac eu rost și de al doilea volum până la urmă.
Astea ar fi momentan. Nu mai am nici cea mai vagă idee când voi citi tot ce am în bibliotecă, dar sunt extrem de fericită de faptul că am toate cărțile astea în posesie!
Dacă ați citit vreuna din cărțile astea, vă rog să îmi lăsați păreri.

luni, 31 iulie 2017

Wrap-up: May, June, July

Îmi dau seama că nu am mai postat în rubrica asta din aprilie... Asta în mare parte pentru că anul ăsta reușesc să termin destul de puține cărți. Dar e ok, citesc și eu cât pot, iar acum că practic am vacanță de la master până în octombrie, am reușit să termin ceva mai multe cărți în ultimele luni. 
Trecând la wrap-up, în ultimele luni am citit următoarele cărți:
  1. American Gods(American Gods #1) de Neil Gaiman. Mi-a plăcut foarte mult cartea asta, mai mult decât m-aș fi așteptat. O parte din motivul pentru care nu am fost sigură dacă o să îmi placă, e că am încercat să o citesc în română și am renunțat după primele cincizeci de pagini. Dar în engleză chiar m-a prins aproape imediat și tot timpul eram curioasă să aflu ce se va întâmpla mai departe. M-a luat prin surprindere de foarte multe ori, și cu siguranță îl voi mai citi pe Gaiman. 5/5
  2. Fără zei, fără stăpâni de Emil Duhnea. Ăsta e un debut, al unui autor român, și e de asemenea genul de povestea pe care eu nu o prea citesc, în sensul că e o nuvelă. Nu prea citesc eu nuvele sau povestiri scurte, dar sunt mereu curioasă când e vorba de debuturi, deci i-am dat o șansă. Au fost și lucruri care mi-au plăcut, și lucruri care nu mi-au plăcut în această nuvelă, mai ales finalul mi s-a părut dezamăgitor, dar îl voi mai urmări pe autor, sunt curioasă să văd ce va mai scrie. 3/5
  3. Epoca inocenței(Terra XXI #1) de Adrian Mihălțianu. Și ăsta este un debut, dar în roman. A fost ok, dar m-am așteptat să îmi placă mai mult. Deși au fost aspecte care mi-au plăcut, cum ar fi povestea în sine și modul în care autorul și-a imaginat viitorul, au fost și suficiente lucruri care m-au sâcâit în timp ce citeam, printre ele faptul că sunt foarte multe lucruri care se întâmplă într-un număr nu foarte mare de pagini. Totuși, îl voi mai urmări pe autor, sunt curioasă să văd cum anume va continua seria. 3/5
  4. Jocul necromanților(Cronici din Voss #2) de Șerban Andrei Mazilu. Cred că Andrei Mazilu va ajunge să se numere printre acei autori pe care îi voi cumpăra indiferent ce vor scrie. Îmi place mult cum scrie, iar volumul ăsta continuă în mod surprinzător povestea din Anotimpul pumnalelor, nu m-am plictisit nicio clipă în timp ce citeam. Abia aștept volumul trei, cât și orice altceva va mai publica autorul! 5/5
  5. Față în față(Predestinare genetică #3) de Ciprian Mitoceanu. Am ajuns și la ultimul volum din trilogie și a fost... interesant. Sunt încă un pic dezamăgită că finalul e deschis, dar pe de altă parte jocul de-a șoarecele și pisica dintre Robert și Leonard e partea mea preferată din tot romanul. Eu recomand seria. 4/5
  6. Narcopunk sau fear and loathing in L2 de Mihai Alexandru Dincă. Asta e tot o nuvelă, și acum că am citit asta și povestea autorului din Eroi fără voie pot spune că nu e pentru mine. Nu îi voi scrie o recenzie separată acestei nuvele pentru că nu am atât de multe de zis. Practic, nu mi-a plăcut absolut nimic la povetea asta, începând cu plot-ul subțire, continuând cu toate drogurile și terminând cu modul în care se încheie povestea, și nici personaje nu mi s-a părut că ar avea. Nu îmi place nici stilul de a scrie al autorului de altfel. Și chiar am vrut să îmi placă. 1/5
  7. Noragami vol 1. Asta e o manga, și de obicei nu includ manga în goalul de pe Goodreads, dar de data asta o voi face, pentru că am găsit un mod de a citi volumele în franceză(nu întrebați). Fac asta pentru că țin neapărat să învăț până la urmă limba franceză, și așa mi se pare că ce fac are și o finalitate. Duolingo, atât cât îmi place aplicația, on its own nu cred că e suficient. Și engleza am mai învățat-o tot citind, și pentru franceză am găsit clasici pe Amazon care sunt gratis în format ebook. Nu am ajuns încă la nivelul ăla, dar e un țel al meu. Cât despre volumul ăsta, având în vedere că am văzut anime-ul, momentan tot ce se întâmplă mi se pare un pic repetitiv, dar tot îmi place. 3/5
Astea ar fi momentan. Sper totuși să pot reveni la a scrie wrap-up-uri lunar, dar dacă nu, asta e. Mi-ar plăcea să citesc mai mult, dar pe de altă parte vreau să fac și multe alte lucruri. 
Momentan, citesc Femei periculoase, care e o antologie de povestiri scurte. Nu știu cât o să îmi ia să o termin, dar îi voi scrie o recenzie la final, cred că ar trebui să fie interesantă totuși. Încă mai sper, pentru că am citit până acum am citit cinci dintre povești și nu sunt prea impresionată. Dar autorii sunt diferiți, deci poate mi se va schimba părerea până la sfârșit.

duminică, 16 iulie 2017

"Față în față(Predestinare genetică #3)" de Ciprian Mitoceanu

Nu m-am așteptat deloc la ceea ce s-a întâmplat în cartea asta, iar acum că am terminat seria, ei bine, tot am senzația că ar mai trebui să urmeze ceva. Nu cred că povestea s-a terminat, sau cel puțin așa sper, ceea ce sună ciudat având în vedere subiectul.
În volumul ăsta, cei doi protagoniști ai seriei, Robert Piest și Leonard Goldman ajung în sfârșit față în față, iar asta duce la lucruri complet neașteptate, dar care cel puțin pe mine m-au ținut cu sufletul la gură. Fiecare dintre ei vrea să își salveze pielea și ajung într-un joc de-a șoarecele și pisica, fiecare dintre ei încercând să fie cu un pas înaintea celuilalt.
Asta e o serie pe care eu una aș recomanda-o cred că tuturor. Nu numai că are un subiect despre care eu nu am mai citit, dar cei doi protagoniști sunt de-a dreptul fascinanți, iar pe parcurs ajungem să aflăm mult mai multe despre ei. Asta a însemnat și că la final nu am reușit să fiu de partea niciunuia dintre ei, dar pe de altă parte înțeleg într-un fel de ce fiecare a făcut ce a făcut, chiar dacă uneori s-a mers prea departe.
Ideea de la care pornește seria asta e destul de creepy în sine, în sensul că e genul ăla de poveste în care deși cineva, în cazul de față congresmanul Dawson, pornește de la ideea de a eradica crima, totul tinde spre dictatură și distopie. Iar ceea ce se vrea a fi un bine pentru omenire ajunge să fie ceva ce nu și-ar dori nimeni, Amendamentul fiind folosit de altfel și pentru a se scăpa de personaje nedorite în scenă, dar nu neapărat pentru că ar fi făcut ceva rău.
Cred că s-ar putea începe o întreagă discuție de la subiectul cărții, adică dacă crima e ceva ce se află în sângele oamenilor și dacă ea poate fi eradicată sau nu, dar eu nu voi intra în discuția asta. Oricum, în care apar și câteva puncte de vedere cu privire la asta, din partea anumitor personaje.
Cum cartea este în mare despre Robert și Leonard, voi vorbi mai departe despre ei. Pentru mine, toată cartea a devenit mult mai interesantă abia după ce ei s-au întâlnit și au început jocul de care ziceam mai devreme. Sigur, s-au întâmplat suficiente și până atunci, dar cred că anumite lucruri nu mă mai impresionează atât de mult în cărți de la un timp(sincer, după Jocul necromanților cred că am devenit imună la anumite tipuri de violență în cărți). În schimb ce e foarte interesant în cartea asta e modul cum rolurile se schimbă între Leonard și Robert, și aici mă refer la cine ajunge să dețină controlul asupra situației. Leonard pe mine m-a luat prin surprindere foarte tare în volumul ăsta, planul pe care l-a pus la cale pentru Robert mi s-a părut cea mai interesantă parte din toată cartea.
La capitolul ăsta, Robert m-a dezamăgit un pic, m-aș fi așteptat să fie mai inteligent decât a fost, mai ales după toate lucrurile pe care le-a făcut pe parcursul cărții. O anumită parte din planul lui de a își scăpa pielea folosindu-se de resursele de care dispunea mi s-a părut tare șubredă la un moment dat. Leonard în schimb mi s-a părut a fi ceva mai inteligent decât Robert.
Dar, după tot ce s-a întâmplat pe parcursul acestei cărți, nu îl mai simpatizez pe niciunul dintre ei. Bine, pe Robert nu cred că l-am simpatizat niciodată, dar de Leonard mi-a fost un pic milă în al doilea volum, iar aici a făcut lucruri de care eu nu l-am crezut în stare.
Singurul lucru care nu mi-a plăcut la cartea asta este finalul, care e destul de deschis. Da, se încheie cumva povestea care s-a început o dată cu primul volum al seriei, al celor două personaje, dar tot mi se pare că au rămas destule lucruri despre care se poate scrie. Cel mai important pentru mine ar fi ce se va întâmpla mai departe cu Amendamentul Dawson și ce va face Leonard în contextul ăsta, pentru că încă mai trebuie să se răzbune pentru anumite lucruri care i s-au întâmplat din cauza amendamentului.
Eu recomand seria și cu siguranță îl voi mai citi pe autor!

sâmbătă, 15 iulie 2017

Spiderman homecoming

Am văzut filmul ăsta de două ori până acum și tot nu reușesc să îmi adun cuvintele. Aștept să apară încă de când l-am văzut pe Spiderman introdus în Civil War și acum că a apărut în sfârșit... uau. M-a luat prin suprindere din foarte multe puncte de vedere, și am văzut cred toate clipurile și trailerele care au apărut până la premiera filmului. Chiar m-am gândit la un moment dat că au arătat prea multe, dar nu, s-au întâmplat mai multe în film decât ce au arătat în trailere, ceea ce pe mine m-a bucurat enorm.
Nu cred că mai e cazul de vreun rezumat, cred că toată lumea știe că asta e povestea lui Peter Parker de după evenimentele din Civil War și viața lui nu chiat atât de palpitantă din liceu.
Primul lucru pentru care apreciez filmul ăsta e că nu este un origin story, că nici nu mai era nevoie, am văzut deja de două ori cum devine Peter Spiderman. În schimb, filmul intră direct în poveste și, cum am zis, sunt câteva surprize pe parcurs.
Mi-a plăcut povestea pe care a spus-o filmul ăsta, cum Peter, după tot ceea ce s-a întâmplat, este fosrte hortărât să îi demostreze lui Tony Stark că e pregătit să facă parte din Avengers, și în contextul ăsta face câteva greșeli, dar și învață câteva lucruri pe parcurs. Atât cât m-a amuzat într-un fel hotărârea lui, pentru că să fim serioși aici încă mai are multe de învățat, a fost totuși interesant de urmărit modul în care încerca să îl convingă pe Tony că știe ce face.
Pentru că o parte importantă a filmului îl urmărește pe Peter în liceu, sunt câteva momente care mie mi s-au părut destul de awkward, dar nu mă pot plânge, e totuși liceu, și, nu știu, mi s-a părut că situațiile au avut sens.
Cât despre Vulture, și povestea lui, chiar mi s-a părut foarte interesantă povestea lui și modul în care a ajuns să facă toate acele lucruri. Până și de el ajunge să îmi pese până la final, și e personajul negative. Oricum, schimbul de replici dintre el și Peter dintre final reprezintă poate ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la filmul ăsta, după o scenă de la final la care chiar mi-am făcut griji pentru Peter, dar nu o să zic ce, fără spoilere.
Mi-a plăcut și decizia pe care a luat-o el la final, legat de Tony, nu m-am așteptat, dar acum sunt și mai curioasă să văd ce va face personajul mai departe.
Cred că singurul lucru care nu prea mi-a plăcut la filmul ăsta a fost Ned. Nu cred că e un prieten foarte bun pentru Peter, mai ales că îi știe secretul. Mai degrabă mi-a plăcut de Michelle, care de altfel nici nu apare atât de mult în filmul ăsta. M-aș fi așteptat să aibă mai multe scene.
Și la cam atât mă pot eu gândi să spun despre filmul ăsta. Mi-a plăcut foarte mult, și abia aștept Infinity war, chit că nu știu cât de present va fi Spiderman în filmul ăla. 

sâmbătă, 8 iulie 2017

"Jocul necromanților(Cronici din Voss #2)" de Șerban Andrei Mazilu

Dintr-un motiv care încă mi-e neclar, după ce am citit majoritatea cărții într-un timp relativ scurt pentru mine, m-am blocat în ultimele douăzeci de pagini. Și, din cauza asta, recenzia s-ar putea să iasă destul de ciudat.
Trecând mai departe, în restrospectivă mă gândesc că ar fi fost totuși o idee bună să recitesc primul volum înainte să mă apuc de al doilea, dar mna, asta e. Separat de faptul că nu mă pot convinge să recitesc cărți. Dar mi-am amintit suficiente lucruri din primul volum, cred, pentru ca ăsta să aibă sens pentru mine, deci e ok până la urmă.
Deși evenimentele din volumul ăsta au loc după toate cele întâmplate în primul volum, cred totuși că ar putea sta destul de bine în picioare și de unul singur, asta bazat pe faptul ca deși eu una nu mi-am putut aminti decât firul de baza din primul volum, nu am avut nicio problemă în a urmări acțiunea din cartea asta.
Ar trebui probabil să zic câteva cuvinte despre pilotul acestui volum, dar nu pot rezuma cartea asta. Se petrec atât de multe lucruri, cu atât de multe personaje, că eu una nici nu aș ști de unde să încep.
Și dacă tot am menționat personajele, voi începe cu ele. Aendo pe mine în continuare mă lasă rece. Și dacă nu ar fi fost în cartea asta, pentru mine ar fi fost totuna. Bine, aproape, pentru că apare la final un forshadowing cu referire la Assermore, și cred că următorul volum ar putea deveni cu atât mai interesant dacă ce cred eu e adevărat. Dar îmi păstrez părerea despre Aendo, până acum nu m-a impresionat deloc ca personaj. Același lucru se aplică și pentru povestea de dragoste dintre el și Jessah, așa cum nu m-a convins în primul volum, părerea mea despre ei a rămas neschimbată.
În schimb, un personaj care mi-a plăcut mult aici, și pe care nu mi-o pot aminti deloc din primul volum, a fost York. E o scenă cu o lupta cu o navă cu pirați care mi-a plăcut foarte mult. Și de Baudelaire mi-a plăcut și am senzația că îl vom mai întâlni, sau cel puțin eu așa sper. Și nu pot să nu îl menționez pe Akaba. Până acum, el e unul din personajele mele preferate și sper să mai apară. Speram să fie mai prezent și în volumul ăsta, dar nu. Personajul din punctul meu de vedere e genial și chiar sper să își mai facă apariția în serie, cât de puțin.
Sunt mult mai multe personaje în cartea asta, un pic cam prea multe cred. Spre final cartea m-a pierdut un pic din punctul ăsta vedere, dar câteva mai dispar pe parcurs. Sunt totuși două personaje pe care eu nu am reușit să le diferențiez toată cartea, dar nu știu să zic exact de ce.
Trecând la ceea ce se petrece în cartea asta, eu una sunt impresionată. Nu am știut exact la ce să mă aștept după primul volum, dar cred că ăsta mi-a plăcut mai mult. Un motiv ar fi că nu mai apar atât de multe figuri de stil ca în primul volum, și mi s-a părut mult mai ușor de citit. Apoi pentru că tot ceea ce se petrece face parte dintr-un plan destul de complicat, care a fost chiar interesant de urmărit, pe mine povestea m-a ținut destul de lipită de carte.
Ar fi de menționat și faptul ca volumul ăsta ar destul de multă violență, cred că e ceva mai multă decât în primul. Eu una am rezistat destul de bine pana spre final, când se întâmplă o chestie care mi-a depășit nivelul de rezistență la violență. În contextul cărții, violența asta are sens, dar tot a trebuit să închid un pic cartea după scena menționată mai sus, și să m-a gândesc la altceva o perioadă.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul ca personajele sunt destul de complexe, nimic învârtea asta nu e alb sau negru, totul e destul de gri. Toate personajele fac ceea ce fac din cauze foarte bine explicate și pe câțiva chiar i-am înțeles, chit că, na, nu am acut cum să fiu de partea lor. Are Savannah un discurs la un moment dat de-a dreptul genial, care de altfel eu cred că se aplică foarte bine și în viața reală.
O să mă opresc aici, nu aș vrea ca postarea asta să iasă prea lungă. Concluzia ar fi că mi-a plăcut și sunt curioasă sa văd ce se va întâmpla în următorul volum, mai ales datorită unui detaliu prezentat la finalul volumului. 

miercuri, 21 iunie 2017

"Epoca inocenței(Terra XXI #1)" de Adrian Mihălțianu

Nici nu știu de unde să încep cu cartea asta, atât de multe lucruri diferite se petrec în ea până la final. Dar pot spune că e una din acele rare cărți despre care nu mă pot decide dacă mi-a plăcut sau nu.
Acțiunea se desfășoară în trei perioade diferite, anume în anii 2021, 2033 și 2046. Totul începe atunci când un cercetător chinez descoperă în spațiu o navă extraterestră de dimensiunea a jumătatea de lună, care se îndreaptă spre Terra. Acest cercetător este redus repede la tăcere de către americani, iar detectivul particular care îl urmărea are și el aceeași soartă la câteva minute după aceea. Iar tot ce se întâmplă mai departe se învârte în jurul respectivului obiect din spațiu și a modului în care omenirea ar reacționa la această veste.
Cam atât pot spune despre plot-ul cărții, dar cum am zis mai sus, se întâmplă foarte mult lucruri în cartea asta, unele aparent fără nicio legătură unele cu altele, până spre final când toate firele narative se întâlnesc, într-un fel.
Nu îmi pot da seama dacă mi-a plăcut sau nu cartea pentru că deși au fost destule lucruri care m-au deranjat pe parcurs, au fost și multe alte lucruri care mi-au plăcut. Și cumva în mintea mea balanța e cam în echilibru.
Să încep cu ce mi-a plăcut. Începutul captează imediat atenția tocmai pentru că începe cu o crimă și cu ditai misterul care pe mine cel puțin m-a ținut curioasă pe tot parcursul poveștii. Apoi intră în scenă un miliardar, care nu primește un nume deloc pe parcurs, și prietenul lui, Bill, alt miliardar. Ambii sunt parte dintr-o Societate care își dorește să salveze atât planeta cât și omenirea, și să o pregătească pentru momentul când obiectul din spațiu va ajunge la Terra, cam într-o sută de ani. Cei doi în esență mi-au plăcut, chit că am probleme cu ei ca personaje, dar ajung și la asta.
Un alt lucru care mi-a plăcut a fost modul în care autorul a făcut ca tot ceea ce s-a întâmplat pe parcurs să aibă sens la final, în sensul că nu e nimic în cartea asta care nu e important pentru poveste, chiar dacă pe parcurs unele lucruri par că nu au ce căuta acolo unde sunt. Dar totul se leagă la final.
Iar partea mea preferată a fost cea în care s-a ajuns la călătoria spre Marte, cursa care are loc acolo, și tot ceea ce se petrece după aceea, în partea asta a cărții, minus povestea de dragoste care mie mi s-a părut forțată. Sunt aici câteva momente care mie mi-au plăcut foarte mult, mai ales că se aduc în discuție subiecte care mie îmi atrag imediat atenția, anume umanitatea și cooperarea, și unde ar trebui trasă linia între politică și umanitate. Sper că are sens ce am spus. Oricum, pentru mine, partea asta din carte e a-ntâia!
Iar cartea având un ritm foarte alert, pe mine m-a făcut în permanență să fiu curioasă să văd ce se va întâmpla mai departe și am citit-o mai repede decât m-aș fi așteptat. Și, până nu uit, trebuie să spun că autorul acordă atenție detaliilor, și modului în care își închipuie el că ar putea arăta tehnologia în viitor mie chiar mi se pare plauzibilă. Ăsta un alt lucru care mi-a plăcut la cartea asta, modul în care autorul și-a imaginat că ar arăta tehnologia din viitor.
Să trec acum la lucrurile care nu mi-au plăcut. În primul rând, cred că această carte ar fi trebuit să fie mai lungă, ca să dea timp anumitor fire narative să se dezvolte mai mult. Acțiunea pe parcurs tinde să fie foarte fragmentată, se sare peste evenimente care apoi sunt prezentate exact așa cum s-au întâmplat în timpul unor discuții, care tind să fie plictisitoare la un moment dat. Iar ăsta e un lucru care se întâmplă mai tot timpul, practic ce face autorul e exact opusul regulii pe care toată lumea pare să pună accent, anume "show, don't tell".
Asta se întâmplă și pentru personaje. Apar destul de multe pe parcurs, despre care ni se dau foarte multe informații ca cititori, dar cam atât. Și, așa cum am zis mai sus, se sare peste perioade de timp, iar apoi se spune ce au mai făcut personajele între timp. Aproape niciunul dintre personaje nu este creionat suficient, poate cu excepția lui Tom Rast la început și a lui Edwards spre final. Restul sunt personaje de carton. Acum, deși pentru mine personajele reprezintă cel mai important element atunci când citesc, în cartea de față nu știu cât de mare este minusul având în vedere că povestea se va desfășura cel mai probabil pe o perioadă de cam o sută de ani.
E interesant modul în care cititorul află despre diversele comploturi care apar pe parcurs și cum sunt anumite personaje legate de altele, și sunt multe momente surprinzătoate în poveste, dar pentru că toate astea sunt foarte fragmentate... devine un pic obositor la un moment dat.
Romanul este foarte ambițios, admit asta și mă bucur că am citit cartea măcar pentru faptul că am mai găsit un autor român care sunt convinsă că va scrie cărți tot mai bune. Luând în considerare tot ce am zis mai sus, aștept totuși volumul doi, pentru că vreau să văd ce va mai urma, având în vedere modul în care s-a terminat acest prim volum al seriei.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Epoca inocenței, le găsiți pe blogurile: Catharsis WritingCu mintea la... SFIulia AlbotaAssassin CGJurnalul unei cititoare.

vineri, 16 iunie 2017

"Fără zei, fără stăpâni" de Emil Duhnea

Mi-a luat mai mult timp să citesc această nuvelă decât mai așteptat, din lipsă de timp. Dar am terminat-o, și voi vorbi despre ea, pentru că am câteva gânduri, chit că e nuvelă și e scurtă. Nu voi da spoilere. Am fost curioasă să citesc nuvela asta mai ales că am citit antologia Eroi fără voie și voiam să văd ce vor scrie cei care au participat la a doua seria a atelierului respectiv.
Povestea are loc într-o lume în care „oamenii noi” au apărut de nicăieri și i-au înrobit pe locuitorii acestor pământuri, care sunt denumiți oamenii roșii. În prezent, Reim, locuitor al Domanei, are misiunea de a aduce căderea Orașului Rubiniu, al oamenilor noi, și elibararea roșiilor de sub robia lor.
Nu e el singurul personaj pe care îl urmărim, dar este cel cu care începe povestea. Mai întâlnim și alte personaje principale, de la care aflăm mai mult sau mai puțin cum a început ideea acestei revolte și cine o conduce. Mai aflăm și câte ceva despre lumea aceasta și cum au ajuns oamenii roșii în situația în care sunt.
Povestea în sine nu e rea deloc. Nu știu în ce gen a fost catalogată de către editură, dar eu tind să cred că e fantasy, și un pic de istorie reimaginată. Cred că am și citit undeva că autorul s-a inspirat din istorie, sper să nu mă înșel. Mi-ar fi plăcut să fie mai lungă, dar în general eu toate poveștile scurte și nuvelel vreau să fie mai lungi, mie ca regulă îmi place să citesc romane.
A fost interesant modul în care autorul a structurat povestea. Practic, totul începe în prezent, cu Reim care se îndreaptă spre Orașul Rubiniu, apoi sunt capitole care urmăresc alte personaje, dar a căror evenimente se petrec înainte de aventura lui Reim, iar la un moment dat toate personajele se întâlnesc în prezent. M-am tot gândit dacă mi-a plăcut structura asta sau nu, și am ajuns la concluzia că povestea ar fi avut un ritm mult mai lent și probabil ar fi devenit plictisitor. Așa cum au stat lucrurile, capitolele din trecut explicau cum a ajuns situația așa cum era, iar capitolele lui Reim spuneau ce ar putea urma. Sper că face sens. Mi-a plăcut cum a fost intercalat prezentul cu trecutul, cred că povestea a fost mai interesantă așa. Nu are un ritm alert, dar eu una nu m-am plictisit pe parcurs.
Ca personaje... au fost ok, nu m-am ataȘat de vreunul, dar nici nu cred că trebuia. Mie una mi s-au părut credibile Și cu multe defecte(asta nu e o plângere), și mi s-a părut chiar interesant de urmărit cum fiecare avea propriul mod de a judeca lucrurile. Reim chiar ia anumite decizii la care eu una nu m-am așteptat, dar am fost plăcut susprinsă de personaj. Despre Cobb, Lyndon și Hototo nu voi vorbi pentru că ei apar mai târziu și nu aș vrea să dezvălui prea multe despre poveste.
Acum, motivul pentru care i-am dat doar trei stele pe Goodreads este finalul. Povestea construiește destul de mult spre un final care eu m-am așteptat să fie foarte surprinzător și care să mă țină cu sufletul la gură, dar... finalul nu mi s-a părut cine știe ce. Nu aș  putea explica foarte bine de ce, dar mi s-a părut dezamăgitor modul în care s-au terminat lucrurile. Și are un final nu foarte închis, adică nu se spune tot și eu am rămas cu câteva întrebări la care mi-ar fi plăcu să aflu răspunsul.
Bine, mă tot gândesc dacă să îi cresc ratingul cu o stea, dar nu știu, eu și dau stelele în funție de sentimentul pe care îl am la finalul cărții, deci cred că o să îl las așa. Ca și volum de debut, povestea mi s-a părut chiar bine construită și eu una îl voi urmări pe autor în continuare.

joi, 15 iunie 2017

Wonder Woman

Recunosc că nu am știut la ce să mă aștept de la filmul ăsta. Ultimele filme DC pe care le-am văzut nu au fost cele mai reușite chestii, am scris despre ele la momentele respective. Dar m-am gândit că dacă un film are vreo șansă să fie câte de cât ok, Wonder Woman este acela, pentru că, spre deosebire de celelalte din DCEU, ăsta se concentrează pe introducerea unui singur personaj principalȘ Diana. Și trebuie să spun că am rămas foarte plăcut surprinsă de acest film.
Asta este povestea Dianei, singurul copil din lumea amazoanelor, despre cum evoluează ea și despre aventurile prin care trece după ce îl întâlnește pe Steve Trevor. Bine, aventuri poate nu e cuvântul potrivit, că doar e în perioada războiului, dar nu am găsit alt cuvânt. Practic, ea e convinsă că Ares e de vină pentru război și e hotărâtă să îl găsească și să îl ucidă. Dar până acolo durează ceva.
Ăsta e unul din lucrurile despre care vreau să vorbesc, anume că filmul, ca și acțiune, se mișcă destul de încet, dar cu toate astea eu chiar nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Sigur, are și acțiune și lupte, că doar e război, dar cred că majoritatea timpului filmul se concentrează pe Diana, cât și pe celelalte personaje, astfel că mie toate mi s-au părut credibile și bine construite. Până și de personajele secundare și episodice mi-a plăcut.
Mi-a plăcut mult și modul în care a evoluat relația dintre Steve Trevor și Diana. Cred că am o slăbiciune pentru genul de povești ca cea de aici, în care unul din personaje nu știe nimic despre lumea în care ajunge și cineva ăi ajută și chestii de genul ăsta. E în același timp amuzant, dar și foarte drăguț, iar Diana e atât de concentrată pe scopul ei de a îl găsi pe Ares, încât nu o prea interesează toată birocrația războiului, ea vrea să ajungă direct la sursa problemelor. Mi-a plăcut convingerea Dianei, chit că uneori tinde să fie un pic infantilă poate, dar e drăguț de urmărit evoluția e în timp ce înțelege cum stau de fapt lucrurile în acel război.
Iar scenele de luptă, chit că nu au fost foarte multe, au fost foarte reușite. Nu cred că mă pot plânge din punctul ăsta de vedere. Mai ales lupta de a final, a fost foarte tare, și faptul că pe parcursul acestor lupte lucrurile se mai mișcau cu încetinutorul a făcut ca totul să fie mai ușor de urmărit. Pe mine mă deranjează uneori luptele din filme de genul pentru că la un moment dat nu mai pot urmări cine pe cine lovește, totul se mișcă prea repede. Aici nu a fost cazul, iar asta mi-a plăcut foarte mult.
Filmul ăsta a avut și mesaj, ceea ce e un mare plus. S-a vorbit mult pe parcurs despre umanitate și despre ce înseamnă ea, iar Ares e prezentat ca fiind convins că nu există salvare pentru oameni și că ei trebuie distruși. Și apoi îi avem pe Steve Trevor și prietenii lui care îi arată Dianei cu totul altceva.
Finalul m-a luat prin surprindere puțin. La un moment dat m-am așteptat la altceva, având în vedere tot ce se întâmplase până în acel punct, dar mi-a plăcut până și finalul, chit că nu e cel mai fericit.
Nu știu ce e de capul acestei recenzii, pentru că nu am terminat-o când mi-am propus, dar concluzia ar fi că mie mi-a plăcut mult filmul ăsta, și mă bucur că am decis să îl văd până la urmă.