miercuri, 27 septembrie 2017

"Brigăzile fantomă(Old man's war #2)" de John Scalzi

A trecut ceva timp de când am citit primul volum din serie. Principalul motiv pentru care am tot evitat să îl citesc, cu toate că primul mi-a plăcut destul de mult, e faptul că nu avem același personaj principal. John Perry, care narează prima carte, nu e mort, doar că nu mai e el personajul principal aici. Mi-a lipsit destul de mult, și volumul ăsta mi s-a părut mai slab decât primul. Dar să o iau cu începutul.
Practic, povestea se învârte în jurul Forțelor Speciale, poreclite brigăzile fantomă pentru că, ei bine, sunt formate din bătrânii care s-au înscris în FCA, dar care au murit înainte să ajungă să servească. E complicat, dar e o idee interesantă. Iar personajul principal este Jared Dirac, un soldat creat pentru un scop foarte precis, de a încerca să oprească un trădător care vrea să distrugă Uniunea Colinială.
Trecând la părerea mea despre carte, cum am zis mai sus, mi s-a părut mai slabă decât prima. Nu e vorba doar despre faptul că John Perry nu e deloc prezent aici. Nu am găsit niciun alt personaj de care să îmi pese la fel de mult. Nici măcar de Jane Sagan nu mi-a plăcut prea mult aici, și e cred singurul personaj din primul volum pe care îl reîntâlnim aici. Sper să nu mă înșel. 
Jared Dirac... a fost ok bănuiesc, doar că nu m-a impresionat, mai ales spre final, chit că face o alegere la care nu m-am așteptat. Dar am ajuns cam departe deja.
Ca și poveste, începe destul de bine, avem un trădător și un plan de a descoperi ceea ce știa și ce plănuia înainte să dispară. Și e interesant mai ales că nu merge perfect, nu că ar fi avut cum, și mai apar câteva situații interesante de aici. Dar... după ce totul e dezvăluit la final... mie personal mi s-a părut cam melodramatică toată chestia, și un pic cam prea fumată ideea. Nu o să dau detalii, dar e genul ăla de întorsătură de situație care pe mine nu mă mai impresionează de mult. E un pic prea simplu, mi se pare mie, să fie introdusă în povestea așa, cam de nicăieri. Nu zic că nu funcționează în context, dar am sperat la ceva mai mult de atât.
Totuși, mi-a plăcut destul de mult prima jumătate a cărții, pentru că acolo vedem cum funcționează aceste Forțe Speciale, care sunt practic niște minți de copii în corpuri de adulți care trebuie să învețe foarte repede anumite lucruri. Sunt câteva referințe la cărți și filme care chiar m-au amuzat. Și mi-a plăcut modul în care a fost prezentată toată partea în care ei erau instruiți. După aceea, povestea nu mi-a mai plăcut chiar atât de mult.
E chiar la un moment dat o dezvăluire pe care am văzut-o venind de departe. A fost dezamăgitor, mai ales că eu nu mă pricep la ghicit ceea ce urmează să se întâmple în cărți, de cele mai multe ori.
Nu eram sigură dacă să mai continui seria sau nu, dar am aruncat o privire pe Goodreads și am aflat că John Perry e din nou prezent în următorul volum. Măcar pentru asta și cred că îi voi da o șansă, poate volumul trei va fi mai bun decât ăsta. Nu-s eu convinsă că direcția în care pare să se îndrepte povestea va fi extrem de interesantă, dar am mai citit cărți doar pentru personaje. Și, cine știe, poate că mă va surprinde plăcut în cele din urmă. 

duminică, 17 septembrie 2017

"The time machine" de H.G. Wells

Nu știu exact cum voi vorbi despre cartea asta, dar vreau totuși să scriu recenzia asta înainte de a uita anumite detalii. Dificultatea vine din faptul că această carte e destul de scurtă, are vreo sută de pagini, și nu vreau să dau spoilere.
Ca și povestea, este vorba de un domn care crează o mașină a timpului și călătorește în viitor, iar omenirea nu se află acolo unde ar fi crezut el că va fi. Exisă două diviziuni, să le zic așa, ale omenirii, Eloi și Morlocs. Iar cartea urmărește aventurile lui din viitor și impresiile cu care rămâne.
Recunosc că nu am știut nimic despre cartea asta, în afara a ceea ce  este evident din titlu, atunci când am început să o citesc. Dar tot am auzit titlul și am vrut să o citesc și eu, să văd despre ce e vorba. Și, având în vedere anul în care a fost publicată prima dată, Google îmi spune că anul era 1895, ideea e chiar genială. E drept că nu am citit prea multe cărți despre călătorii în timp, dar în cele din urmă chiar mi-a plăcut cartea asta.
Nu aș putea să îmi dau cu părerea legat de cât de bine a îmbătrânit povestea. Pe la jumătatea mi s-a părut un pic de tot plictisitoare, sunt destule descrieri ale călătorului nostru în timp despre ceea ce întâlnește, dar în final, privind retrospectiv, povestea nu mi s-a părut rea deloc.
Nu am fost în schimb prea fericită cu modul în care s-a sfârșit, chiar dacă mi-am închipuit cum se va termina. Aș fi vrut să aflu mai multe despre călător și despre ce alte lucruri a mai văzut în viitor, dar ce să-i faci?
Și... nu prea știu ce altceva aș mai putea spune. M-aș lega de personaje, dar îl avem doar pe călător și câțiva prieteni ai lui cărora le povestește despre invenția lui, dar despre ei nu aflăm multe, și de altfel ei nici nu mă interesau. 
Iar călătorul... mi s-a părut suficient de viu, tocmai de aceea mi-ar fi plăcut să îl fi putut urmări mai mult, să vedem ce anume s-a mai întâmplat cu el după tot ce s-a întâmplat în cartea  asta. 
De mult nu am mai scris o recenzie așa scurtă. Ca și concluzie, mi-a plăcut și îl voi mai citi pe Wells în viitor, sunt curioasă să văd ce a mai scris. 

miercuri, 13 septembrie 2017

"Amendamentul Dawson" de Ciprian Mitoceanu

Asta o să fie una din cărțile alea greu de recenzat pentru mine. Pentru că am sentimente contradictorii cu privire la această carte, au fost lucruri care mi-au plăcut, și altele care nu. O să explic, dar să o iau cu începutul.
Romanul face parte din seria Predestinare genetică, iar deși a apărut înaintea trilogiei, acțiunea are loc după toate evenimentele din acele cărți. Și cred că asta se vede. Practic, în societatea acestei cărți, după cel de-al doilea Amendament Dawson, cetățenii ajung să fie împărțiți pe clase, în funcție de inteligența fiecăruia, primind drepturi pe măsură. Se ajunge până acolo încât se consideră că viețile celor din categoriile superioare sunt mult mai importante decât ale restului cetățenilor. Și de aici apare principalul conflict al poveștii, atunci când cetățeanului John Barton, de categorie C+, i se cere să își doneze inima, prin lege, pentr salvarea vieții unui cetățean A4+.
Am zis că am sentimente contradictorii. Pot spune că apreciez ideile pe care le aduce în față cartea asta, dar nu pot spune că mi-a plăcut, nu în sensul pur al cuvântului. Ideea e destul de înspăimântătoare, și pe alocuri gândirea lui Dawson mai are și sens, ceea ce înrăutățește lucrurile. Mi-a dat ceva fiori cartea asta.
Mi-a plăcut destul de mult, dacă se poate spune așa, cam prima jumătate a cărții, apoi în a doua jumătate am început să am câteva probleme cu modul în care e spusă povestea. Principalul lucru care nu mi-a plăcut a fost faptul că sunt pasaje întregi care explică lucruri, sau prin care i se explică lui John lucruri, și care m-au făcut să mă simt de parcă aș citi un manual. Mi s-a părut un pic cam prea multă informație pentru numărul de pagini al cărții, și de multe ori lucrurile sunt pur și simplu prezentate cititorului ca atare. Nu sunt prea mare fan al acestui lucru. Deși ideile sunt interesante, nu mi-a plăcut foarte mult modul în care e livrată destul de multă informație de context al poveștii.
Pentru mine, cartea asta e mai mult un avertisment a ceea ce s-ar putea întâmpla, oricât de exagerate ar putea părea anumite idei, și mai puțin o poveste în sine. Din punctul ăsta de vedere, trilogia mi s-a părut mai bine construită ca și poveste, plus faptul că aceea avea două personaje de-a dreptul geniale despre care aș fi tot citit. Aici... nu prea am găsit personaje de care să îmi pese. Adică, sigur, e foarte urât ce i se întâmplă lui John, dar la finalul zilei, nu cred că îmi va rămâne în memorie pentru prea mult timp. De altfel, cartea mi se pare că are doar personaje care sunt acolo pentru scopul pe care trebie să îl îndeplinească în poveste, niciunul nu e foarte dezvoltat, nici măcar Dawson. El a părut mai viu pentru mine în contextul trilogiei care precere acest volum. Dar cam atât.
Nu mă așteptam să am atâtea "plângeri" cu privire la volumul ăsta. Cred că de-a lungul timpului am ajuns să îmi doresc anumite lucruri de la cărțile pe care le citesc, iar asta nu le are pe multe dintre ele. Cred totuși că e o carte care merită citită, și numai pentru ideea în sine, și ăsta e un lucru pe care nu cred că l-am spus vreodată pe blog. E ceva ce nu mi se pare chiar realizabil, dar pe de altă parte e una dintre cele mai apropiate de realitate distipii pe care țin minte să le fi citit până acum.
Aș recomanda întâi trilogia care precede povestea de aici, dar dacă nu vreți să citiți neapărat cele trei volume, eu aș zice că merită măcar citită cartea asta, ca și poveste de sine stătătoare. Mi-a amintit de altfel de multe ori de un citat din Animal farm a lui George Orwell: All animals are equal, but some animals are more equal than others.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Amendamentul Dawson le găsiți pe blogurile: 
În octombrie vom vorbi despre Haiganu. Fluviul șoaptelor de Marian Coman. 

marți, 12 septembrie 2017

AntaresFest 2017

Tot mă gândesc cum să scriu despre evenimentul ăsta, și voi începe cu un disclaimer. Am fost destul de entuziasmată de când am auzit că se va ține festivalul ăsta, și am tot așteptat nerăbădătoare să vină weekendul cu pricina și... m-a sabotat oboseala. Ca background, mi-am schimbat jobul la începutul lui septembrie, începuturile nu mi-au plăcut niciodată, mi se par stressful. Apoi am mers cu trenul pentru prima dată în mulți ani... singură. Eu sunt o rătăcită de fel, nu am simțul orientării, iar timp de vreo oră după ce a plecat trenul am tot avut senzația că m-au urcat în cel greșit. Asta deși am întrebat vreo trei peroane dacă ăla era trenul de Brașov! În fine, am ajuns cu bine, de la gară m-am întâlnit cu ai mei, care erau în Brașov, și am mers la Hotel Capitol. În momentul ăla, era vreo opt seara, iar mie îmi picau ochii în gură de somn.
Și îmi dau seama că mi-am pierdut ideea pe drum. Ea e cam așa: eu sunt rea la oboseală, în sensul că îmi piere tot cheful de absolut orice. În consecință, și în parte pentru că anumite discuții pur și simplu nu mă interesau, că le-am mai auzit în ultimii ani, mi-am petrecut mai mult timp hoinărind prin Brașov decât la festivalul propriu-zis. Și nu am nicio poză făcută de mine acolo, tocmai din acest motiv. Oh well...
Așa că, voi vorbi doar despre anumite momente din festival și apoi despre impresiile mele de final, care nu știu cât de accurate sunt, cum în majoritatea timpului nu am fost acolo, dar voi încerca să fiu cât de cât obiectivă. Voi încerca.
Pentru mine festivalul a început cu panelul Blogosferei SF, la care am participat și eu alături de alți trei membri din acest proiect. Am răspuns la întrebări din public și ne-am dat cu părerea. Și, da, am deschis și eu gura. Eu mă simt mândră de mine pentru asta, că sunt destul de timidă și nu am crezut vreodată că voi avea curajul de a sta în fața unor oameni și a vorbi despre un hobby al meu. A fost chiar fain și mă bucur că am putut fi și eu acolo. Apoi am picat de somn pe la zece seara.
Sâmbătă, după ce am trecut peste imensa durere de cap, am aflat dezamăgită că nu mai exista acolo niciun volum din Restituirea a Aneimaria Bancea. De altfel, stocul se epuizase înainte să ajung eu la Brașov. So sad și era de altfel singura carte pe care chiar mi-o doream de la târgul ăsta, în special. Am trecut peste până la urmă, m-am mai plimbat prin Brașov până pe la doișpe și apoi m-am întors la hotel pentru un eveniment care se numea Cu ochii prin reviste. Practic au fost prezenți reprezentanți ai revistelor care mai există(sau poate că nu) la momentul actual și au răspuns la câteva întrebări legat de cât de des apar, și alte asemenea. Nu mi s-a părut chiar cea mai fascninantă discuție, but oh well.
Apoi am plecat iar prin Brașov și m-am întors în jur de patru pentru Atelierul de confecționat povești fantastice, ținut de Deea Sterea și Dan Rădoiu. A fost cred una dintre cele mai geniale ateliere la care am fost, cu atât mai mult cu cât acum povestea a avut un început, cât și un final. Niciodată la atelierele astea nu s-a ajuns cu povestea la un final. Nu o să încerc să scriu despre ce a fost vorba în poveste, că nu mi-am notat nimic de data asta și nu mai țin minte chiar tot.
După aceea am mai participat la o discuție care se numea Edituri vs cititori. Mda... s-a ajuns tot la subiectul școală, pe care l-am mai auzit de atâtea ori. Am cam ajuns să evit orice discuție de genul pentru că nu mi se pare a avea vreun final sau a se fi găsit vreo soluție, plus că și așa nu vreau să îmi amintesc de orele de română.
Am vrut să particip la cocktail party, chiar am vrut. Dar cum am zis oboseala m-a sabotat, nu m-am simțit în elementul meu tot weekendul, așa că am renunțat. Nu avea rost să o forțez. Totuși, am aflat a doua zi că Blogosfera SF&F a primit un premiu de la AntaresFest.
Eu nu m-am implicat în proiectul ăsta până de curând, dar numai ideea că s-a dat un premiu pentru bloggeri, mi se pare uau. E frumos de știut că cineva apreciază ceea ce încercăm noi să facem. It's a nice feeling!
Abia duminică mi-am cumpărat și eu trei cărți, motivată fiind de faptul că lumea începuse să strângă și nu am vrut să plec cu mâna goală. Am două cărți de la editura Pavcon, de care aud pentru prima dată, și una de la Tritonic, pentru că mi s-a spus că este despre călătorii în timp and I was sold. O să fac un bookhaul sper curând, nu am adunat prea multe cărți în ultimul timp.
Deci, m-am întors de la Brașov cu trei cărți și... o geantă, drept cadou de Sfântă Mărie. Eu am două mari obsesii: cărțile și gențile. Mda...
Ca și concluzii, nu pot spune mare lucru despre Antares, în afară de faptul că programul a fost destul de încărcat, și fără pauze, iar din cauza asta evenimentele au tot întârziat. Nu pot spune mai mult, nu cred că ar fi corect din partea mea, mai ales având în vedere situația. Dar, dacă se va mai ține, o să merg, și poate că atunci o să fiu într-o stare de spirit mai bună și o să mă pot bucura de festival.

vineri, 1 septembrie 2017

August wrap-up

Asta e prima lună după mult timp în care pot face un wrap-up separat. Nu am citit decât cinci cărți în august, dar pentru mine e suficient pentru a scrie postarea asta. Media mea pe anul ăsta a fost oricum una-două cărți citite pe lună.
Trecând la wrap-up, în august am citit următoarele cărți:
  1. Cine doarme și visează de Cezarina Anghilac. Asta a fost cartea pentru Blogosfera SF&F, și... a fost interesantă, au fost unele povești care mi-au plăcut și altele care mi s-au părut doar ok, sau care m-au lăsat rece. Dar mă bucur totuși că am citit-o. 3/5
  2. Mileniu de John Varley. Nu am avut nicio așteptare de la cartea asta, știam doar că e despre călătorii în timp, și m-a surprins în mod plăcut. Mi-a plăcut foarte mult cartea, chit că nu m-am atașat de personaje, iar finalul mi s-a părut foarte surprinzător. Nu mă pot hotărâ dacă mi-a plăcut sau nu finalul, dar cu siguranță a fost surprinzător. 4/5
  3. Femei periculoase vol 1. Asta e o colecție de povestiri scurte, de la diverși autori. Ca și impresie generală... nu mi-a plăcut. Ultimele două povești nici nu le-am citit de altfel, mi-a pierit răbdarea. Au fost vreo două sau trei care mi-au plăcut, câteva care au fost doar ok, și apoi unele care nu mi-au spus nimic. 2/5
  4. Ascensiunea stelară(Stelarium #2) de Ana-Maria Negrilă. După mult timp, am ajuns să citesc volumul doi al seriei, și trebuie să spun că m-a surprins direcția în care a mers povestea. Chiar mi-a plăcut, deși pe alocuri mi s-a părut un pic de tot greoaie. Dar sunt nerăbdătoare să apară și volumul trei, vreau să știu ce se va întâmpla mai departe. 4/5
  5. Noragami vol 2. Despre asta nu prea am nimic de zic. Cum am văzut anime-ul, momentan nu se întâmplă mai nimic nou, dar voi continua să citesc volumele, îmi plac. 3/5
Asta e tot ce am citit în august, e un progres față de restul lunilor din acest an. Momentan sunt într-un fel de reading slump, nu am chef să mai citesc și nimic nu pare să îmi mențină atenția, dar sper să îmi treacă starea asta curând. Am multe cărți încă necitite în bibliotecă.