"Oameni și zei(Protectorii #1)" de Rodica Bretin

Cartea asta am tot văzut-o menționată atunci când s-au cerut recomandări pentru Blogosfera SF&F și chiar am avut oareșce speranțe. Ca și verdict final: nu e cea mai slabă carte pe care am citit-o vreodată, a mai avut și elemente care mi-au menținut atenția, dar cred că o să uit repede ce s-a întâmplat în ea. Explic imediat. 

Cartea asta este narată la persoana întâi de două personaje: Kayla - un om cu ceva puteri supranaturale - și Lorena - una dintre Cei Vechi, considerați zei de-a lungul timpului. Acțiunea se petrece în Canada, iar antagonistul este un  karghan, care înțeleg că sunt cei de care Cei Vechi apără omenirea, sau ceva de genul ăsta. 

Țin să menționez încă de acum un lucru: rezumatul de pe coperta patru este greșit. Se spune acolo că Kayla vede niște crime prin ochii asasinului, ceea ce este fals. Le vede prin ochii unora dintre victime, e primul lucru care se spune în cartea asta, iar apoi chiar ea îi spune acest detaliu unui alt personaj. 

Cartea asta, din punct de vedere al modului cum e scrisă, a imaginilor pe care le formează cel puțin în mintea mea ca cititor, mi-a amintit foarte mult de Suicide Squad, în sensul că am senzația că pe undeva s-au tăiat paragrafe și scene care ar fi explicat anumite chestii, sau ar fi făcut ca multe dintre cele care se petrec să fie mai fluide. Așa cum e, mi se pare o carte greu de urmărit. Primul lucru care m-a deranjat a fost faptul că mi-a fost foarte greu, pe tot parcursul romanului, să îmi dau seama unde se află personajele fizic. Gen sunt într-o clădire, afară, într-un birou? Nu se spune aproape niciodată clar unde se află personajele astea și chiar și dacă reușeam să ghicesc, poate, se sărea apoi la următoarea scenă și o luam de la capăt. Alt lucru frustrant pentru mine a fost că nu îmi puteam da seama de trecerea timpului, pentru că între două paragrafe de multe ori se săreau brusc câteva ore, fără niciun fel de avertisment sau un indiciu cât de mic. Personajul monologa ceva, iar apoi în paragraful imediat următor aflai, nu întotdeauna clar, că trecuseră ore sau zile de la evenimente anterioare. Why? Why do we need to make things so complicated? Și scriitura o ține așa tot romanul. De altfel, scriitura mi-a dat senzația că vrea să fie foarte... hmm, nu găsesc cuvântul potrivit, frumoasă poate? Adică, frazele sună foarte frumos, pe undeva după pagina o sută chiar m-am obișnuit și mi-a plăcut modul cum e scrisă într-o anumită măsură, dar frustrările mai sus menționate au rămas. Ah, și că tot ziceam de salturi, personajele astea par să ajungă instant dintr-un loc în altul, gen între două paragrafe, e greu de ținut pasul, cel puțin mie așa mi s-a părut.

Romanul ăsta m-a făcut să mă simt ca atunci când se mai întâmplă să mă plimb prin casă, fără ochelari, noaptea. Eu sunt mioapă, am peste minus cinci dioptrie, practic viața mea devine complicată fără ochelari. Dar într-o situație extremă, să zicem, mă pot descurca. Pot să îmi dau seama încotro ar trebui să mă îndrept, dar nu pot focaliza imaginea. Cam așa și cartea asta. Înțeleg, oarecum, unde vrea să ajungă, are imaginea de ansamblu, dar nu se focalizează fix pe lucrurile pe care eu voiam să le știu: cine sau ce sunt acești zei și karghani? Chiar Lorena zice la un moment dat că nu sunt zei. Pe undeva mi s-a părut că am găsit niște indicii, care mă fac să cred că sunt doar niște urmași ai unor civilizații diferite, dar nu am reușit să adun mai mult de atât.

Multe din explicații de altfel sunt inserate prin text, dar foarte subtil. Dacă erau mai subtile de atât, probabil mi-ar fi trecut direct peste cap. Ah, și pe lângă toate astea și faptul că e oricum dificil de urmărit care personaj are ce rol/abilități, unii dintre ei mai primesc și porecle. Din nou, de ce trebuie totul să fie atât de complicat? Recunosc că nu m-am prins de cum funcționează puterile acestor persoane, dacă sunt telepatice, sau cumva instictive sau altcumva, which really bothers me.

Dar nu e totul rău la cartea asta. După primele optzeci de pagini, aproximativ, a început să aibă un pic de momentum și să se întâmple chestii. Pe la pagina cincizeci mă gândisem să renunț, că era plină cartea de info dumping și scene greu de urmărit. Dar își mai revine un pic, o ia și plot-ul din loc, e chiar interesantă pe alocuri. Cred că m-am obișnuit și cu stilul pe undeva, că parcă nu mi s-a mai părut chiar așa enervant pe alocuri. Din când în când, reușește să creeze și ceva atmosferă, dar nu prea des. Totuși, la final m-am simțit un pic păcălită. Pentru că mult timp am avut senzația că scopul acestor personaje este de a ucide un karghan, iar apoi plotul face o chestie și brusc scopul e cu totul altul. Mă rog, e o trilogie, deci presupun că antagosnistul va fi același pe parcursul celor trei romane.

Chestia e că ni se spun foarte multe lucruri, dar ni se arată foarte puține și exact când pare că se ajunge într-un punct interesant se sare la următoarea scenă care nu mai are nicio lagătură cu precedenta și suntem lăsați în aer. Explicațiile le primim mai târziu, de obicei sub formă de monolog al unuia din cele două personaje narator. Ale căror voci sună identic, mai ales când monologhează. Tot am avut senzația că povestea ar fi trebuit de fapt să fie la persoana a treia. Personajele în sine sunt destul de unidimensionale, dar din fericire sunt desemnate de cele mai multe ori prin numele proprii, puteam urmări care ce face pe acolo, când nu erau desemnate prin cine știe ce porecle, caz în care mă simțeam complet pierdută. 

Totuși, ce mi s-a părut interesant a fost modul cum aceste personaje sunt introduse în istorie, practic se creează o istorie alternativă din care fac parte și ei. Mi-a plăcut partea asta din roman, cred că a fost reușită, chit că tot am problema locațiilor efective ale personajelor. În rest, nu mi s-a părut rea deloc ideea. Bine, nu mi-a plăcut că trecerea dintre prezent și trecut se făcea brusc, de la un paragraf la altul, fără niciun fel de pauză și apoi revenea în prezent în același fel. O pauză, un spațiu, ceva, cred că ar fi ajutat. 

Nu mi se pare a fi o carte memorabilă însă. Nu am citit din ea vreo două zile, din lispă de timp, și când am luat-o din nou am constatat că nu mai îmi aminteam mare lucru din ce se povestise la începutul cărții, eram pe la pagina cincizeci la momentul acela. I am not impressed. Mă întorc la colecția completă cu Sherlock Holmes, m-am plictisit să fiu dezamăgită. 

Comentarii