Despre & Contact

Bună, oricine ai fi, welcome și mersi că ai trecut pe aici!

Numele meu este Leontina(da, chiar așa mă cheamă), am 24 de ani și sunt o balanță veritabilă. În viața reală sunt timidă, dar mă consider prietenoasă în ciuda acestui fapt și chiar îmi place să întâlnesc oameni noi. Majoritatea timpului îmi place să mi-l petrec citind, visând cu ochii deschiși, dar și pierzând destul de mult timp pe internet, nu știu ce aș face fără el. Genul meu favorit este fantasy, dar citesc orice îmi sună interesant, atât în română cât și în engleză, îmi place când am posibilitatea de a citi o carte în limba ei originală. Mi-ar plăcea ca într-o bună zi să pot citi și în franceză. Dacă aș avea timpul și răbdarea necesare aș vrea să învăț japoneza și/sau rusa. Câteva lucruri fără de care nu aș mai putea trăi sunt muzica, cititul, blogul și scrisul, de altfel pasiunile astea sunt legate unele de altele. Mă mențin pe linia de plutire și sper să nu renunț niciodată la ele.

Despre blog ar fi câteva lucruri de zis, pentru că a trecut prin niște schimbări de-a lungul anilor. El a fost creat la finalul lui 2010 ca un loc pentru mine de a salva anumite lucruri pe care le primeam pe mail pe atunci, tot felul de citate și povești cu tâlc. Între timp, m-am plictisit de asta, iar acum nu mai am nici parola de la mailul respectiv, iar în 2011 a fost destul de abandonat, cum nu știam atunci cu ce se "mănâncă" un blog. În 2012 am decis totuși să revin la el și am găsit un subiect despre care puteam vorbi destul de mult: cărțile. Totuși, blogul nu este doar despre cărți, ci conține și păreri legate de filme, seriale, anime-uri, dar și câteva lucruri din viața mea(în rarele momente când aveam ceva de spus despre mine). Se numește Everything and anything tocmai pentru că a ajuns să fie o colecție a lucrurilor pe care nu vreau să le uit. Este locul în care simt că pot să fiu sinceră și unde pot povesti despre orice mi se pare interesant sau care m-a impresionat într-un fel sau altul, dar nu numai. E micul meu colț de internet. Știu ce înseamnă dacă e tradus în română, dar simt că mă reprezintă, pentru că mă plictisesc relativ repede și caut mereu să găsesc câte ceva care să îmi mențină interesul. 

Am o admirație sinceră pentru toți artiștii, mi se pare un lucru minunat să poți crea ceva din nimic, și mă bucur că am descoperit prin intermediul altor bloguri faptul că și noi avem autori talentați. Încerc să ajung la cât de multe evenimente literare pot și îmi place să îi aud pe autori vorbind despre propriile cărți. De altfel, consider mersul la tot felul de evenimente ca modul în care lupt cu timiditatea, pentru că mulțimile sunt în afara zonei mele de confort.

Cărțile mele preferate: Memoriile unei gheișe; Jane Eyre; The book thief; The night circus; Silmarillion; De neînvins
Autorii mei preferați: Haruki Murakami; Jean des Cars; Carlos Ruiz Zafon; J.R.R. Tolkien
Autori români pe care îi recomand: Adina Speteanu; Monica Ramirez; Ștefana Czeller; Șerban Andrei Mazilu; Ciprian Mitoceanuș Ana-Maria Negrilă; Dan Rădoiu
Filmele mele preferateFamilia Belier; Eternal Sunshine of the spotless mind

Adresa mea de e-mail: marriacr@gmail.com

Acestea fiind spune, sper să vă placă ce veți găsi pe acest blog!

Comentarii

  1. Buna,te invit pe pagina blogul-ui meu http://ijustwantmyfairytale.blogspot.ro.Imi place blog-ul tau mergi in continuarea asa.Esti Super!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu