"Omnium" de Florin Stanciu

Înainte de a începe să vorbesc despre carte, cred că este nevoie de un mic disclaimer: nu am citit chiar toată cartea. Am rezistat până pe la pagina 100-ish, după care am reușit să aflu care sunt capitolele în care primim explicații, iar pe acelea le-am citit pe diagonală, că nu aveam răbdare să citesc toooatăăă polologhia aia de informații, voiam ideea principală. Am avut nevoie de un pic de ajutor și acolo, dar cred că am înțeles care e povestea pe care vrea să o transmită cartea. Și... nu e pentru mine, chiar nu e, și o să explic de ce. Dar sunt și câteva alte lucruri despre care vreau să vorbesc legat de cartea asta.
Pe Tsuba, unde sunt o parte din supraviețuitorii de pe Pâmânt, apare, trecând printr-o aură de vierme, o capsulă care pare să conțină ceva viu. Asta creează un sentiment de panică, pentru că nimic viu nu ar trebui să surpaviețuiască trecerii prin acel portal. 
Iar de aici ar trebui să înceapă povestea, sau cel puțin eu așa credeam. Problema e că romanul e atâta de saturat în explicații, încât povestea în sine pică pe jos și se mai chinuie să se târască din când în când. Info-dumping-ul e la el acasă în cartea asta, ceea ce e super enervant pentru mine ca cititor. 
Pe lângă faptul că acest info-dumpin ucide cu succes progresul poveștii, dar apar tot felul de detalii care mie mi s-au părut irelevante în poveste. Nu am nevoie să știu detaliile despre cum Axxe reproduce anumite mâncăruri de pe vechiul Pământ, și altele asemenea. Un peisaj creat artificial este detaliat atât de mult, că am ajuns să îmi amintesc de detaliile foarte lungi din cărțile lui Tolkien. I don't need that much detail! 
Altceva ar fi că autorul simte nevoia să tot menționeze faptul că prin gaura de vierme nu poate trece nimic viu. O spune de atâtea ori în prima sută de pagini că devine destul de enervant. De altfel, autorul pare să simtă nevoia să explice absolut tot, inclusiv de înseamnă că acea capsulă e închisă ermetic și ce înseamnă limbajul nonverbal. 
Cred că cititorii de SF nu au nevoie de asemenea explicații, și mi se pare extrem de ciudat că autorul a simțit nevoia să adauge aceste paragrafe. La fel cum nu înețeleg de ce a simțit nevoia să explice absolut orice detaliu, unele de mai multe ori până când eu cel puțin m-am săturat să tot citesc despre același lucru.
Am impresia că această carte a fost scrisă pentru idee. Pentru că are o idee... hmm, interesantă, chit că nu e pe gustul meu și cred că în astfel de povești e mai ușor de scăpat plot holes, dar cum nu am citit chiar tot nu aș putea să spun dacă se întâmplăl aici sau nu. Dar, revenind, așa cum ziceam mai sus, cred că e scrisă doar pentru idee, pentru că, din punctul meu de vedere, cartea nu are nimic altceva. Personajele sunt pentru că trebuie să fie, nu sunt individualizate suficient, iar dialogurile mi s-au părut extrem de seci. Plus că ele conțin de cele mai multe ori și mai multe informații pentru cititor. Info dump galore! 
Dar, cum am zis la început, chiar cred că această carte nu e pentru mine, din punct de vedere al poveștii propriu-zise. Dacă voi sunteți mai pasionați de SF decât mine, poate că asta ar fi o carte care v-ar plăcea, eu caut lucruri destul de specifice atunci când citesc o carte.

Notă: Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, bloggerii care fac parte din proiect vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Omnium le găsiți pe blogurile: 
Jurnalul unei cititoare

Comentarii